Bolnavii cu afecțiuni psihice își caută vindecarea prin pictură. Tablourile realizate de aceștia s-au vîndut înainte ca expoziția să înceapă

Bolnavii cu afecțiuni psihice își caută vindecarea prin pictură. Tablourile  realizate de aceștia s-au vîndut înainte ca expoziția să înceapă

Expoziția „Speranță prin artă”, organizată de Cluburile Rotary și Rotaract, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu și găzduită de Muzeul Național Brukenthal, s-a bucurat de mult interes, la vernisajul din seara zilei de marți, 17 decembrie ac, participând oficialități locale, oameni de afaceri și de cultură și iubitori ai artei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, expoziția a reunit creațiile pacienților internați în spitalul sibian, care fac terapie de recuperare în Laboratorul de ergoterapie. „Facem pași importanți pe calea recuperării, mai ales că de un an funcționăm în primul construit în România cu destinație de laborator de ergoterapie”, a anunțat directorul medical dr. Ciprian Băcilă, în deschiderea evenimentului.

Prezentă la eveniment, Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu, a arătat că „ astfel de evenimente scot la iveală tot ceea ce comunitatea sibiană are mai de valoare, promovând empatia și grija față de aproapele nostru. Vă felicit că aduceți bucurie și o rază de luimină pacienților.” De altfel, președinta a cumpărat două tablouri pe care a anunțat că le va expune în cabinetul său, iar cei care vor veni la sediul administrației județene vor putea afla despre munca deosebită a medicillor și pacienților-artiști de la Spitalul de Psihiatrie.

Președintele Clubului Rotary, Radu Suciu a arătat că „misiunea pe care cu bucurie și onoare o facem în folosul comunității de aproape 30 de ani, vizează domenii precum sănătate, social, tineret și educație”, invitând totodată asistența să urmărească un recital de colinde oferit de un cor studențesc.

Tablourile expuse au fost oferite spre vânzare la prețuri care porneau de la 30 de lei, ajungând până la 800 de lei. Despre acestea, șeful galeriilor de artă ale Muzeului Brukenthal, dr. Alexandru Sonoc, a spus că „arta este o cale de investigare a suferinței și a cauzelor care o provoacă. Lucrările sunt realizate cu multă migală, unele ridicându-se la nivelul unor opere pe care le regăsim în galeriile de artă contemporană”.

O bună parte a lucrărilor erau deja vândute chiar înainte de debutul vernisajului, organizatorii lipind câte un bilețel pe care era scris „Rezervat”.

„Arta și medicina pot crea speranță, iar aceste lucrări sunt ferestre ale sufletului pentru că cei care le-au realizat și-au deschis sufletul prin culoare și talent”, a spus Florin Neag, managerul spitalului, în încheierea evenimentului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Construit în 1861 sub denumirea de „Ospiciu de alienați”, Sibiul are cea mai veche instituție de profil din sud-estul Europei. În prezent, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” este recunoscut pentru activitățile sale inovative în domeniul cercetării și reabilitării neuropsihice, tratând pacienți atât din județul Sibiu, cât și cele limitrofe.

Mihai POP

 

18 decembrie 2024 la 10:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.