Peste 50 de copii vulnerabili au primit fructe si legume de la Crucea Roșie

Acasa >

Articol

Campania națională "Săptămâna fructelor și legumelor donate" a mobilizat cadrele didactice din Grădinița cu program prelungit Nr. 22 Sibiu, copiii și părinții acestora, care au reușit să strângă peste 400 kg de fructe și 300 kg de legume.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

O echipă formată din copii, părinți, cadre didactice și voluntarii au ajuns la peste 50 de copilași vulnerabili din municipiul Sibiu.

Potrivit reprezentanților Crucii Roșii, prima oprire a Microbuzului faptelor bune a fost la copii care frecventează afterschoolul social Sura Dă Aripi de la Șura Culturală Gușterița. Încărcat cu fructe și legume, Microbuzul faptelor bune, a pornit apoi către Turnișor unde a făcut un popas la After School-ul din cadrul Bisericii Turnișor și apoi la Asociatia WeHelp Sibiu.

„Mulțumim mult tuturor celor care au făcut posibil această campanie, în special doamnei Lăcrămioara Teodorescu, IRON WOMAN a noastră, a sibienilor, dar și voluntara noastră implicată”, au transmis reprezentanții de la Crucea Roșie într-un comunicat. 

Autor
27 noiembrie 2024 la 12:56

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Minivacanţă cu alegeri şi cu: permise suspendate, alcool la volan şi violenţă domestică
IPJ Sibiu informează că, în perioada 1 - 4 mai, poliţiştii sibieni au desfăşurat 43 de acţiuni, intervenind...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Cum s-a votat în județul Sibiu. George Simion, victorios în 61 de UAT-uri. Nicușor Dan a câștigat municipiul Sibiu și Șelimbărul, iar Crin Antonescu, la Alțâna
SIBIU Nicușor Dan - 38,96% (29.462 voturi) George Simion - 27,25% (20.604) Crin Antonescu - 17,34% (13.112) Victor...
Actualitate
6 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Filme europene și filme suedeze din anii 60, prezentate sibienilor la „Gong” și CineGold
Timp de cinci zile, între 28 mai și 1 iunie, Teatrul „Gong” și CineGold le vor oferi sibienilor...
Cultură
3 min de citit
Autor Cosmin Rus
acum 5 ore
Averse torențiale, vânt și grindină. Cod galben de ploi până diseară
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționate cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Sibiu. Potrivit ANM,...
Eveniment
1 min de citit