Micul Prinț îi așteaptă pe cei mari într-o călătorie fantastică la Sala Thalia

Sala Thalia a Filarmonicii de Stat va găzdui  „Micul Prinț – spectacol pentru oameni mari”, în care cei prezenți vor călători pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite, toate acompaniate de muzică live.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„„Ochii sunt orbi. Limpede nu vezi decât cu inima." O montare minimalistă, pentru oameni mari, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă. Decorul, costumele, scenografia sunt construite de cei mai mari creatori ai lumii teatrului, pe numele lor: spectatorii. Laboratorul de creație: imaginația. Mijloace: cuvântul, muzica și fantezia. Cadrul: scena. 3 actori cu 3 instrumente îi poartă pe privitorii pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite, toate acompaniate de muzică live”, au transmis reprezentanții Teatrului „Gong”.

Spectacolul va avea loc la Filarmonica de Stat Sibiu – Sala Thalia, duminică, 12 ianuarie, de la ora 19.00.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sursa foto: facebook Filarmonica de Stat Sibiu

(I.D.)

 

 

08 ianuarie 2025 la 07:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 37 minute
„Când am terminat chimioterapia, am început să alerg”. O sibiancă directoare de muzeu a ajuns campioană mondială la alergare montană în proba de 120 km
Povestea săptămânii, regăsită pe pagina de socializare a președintei Consiliului Județean, Daniela Cîmpean: Timp de aproape 20 de ani...
Actualitate
6 min de citit
Autor b.o.n.
acum 56 minute
Sibiancă de 24 de ani, dispărută de la domiciliu de două săptămâni
La data de 9 iulie, un bărbat a sesizat polițiștii sibieni cu privire la faptul că sora sa,...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 oră
(ACTUALIZARE) A fost reluat traficul pe Valea Oltului
Ansamblul TIR a fost scos în afara părții carosabile, la Lazaret. Traficul s-a reluat complet pe Valea Oltului,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Se închide traficul pe Magheru. Cauza: demontarea macaralei de la Consiliul Judeţean
Primăria Municipiului Sibiu anunţă că joi între orele 7 şi 18, circulația se va închide pe str. General...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Vioara și chitara au răsunat din nou la altitudine, pe platoul Bucegilor: „Natura și muzica ne-au îmbrățișat”
Într-un cadru de vis, la Cabana Caraiman, din Munții Bucegi, violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie au...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 ore
Urs surprins într-o grădină din Șura Mare. Localnicii au anunțat poliția
Un urs a fost observat marți seara în grădina unei locuințe de pe strada Prunului, din Șura Mare....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 9 ore
Ravago Sibiu – Două zile de inspirație, inovație și încredere în construcțiile viitorului
Pe 4 și 5 iulie, Ravago Sibiu a deschis larg porțile pentru un eveniment memorabil dedicat partenerilor, profesioniștilor...
Eveniment
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 22 ore
A vrut să ”scurteze” coada la intrarea în giratoriu luând-o pe banda destinată autobuzelor și a intrat în plin într-un alt autoturism!
Un șofer de 24 de ani, din Săliște, care conducea un autoturism pe banda special destinată mijloacelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
Vremea rea face pagube! Copaci la pământ, acoperișuri deteriorate… Recomadările pompierilor sibieni!
Având în vedere faptul că, la nivelul județului Sibiu, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Prezența urșilor tot mai frecventă în județul Sibiu. 15 alerte emise în 10 localități
Urșii au început să apară tot mai des, atât în zonele de munte, cât și în localitățile din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
AUR atinge un scor istoric potrivit unui sondaj INSCOP. Ce se întâmplă cu restul partidelor
Într-un sondaj realizat de INSCOP Research în perioada 20-26 iunie 2025, partidul AUR, susținut de George Simion, conduce...
Actualitate
2 min de citit