Exercițiul SteadfastDart25 se derulează și în poligoanele militare din proximitatea Sibiului

Exercițiul SteadfastDart25 se derulează și în poligoanele militare din proximitatea Sibiului

SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de la înființare (iulie 2024). Mai mult este primul exercițiu care se bazează pe o desfășurare consistentă a Forțelor de reacție aliate (ARF) ale NATO, conduse de NRDCITA. Exercițiul  care se desfășoară în România,Bulgaria și Grecia își propune să atingă o capacitate maximă de activare a ARF precum și o fortificare consistentă a flancului estic al NATO. Exercițiul defensiv reunește peste 10.000 de militari din Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, România, Spania, Slovenia, Turcia și Regatul Unit. Efectivele reunite vor executa noile planuri strategice de apărare ale NATO. Logistica celui mai mare exercițiu NATO cuprinde,  în etapa preliminară, pe 1.500 de vehicule militare, 17 mijloace navale și zeci de avioane care sunt mobilizate spre punctele unde au loc aplicațiile tematice. Scenariu de conflict emergent este simulat cu un ”adversar apropiat”, pe lungimea a mii de kilometri în Europa de Est, pus în aplicare  în orice condiții. Actvitatea constituie o oportunitate de a verifica interoperabilitatea între contributorii de trupe și națiunile gazdă. Cât privește categoria de mijloace navale, aici sunt incluse și nave rapide de debarcare amfibie, fregate, nave de combatere a minelor, distrugătoare și submarine. Flota aviatică este și ea impresionantă, compusă din peste 20 de avioane ( EF2000, F16, AV 8B HARRIER, A400). În categoria vehicule militare sunt implicate în exercițiu tancuri de luptă, lansatoare de rachete, artilerie autopropulsată, vehicule de luptă de infanterie (IFV) și transportoare blindate de militari (APC).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Forța de reacție aliată      

 

Exercițiul condus de NRDC-ITA HQ, se va concentra pe structurile dislocate de NATO și Aliați în toate domeniile, în Flancul estic. Acesta va facilita gruparea rapidă a forțelor din întreaga alianță NATO, atingând un nivel de pregătire care nu a fost posibil anterior acestui exercițiu. Potrivit scenariului activitățile multi-domeniu pre-criză, au ca scop implicit consolidarea forțele aliate situate în România și Bulgaria. Prima etapă a început în 13 ianuarie a.c. cu mobilizarea rapidă a forțelor militare spre fronturile flancul Sud-Estic NATO  unde încep exercițiile de apărare. În acest context desplasare personalului, a vehiculelor și a materialelor din Italia în România a fost executat în timpul stabilit demonstrând capacitatea excepțională a NRDC-ITA, în calitate de HQ#ARF de a coordona și executa o desfășurare la scară largă în toată Europa. Convoaiele logistice au călătorit din Italia prin Grecia, Bulgaria și România. Desfășurarea complexă și rapidă certifică capacitate de a integra și de a colabora cu națiunile gazdă, precum și nivelul de expertiză atins de Forțele Rapide Aliate ale NATO. Regatul Unit a desfășoarat peste 2.600 de militari și 730 de vehicule pe flancul estic al NATO și a inaugurat implicarea consistentă a noii forțe de reacție aliate a NATO. Din altă perspectivă Regatului Unit pune în aplicare angajamentul ferm față de NATO și față de securitatea Europei. În acest sens Divizia 1 a Regatului Unit va supraveghea toate forțele terestre ale NATO în timpul exercițiului, care implică și forțele armate ale Marii Britanii care vor colabora eficient cu militarii  din cele zece țări membre NATO.

 

DASP 25 este parte componentă din SteadfastDart25

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cât privește exercițiile din  România și Bulgaria acestea vor fi simulate în 24 ianuarie dată care coincide cu data invadării la scară a Ucrainei, eveniment petrecut în 2022. Forța de reacție aliată (recent înființată) nu numai că va întări apărarea Alianței în timpul crizelor, dar va consolida și descuraja adversarii, inclusiv Rusia. Scenariul de pe teritoriul României are indicativul DACIA 25 și reprezintă un eveniment major de instruire la nivel operativ și tactic, care asigură cadrul necesar integrării forțelor naționale și aliate prin conectarea cu alte exerciții multinaționale planificate de Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa – SHAPE și de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA în Europa – USEUCOM”. Ulterior el  continuă cu exercițiul DACIAN SPRING 25 care  este  un indicator al complexității activităților de instruire din prima jumătate a anului 2025. Secvențele de instruire se vor desfășura în nu mai puțin de șapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul și sud-estul țării. Etape din scenariului de instrucție planificat dar și de tragerile aferente se desfășoare implicit în poligoanele cu facilități militare din proximitatea Sibiului. DACIAN SPRING 25 este planificat și condus de către MND-SE (Divizia Multinațională Sud-Est), în perioada 05-26 mai. În acestă etapă a exercițiului SteadfastDart25 consemnăm o premieră, anume dislocarea pe teritoriul României de către Franța, națiunea-cadru a Grupului de Luptă NATO de la Cincu, a unei structuri multinaționale de nivel brigadă, avînd aproximativ 4.000 de militari francezi cu mijloace de luptă. Armata României, alături de forțe aliate și partenere, desfășoară o serie de exerciții militare integrate, menite să consolideze cooperarea în cadrul NATO, dar și în conformitate cu parteneriatul strategic româno-american. Aceste antrenamente de coeziune și de solidaritate a aliaților verifică capacitatea opeprativă și unitară a structurilor NATO în consens cu partenerul strategic american privitor la o prezumtivă intervenție  rapid în sprijinul României. Activitățile de instruire planificate mai cuprind deplasări și exerciții tactice cu și fără trageri de luptă, parașutări, forțări ale cursurilor de apă, comunicații criptate, coordonare a tranzitului prin puncte aeriene, navale și terestre de trecere a frontierei, precum și activități cu specific medical.

 

                                                                                                                                                                                                            

 

Autor -
20 ianuarie 2025 la 12:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.