Primăria continuă să caute un arhitect şef pentru Sibiu

Acasa >

Articol

Primăria Municipiului Sibiu anunţă că organizează un nou concurs pentru ocuparea postului de arhitect-şef al Municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei interesaţi în a ocupa acest post trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă de arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master ori studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, conform art. 361 lit. a) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare
– Vechime în specialitatea studiilor de minimum şapte ani;
– Cunoștințe de operare MS Office la nivel avansat.

Dosarele de concurs se pot depune până în 20 ianuarie 2025 la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din Piața Mică, nr. 25 – Serviciul Managementul și Integritatea Resurselor Umane, program: luni – joi între orele 07.30 – 16, vinerea între orele 07.30 – 13.30. Dosarul de concurs se poate transmite prin intermediul unui serviciu de curierat pe adresa Primăriei Sibiu sau, în format electronic, la adresa de e-mail: oana.lupean@sibiu.ro.

Calendarul probelor pe care candidații vor trebui să le susțină:
 
Proba suplimentară pentru verificarea cunoștințelor de operare a computerului se va desfășura pe 11 februarie 2025, ora 10, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din Piața Mică nr. 25, camera 109; proba scrisă se va desfășura pe 13 februarie, ora 10:30, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din Piața Mică nr. 25, camera 109.
Interviul va avea loc în termen de maximum opt zile lucrătoare de la data afișării rezultatului probei scrise.

Mai multe detalii despre actele necesare a fi depuse la dosar, precum și bibliografia pentru concurs, pot fi consultate în anunțul publicat pe site-ul Primăriei Sibiu, aici: https://sibiu.ro/primaria/anunt_angajare/13064

08 ianuarie 2025 la 11:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 11 minute
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 33 minute
VIDEO | Voluntarii lui Nicușor Dan, în stradă de Ziua Europei: mobilizare în toată ţara și la Sibiu
Zeci de voluntari și susținători ai lui Nicușor Dan s-au adunat vineri, în jurul orei 18:00, în fața...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 33 minute
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 oră
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit