Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig a găzduit manifestarea de final a „Zilelor Șaguniene, 2024”

Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig a găzduit manifestarea de final a „Zilelor Șaguniene, 2024”

Ediția 2024 a „Zilelor Șaguniene”, seria de manifestări organizată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu în semn de cinstire pentru Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, s-a încheiat joi, 5 decembrie, cu activitatea „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și jertfa proprie pentru binele păstoriților”, găzduită de Centrul de Documentare și Informare din cadrul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Manifestarea de la Avrig a debutat cu un scurt cuvânt de bun venit, adresat participanților de prof. Petre Din, amfitrionul activității și directorul instituției de învățământ gazdă, prof. Marcel Luca. Apoi, elevi ai instituției de învățământ gazdă, grupați în corul condus de profesorul Ioan Paraschiv, au prezentat participanților un scurt program de colinde tradiționale românești și cântece patriotice, momentul fiind urmat de o succintă prezentare a machetelor și afișelor realizate cu prilejul aniversării Zilei Naționale a României.

Prima prezentare cu referire strictă la tema manifestării a aparținut protopopului Avrigului, pr. dr. Vasile Gafton, care, ajutat de cadre power point extrem de sugestive, s-a axat aproape exclusiv pe caracterul și acțiunile altruiste ale Ierarhului Andrei Șaguna, pe grija sa pentru fericirea, binele și împlinirea nevoilor celor pe care îi păstorea. De asemenea, au fost prezentate și mai multe imagini cu ierarhul.

Manifestarea a continuat cu expunerea pr. lect. dr. Emanuel Pavel Tăvală, despre publicațiile românești tipărite în secolul al XIX sub coordonarea Ierarhului Andrei Șaguna, cu accent deosebit pe prezentarea ziarului Telegraful Român, a cărui prim număr a fost arătat participanților. Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului a vorbit despre importanța deosebită acordată de marele ierarh conținutului publicației, care trebuia să aducă informația cea mai utilă populației românești din Transilvania acelor vremuri.

O alocuțiune a avut și consilierul administrativ – bisericesc al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. dr. Ioan Ciprian Cândea, care a completat cu câteva informații interesante programul manifestării.

La finalul activității „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și jertfa proprie pentru binele păstoriților” din cadrul „Zilelor Șaguniene, 2024”, protopopul Avrigului, pr. dr. Vasile Gafton a oferit coordonatorului întâlnirii iconițe cu Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și mai multe exemplare ale volumului „Cu Fericirea *la purtător*. Dialog între generații”, lucrare editată în colaborare cu prof. Octavian Lecca, ce cuprinde mărturiile, întrebările, nelămuririle, opiniile personale despre fericire etc., prezentate de elevii participanți la o activitate inclusă în programul Școlii de toamnă, desfășurată tot la liceul avrgean, precum și „răspunsurile” la toate acestea, oferite de autorii lucrării. Atât iconițele cât și cărțile vor fi dăruite elevilor participanți la cele două activități.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
05 decembrie 2024 la 18:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Anii Drumeției lansează „Dincolo de Potecă”, un podcast despre natură și experiențe autentice
Anii Drumeției lansează oficial podcastul „Dincolo de Potecă”, un proiect care își propune să aducă în prim-plan povești...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Neamţul” e istorie. Cine e cel care va avea misiunea de a o readuce pe Hermannstadt în Superligă?
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 21 ore
(FOTO) Dans, muncă și performanță. 44 de clasări pe podium pentru Kids Acro Dance Sibiu
Sportivele Clubului Sportiv Kids Acro Dance Sibiu au încheiat prima parte a sezonului competițional 2026 cu rezultate remarcabile,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doliu în automobilismul sibian. S-a stins Constantin “Costel” Milu, fost campion naţional cu echipa IPAS
Unul dintre cei care au contribuit la construirea echipei de legendă din automobiismul românesc de dinainte de 1989,...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 22 ore
Zilele Mediașului 2026: mii de oameni au participat la trei zile de concerte, tradiții și distracție
Mii de persoane au participat la Zilele Mediașului 2026, eveniment organizat de Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Teatrul Gong duce la București spectacolul „Harta lui Elian”, o poveste despre dislexie și puterea de a fi diferit
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în această săptămână, la București, spectacolul „Harta lui Elian”. Producția...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Două echipe de World Tour la startul Turului Ciclist al Sibiului 2026. Competiţia are loc în perioada 4-7 iulie
27 de ehipe vor fi prezente, anul acesta, la startul Turului Ciclist al Sibiului, cea mai important competiţie...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Iunie continuă, meteorologic vorbind, cald și umed
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi caldă. Cerul...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
De la Sibiu Open, în finala unui turneu de Grand Slam
Tenismanul italian Flavio Cobolli s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros după ce compatriotul său, Matteo...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
AFC Agnita, noua campioană judeţeană. Urmeză barajul cu Corona Braşov pentru promovarea în Liga 3
Echipa lui Dumitru Solomon este noua campioană judeţeană după ce a câştigat, astăzi, la Răşinari, cu 8-1 la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Dorinel Munteanu se întoarce… E gata să semneze, având obiectiv promovarea
Antrenorul de 57 de ani este aproape de o revenire la Reşiţa, unde a evoluat ca jucător în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.06.2026 PALTINIS, Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.