Luni va fi ales viceprimarul și vor fi constituite comisiile de specialitate ale Consiliului Local, la Avrig

Acasa >

Articol

Viceprimarul orașului Avrig va fi ales în funcție luni, 18 noiembrie, în cadrul primei ședințe ordinare a Consiliului Local al orașului Avrig convocată după ședința de constituire a acestui for.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În afara proiectului de hotărâre referitor la alegerea viceprimarului orașului, pe ordinea de zi a întâlnirii se mai află încă șapte inițiative deliberative locale, cele mai interesante și importante dintre acestea fiind cele referitoare la aprobarea proiectului „Dezvoltarea serviciilor de digitalizare a Primăriei Orașului Avrig” cod SMIS 336821, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului “Regiunea Centru”, documentației tehnico – economice (DALI) în cadrul proiectului și a proiectului „Modernizarea, extinderea și optimizarea consumului de energie electrică a sistemului de iluminat public în orașul Avrig”, constituirea comisiei de validare și de numărare a voturilor exercitate în mod secret în ședințele Consiliului Local Avrig, stabilirea ordinii consilierilor locali care vor avea calitatea de președinte în cadrul ședințelor Consiliului Local al orașului Avrig în perioada noiembrie 2024 – martie 2026, constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Avrig, pe domenii de activitate.

Ședința extraordinară a Consiliului Local al orașului Avrig se va desfășura începând cu ora 14, în sala de ședințe a Primăriei orașului Avrig.

 

Autor
17 noiembrie 2024 la 12:17

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
S-au numărat voturile exprimate în jumătate din secțiile sibiene: George Simion continuă să conducă detașat!
Actualizare 22.05: George Simion conduce detașat în preferințele sibienilor, cu un procentaj de 49,02% și 16.057 voturi, după numărarea...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Aproape 20 de procente între Simion și Antonescu, în țară, după numărarea a 60% din procesele verbale din secții
Actualizare 22.25: 41,8 la sută are George Simion și peste 1,7 milioane de voturi după numărarea voturilor din 60...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Sibiul, în jumătatea inferioară a clasamentului procentajului votanților, la ora 18!
Sibiul este pe locul 22 în clasamentul pe județe al procentajelor celor care au votat până la ora...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Accident grav lângă Poplaca. Un tânăr a fost rănit
Polițiștii rutieri au intervenit duminică, la un accident rutier produs în afara localității Poplaca, pe DJ 106 R. „În...
Actualitate
1 min de citit