Sibiul s-a calificat şi concurează din nou pentru "Destinația Anului"

Sibiul s-a calificat şi concurează din nou pentru "Destinația Anului"

Competiția „Destinația Anului”, a anunțat, pe pagina sa web, cele 167 de destinații calificate în ediția 2025. Cu reprezentanți din 38 de județe și municipiul București, selecția acoperă o diversitate impresionantă de regiuni și atracții care definesc unicitatea țării noastre, transmite un comunicat al Destinaţia anului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul s-a calificat şi el, alături de alte 18 oraşe din România, la categoria "Oraşe care inspiră". Celelalte oraşe sunt, în ordine, Alba Iulia, Bistrița, Brașov, București,  Călărași,  Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Curtea de Argeș, Iași, Lugoj, Oradea, Piatra Neamț, Sighișoara, Suceava şi Târgu Neamț.

Organizatorii spun că obiectivul acestei etape a fost de a aduna cât mai multe destinații care promit, o selecție cât mai diversă, acoperind toate regiunile țării.

În cadrul concursului se califică destinațiile care au întrunit cele mai multe nominalizări din partea publicului, la care s-au adăugat destinații nominalizate de minimum trei din cei 100 de jurați, dar și cele nominalizate de consiliile județene, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Asociația Societăților de Arhitectură din România sau Institutul Orașelor Vizionare.
Cele 167 de destinații calificate în Competiția Destinația Anului sunt împărțite după cum urmează: "Orașe care inspiră" (municipiile care se remarcă prin notorietate și investiții în turism) – s-au calificat in competiție 19 orașe; Stațiuni Balneo-Climaterice (stațiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local și național) – s-au calificat in competiție 25 de stațiuni; Tărâmuri fermecate (localități sau regiuni până la 3,000 km² cu valoare naturală și istorică deosebită) – s-au calificat in competiție 31 de tărâmuri;
Sate de poveste (sate și comune ce oferă experiențe autentice în mediul rural) – s-au calificat in competiție 26 de sate; Distracție și aventură (destinații ce oferă experiențe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement) – s-au calificat in competiție 23 de atracții;
Cultură și educație (muzee, castele și alte atracții culturale) – s-au calificat in competiție 43 de atracții.

Destinațiile calificate vor trece printr-o etapă de selecție riguroasă bazată pe criterii cantitative. Destinațiile finaliste vor anunțate oficial pe 25 ianuarie 2025

Destinația Anului® este o competiție de interes național organizată în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Alianța pentru Turism, Uniunea Consiliilor Județene din România, Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV), Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Asociația Cred în România, Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), RoBoost Antreprenorești, Urlaub in Rumänien, Academia de Studii Economice București și Asociația de Ecoturism din România (AER) și Mamaia.

In sezonul 4 al competiției, câștigătorii au fost: Municipiul Sibiu (categoria Orașe care inspiră), Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (categoria Tărâmuri cu istorie și Tradiție), Delta Dunării (categoria Regiuni de Eco-turism), Bran (categoria Stațiuni turistice), Biertan (categoria Sate de poveste), Castelul Corvinilor Hunedoara (categoria Atracții Cultural-Educative), Mini Transilvania (categoria Parcuri de Distracție și Aventură), Green Village Sfântu Gheorghe (categoria Resort), Castel Hotel Daniel (categoria Boutique), Casa Timiș (categoria Experiențe Gastronomice).

Imagine intercalată
Imagine intercalată
17 decembrie 2024 la 14:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.