Zi plină pentru autoritățile administrației publice locale din Arpașu de Jos, Cârțișoara, Avrig și Tălmaciu

Zi plină pentru autoritățile administrației publice locale din Arpașu de Jos, Cârțișoara, Avrig și Tălmaciu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De dimineață, la graniță de județ, în Arpașu de Jos

 

Biblioteca comunală din Arpașu de Jos a găzduit, luni dimineața, ședința festivă pentru constituirea Consiliului Local al comunei Arpașu de Jos.

La ședința au participat subprefecții Maria Minea și Gheorghe Florian Giubega, toți cei 11 consilieri locali aleși la alegerile din 9 iunie a căror mandate au fost validate de instanța de judecată competentă, primarul ales și validat de judecătorul delegat, Ioan Vasu, precum și mai mulți invitați. După ce au fost parcurse procedurile pregătitoare prevăzute de lege, s-a intonat imnul național și preoții ordodocși prezenți (Daniel Grecu, Marius Dobrin și Gheorghe Ionuț) au rostit o rugăciune de binecuvântare, ședința a trecut sub conducerea decanului de vârstă din cadrul noului deliberativ local, Silviu Barb și a ajutoarelor acestuia (cei mai tineri dintre consilieri – Cătălin Mihai Telea și Iulian Ioan Simion).

S-a trecut la momentul depunerii jurământului de către consilierii aleși, după care, fiecare a primit din partea secretarului general al comunei, Daniela Bârsan, un exemplar al jurământului și un set de documente cu extrase din legislația în vigoare, necesare în timpul exercitării mandatului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La finalul întâlnirii, au vorbit celor prezenți reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Sibiu, primarul comunei, unul dintre consilierii locali precum și câțiva oameni din rândul invitaților la ceremonie, toți aceștia exprimându-și speranța că fiecare dintre aleșii locali își va aduce contribuția la prosperitatea și bunul mers al lucrurilor în comună.

La alegerile din 9 iunie, pentru Consiliul Local al comunei Arpașu de Jos au votat 65,03 % din alegătorii cu drept de vot, fiind exprimate 1.448 voturi valabile.

Consiliul Local al comunei Arpașu de Jos este format din 11 membri. Șase dintre actualii consilieri locali aceștia (inclusiv fostul primar al comunei), nu au fost membri în fostul deliberativ din perioada 2020 – 2024.

Componența actualului Consiliului Local al comunei Arpașu de Jos este următoarea: Cătălin Mihai Telea, Iulia Ioan Simion, Radu Filimon Miron, Mihaela Gabriela Rațiu, Silviu Barb (reprezentanți ai Partidului Social Democrat), Constantin Aurelian Văcariu, Alexandru Gliga, Viorel Halmaghe (reprezentanți ai Partidului Național Liberal), Nicolae Pamp (Alianța pentru Unirea Românilor), Viorel Miclea (Partidul România Mare) și Gheorghe Ovidiu Rogozea (Partidul Ecologist Român).

 

Început de activitate pentru aleșii locali din legislatura 2024 – 2028, la Cârțișoara

 

Aceeași echipă a Instituției Prefectului – județul Sibiu a participat și la ședința festivă de constituire a Consiliului Local al comunei Cârțișoara, cea de-a doua întâlnire a seriei desfășurate luni în zonă. Ședința o fost organizată în sala de ședințe a Primăriei Cârțișoara.

Desfășurarea întâlnirii a fost oarecum similară cu cea din comuna vecină (conform metodologiei impusă de reglementările legale în vigoare).

Cinstea de a conduce lucrările acestei festivități a aparținut consilierului Viorel Boșcă (decanul de vârstă al consilierilor din Cârțișoara), alături de doi dintre cei mai tineri colegi în deliberativul local, Daniel Paul Boșcă și Alexandru Andrei Dateș.

La fel ca și la Arpașu de Jos, ședința s-a încheiat cu alocuțiuni din partea reprezentanților Guvernului României în teritoriu, primarului, invitaților și a unor consilieri locali, aceștia din urmă adresând și câteva întrebări referitoare la anumite probleme organizatorice ale consiliului local.

Din totalul celor 1.195 de cetățeni cu drept de vot înscriși pe listele electorale, 796 s-au prezentat la urne pentru alegerea membrilor Consiliului Local al comunei Cârțișoara.

În urma desfășurării alegerilor locale pentru Consiliul Local Cârțișoara, toate cele trei formațiuni politice participante au obținut numărul necesar de voturi pentru pragul electoral.

Noul legislativ local are în componență următorii consilieri: Viorel Boșcă, Ioan Adrian Solomon, Marian Gheța, Daniel Ioan Blendea, Marius Gheorghe Banciu (reprezentanți ai Partidului Social Democrat), Alexandru Andrei Dateș, Daniel Boșcă (Partidul Național Liberal), Laurențiu Gabriel Dorodici și Constantin Daniel Scorobeț (Alianța Dreapta Unită USR – PMP – FORȚA DREPTEI). Patru dintre consilieri sunt la primul mandat de ales local.

 

Noul Consiliu Local al orașului Avrig

 

Și cei 17 membri ai Consiliului Local al orașului Avrig au depus jurământul luni după amiază, în cadrul ședinței de constituire desfășurată la Casa de Cultură Avrig.

Instituția Prefectului – Județul Sibiu a fost reprezentată la ședința de la Avrig de secretarul general Marius Oltean și Ana Maria Moldovan, șef serviciu juridic.

Printre cei ce au asistat la ceremonie s-a aflat deputatul Raluca Turcan, Ministrul Culturii, primarul Adrian Dumitru David (edilul șef a depus jurământul în cursul aceleiași zi, în camera de consiliu a Judecătoriei Avrig),  angajați ai Primăriei orașului Avrig, reprezentanți ai formațiunilor politice ce au membri în Consiliul Local Avrig, zeci de cetățeni ai orașului, diverși alți invitați.

Au condus ședința consilierii locali Florin Jugărean (cel mai în vârstă dintre membri), alături de tinerii consilieri Paul Vasile Gavrilă și Iustin Gheorghe Pușcașiu.

S-au respectat toate etapele de desfășurare ale unei ședințe cu acest caracter, apoi, după depunerea jurământului, fiecare consilier local a primit din partea secretariatului juridic al întâlnirii, câte un exemplar al jurământului, legitimația și insigna de consilier local al orașului Avrig.

Au urmat alocuțiunile oficialităților prezente, mesajul transmis de primarul orașului și informarea prezentată de secretarul general al orașului Avrig, Mircea Grancea, referitoare la unele dintre obligațiile legale ale consilierilor locali.

La finalul întâlnirii, aleșii locali ai Avrigului au făcut o fotografie de grup și au fost felicitați de reprezentanții asistenței.

La alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din 9 iunie, pentru Consiliul Local Avrig s-a înregistrat o prezență la vot de 49,35 % din numărul de alegători (6.099 de votanți, 5.883 de voturi valabil exprimate).

La alegeri au participat cinci formațiuni politice și un candidat independent.

Noua componență a Consiliului Local al orașului Avrig este următoarea: Ciprian Stoișor, Daniela Jugărean, Lazăr Teodor Lăzăroaie, Ioan Spiridon Gafton, Claudiu Dumitru Prisăcariu, Gheorghe Farcaș, Sanda Maria Grigoraș, Florin Jugărean (membri ai Partidului Național Liberal), Lucian Mihai Vintilă, Paul Vasile Gavrilă, Adrian Ciprian Cioancă, Nicoleta Nanu (membri ai Partidului Social Democrat), Emil Prundurel, Daniela Bobiță, Iustin Gheorghe Pușcașiu (reprezentanți ai Alianței pentru Unirea Românilor), Gheorghe Daniel Stoica și Vasile Alexandru Ranga (reprezentanți ai Alianței Dreapta Unită USR – PMP – FORȚA DREPTEI). Șapte dintre membrii Consiliului Local Avrig se află la primul mandat de consilier.

 

Și la Tălmaciu, aleșii locali și-au preluat prerogativele legale

 

Ultima ședință festivă a zilei de luni în Țara Oltului, constituirea Consiliului Local al orașului Tălmaciu, s-a desfășurat la Casa Căsătoriilor din Tălmaciu.

Ședința a fost condusă, în prima sa parte, de prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu.

La întâlnire au asistat numeroși invitați, printre aceștia aflându-se deputatul Constantin Șovăială, reprezentanți ai partidelor ce compun deliberativul local din Tălmaciu, angajați ai Primăriei Tălmaciu, rude ale aleșilor locali, membri ai comunității, diverși colaboratori ai oficialităților locale.

Cea de-a doua parte a ședinței festive a fost condusă de Ioan Opincariu (cel mai în vârstă consilier local), alături de tinerii săi colegi Emanuel Gusan și Ilie Gavril Petru.

Întâlnirea s-a desfășurat normal, cursiv, cu emoție dar într-o atmosferă deosebit de caldă și solemnă.

După ce consilierii au depus jurământul, secretarul general al orașului Violeta Hanea, a înmânat fiecăruia câte un exemplar al documentului, insigna și legitimația, precum și un exemplar din Constituția României (un inspirat cadou din partea primarului Ioan Oancea).

La încheierea evenimentului festiv, prefectul de Sibiu, Mircea Dorin Crețu, locuitor al orașului Tălmaciu, a susținut o alocuțiune în cuprinsul căreia a amintit celor prezenți că, în urmă cu mai bine de trei decenii, a depus și el pentru întâia oară un jurământ în calitate de ales local al orașului Tălmaciu. Apoi, acesta a urat succes și cât mai multe realizări aleșilor locali proaspăt instalați în funcții.

Și primarul Ioan Oancea s-a adresat celor prezenți, acesta fiind primul discurs al său în calitate oficială după ce, în cursul zilei, a depus jurământul în fața judecătorului delegat. Edilul a mulțumit tuturor pentru prezență, pentru sprijin și i-a asigurat că este pregătit pentru începerea noului mandat în fruntea comunității.

La scrutinul pentru alegerea autorităților administrației publice locale din 9 iunie 2024, în orașul Tălmaciu doar trei formațiuni politice și un candidat independent au candidat pentru un loc de în Consiliul Local al orașului Tălmaciu.

Mandatele de consilier local au fost împărțite între candidații ce au reprezentat Partidul Național Liberal (9 mandate), Partidul Social Democrat (4 mandate) și Alianța Dreapta Unită USR – PMP – FORȚA DREPTEI (2 mandate).

Componența Consiliului Local al orașului Tălmaciu este următoarea: Ioan Opincariu, Dorian Gheorghe Zaharie, Mircea Călin Crețu, Aura Maria Avram Radu, Dan Alexandru Achim, Adrian Covaci, Emanuel Gusan, Petru Martin, Ștefan Bălan (reprezentanți ai Partidului Național Liberal), Ioan Dancu, Ilie Gavril Petru, Ioan Popa, Claudiu Sfârciog (reprezentanții Partidului Social Democrat), Eleodor Ovidiu Tiution și Ioan Adrian Gică (reprezentanți ai Alianței Dreapta Unită USR – PMP – FORȚA DREPTEI). Față de perioada 2020 – 2024, Consiliul Local Tălmaciu are în componență 8 noi aleși locali.

Ioan Oancea (PNL) și Octavian Constantin Barbu (PSD) au renunțat la mandatul de consilier local, primul optând pentru postul de primar al orașului, iar celălalt în urma demisiei.

Autor - Dan FRÂNCU
12 noiembrie 2024 la 08:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 23 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 3 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.