SONDAJ: Sibienii nu (prea) știu pe cine au trimis în Parlament: „Nu știu! Voiam să fie Corina și nu mai știu cum o cheamă!”

După rezultatul alegerilor parlamentare care au avut loc în 1 Decembrie, județul Sibiu va avea în viitor reprezentanți din șase partide PNL, AUR, USR, PSD, POT și SOS. Dacă pe unii dintre aleși sibienii îi cunosc din legislaturile trecute, alții reprezintă o noutate, chiar un mister pentru ei. Am încercat să aflăm de la sibieni dacă știu cine sunt noii parlamentari din județ. Mai mult de jumătate din cei întrebați au spus că nu sunt în temă cu acest subiect și că nu îi cunosc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Radu spune că a fost la vot, dar nu îi știe pe reprezentanți: „Am fost la vot, dar nu știu cine sunt parlamentarii”.

„Noi sperăm la mai bine, dar vedem! Habar n-am cine sunt”, spune Ecaterina.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe Mioara nu o prea interesează politica, dar crede că fiecare candidat este bine intenționat: „Nu știu cine sunt noii parlamentari din Sibiu. Politica nu mă prea interesează. Fiecare candidat este bine intenționat. Noi, oamenii, avem intenții bune, chiar dacă uneori greșim, dar greșim fără să vrem”.

„Nu prea știu, nu m-am informat. Știu câteva nume, doar. Sincer nici nu m-a interesat acest subiect”, spune o altă sibiancă.

Pompiliu este de partea liberalilor și știe câțiva dintre ei: „Turcan și Gilu Popa de la liberali, noi cu ei ținem”.

Ștefan este dezamăgit de promisiunile care s-au făcut în trecut: „Nu știu, nici nu mă interesează. Pe ăștia ai noștri nu vreau să îi caracterizez pentru că nu s-au ocupat de localitate, nici măcar președintele. La început a promis și după a uitat”.

Elena a încercat să își amintească numele unuia dintre preferați: „Nu știu! Voiam să fie Corina și nu mai știu cum o cheamă!”.

„Să știți că nu știu, am fost la vot, dar am votat PSD”, spune domnul Pușcaș.

Raluca a știut să enumere câțiva candidați: „Cred că Turcan, Cibu și Echert, pe aceștia îi știu, pe restul nu prea”.

Reprezentanții pentru Camera Deputaților, din Sibiu sunt: Raluca Turcan – PNL, Cristian Radu Fabian – AUR, Adrian Echert – USR, Bogdan Trif – PSD, Nicolae Mirel Ion – SOS, Sebastian Andrei Kroncsiș – POT, iar pentru Senat: Nicolae Neagu – PNL, Luminița Păucean Fernandes – AUR, Ruxandra Cibu Deaconu – USR.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor
04 decembrie 2024 la 12:09
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 58 minute
Vremea continuă după acelaşi tipar: jumătate căldură moderată, jumătate ploaie
În săptămâna ce începe, prognoza meteo va fi următoarea pentru judeţul Sibiu: Luni, vremea va fi caldă pentru...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Două intervenții cu elicopterul în Munții Făgăraș pentru salvarea a două persoane
Echipajul Salvamont Sibiu a fost solicitat sâmbătă pentru două intervenții distincte în Munții Făgăraș, ambele necesitând sprijin aerian...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Piața Mare din Sibiu, plină de chitariști. Pregătiri în forță pentru Guitar Meeting Festival
Sute de tineri chitariști au transformat sâmbătă Piața Mare din Sibiu într-o adevărată scenă rock, în cadrul unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Seri de vară cu filme „hot”, la Cinema Boutique. Ce surprize îi așteaptă pe cinefili
Până pe 15 septembrie, singurul cinematograf în aer liber din Sibiu promite să transforme fiecare seară într-o experiență...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Covrigul și cafeaua la „botul calului”, în Sibiu. Cât ne costă o gustare în mers
Zilele aglomerate și pauzele scurte de prânz au transformat masa „to go” într-un stil de viață pentru mulți...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Ciocnire în lanț la ieșirea din Șura Mică. Unul dintre șoferi a ajuns la spital
Un accident s-a produs vineri după-masă pe DN 7H, în zona podului peste autostradă, la ieșirea spre localitatea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Sembraz dispare, pregătirea pentru hypermarket apare…
Ultimele rămăşiţe ale fostei fabrici "Sembraz", anterior I.M.A.I.A. sunt în curs de dispariţie şi de pe harta Sibiului,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Filme de weekend la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu. Program pentru toate vârstele
În ciuda vremii mohorâte, sibienii se pot bucura în weekend de filme pentru toate vârstele. Cu un program...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
Aproape nicio zi fără urs într-o localitate, în județ! Mesaj RO-Alert la Tălmaciu!
În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, a fost semnalată prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
(Actualizare) Accident grav în zona Veștem. Un minor de 2 ani a fost transportat la spital
Actualizare În urmă cu putin timp, polițiștii rutieri au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Basmele și muzica clasică, în centrul atenției la Muzeul ASTRA în cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure
Cea de-a doua zi a Festivalului Classics for Pleasure a adus joi după-amiază, în zona Etno a Muzeului...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Detalii mai puțin știute despre Sibiu prezentate într-un tur autoghidat
Sibienii și turiștii sunt invitați să redescopere orașul printr-un tur autoghidat inedit, intitulat „Treasure hunt in Sibiu”. Traseul...
Actualitate
1 min de citit