Spectacol automobilistic la Marele Premiu al Sibiului, la Curmătura Ștezii

Spectacol automobilistic la Marele Premiu al Sibiului, la Curmătura Ștezii

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vremea bună de la finalul lunii octombrie a contribuit la spectacolul celei de-a șaptea ediții a Marelui Premiu al Sibiului la viteză pe traseu montan, evenimentul organizat an de an, la Curmătura Ștezii, pe drumul de urcare spre Păltiniș, de Sibiu Rally Team. Show-ul a fost total pentru că, de la an la an, lista de start a devenit tot mai selectă, anul acesta 67 de piloți alergând apăsând pedala la maxim pentru a trece cu timpi cât mai buni linia de finiș, în speranța de a ocupa un loc cât mai sus în clasamente și pe podiumul de premiere.

Și pentru că veni vorba, nu toți au fost norocoși să ajungă la final, un BMW M2 oprindu-se în parapet, iar o Skoda ieșind de pe traseu cu câțiva metri înainte de a încheia cursa.

În ceea ce-i privește pe iubitorii motorsportului, cei care nu au avut norocul să se afle pe marginea traseului au putut urmări Marele Premiu al Sibiului în transmisia LIVE pe rețelele de socializare ale Sibiu Rally Team.

David Iach, pe un BMW M5, a fost marele câștigător al Marelui Premiu al Sibiului la viteză pe traseu montan, anul acesta, fiind urmat pe podium de Paul Greavu (Audi Allroad) și Radu Iancu (BMW M240i).

Podiumul Clasei 1 licențiați s-a prezentat astfel: 1. Adrian Eugen Borzescu (Dacia Logan), 2. Cosmin Badea (Citroen Saxo), 3. Bogdan Mutu (VW Polo).

Bogdan Gligor (Ford Fiesta) a câștigat Clasa 2 licențiați, fiind urmat pe podium de Alex Bodi (Mini Coper) și Bogdan Ionuț Zaharenco (Renault Megane).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Clasa 3 licențiași s-a impus Gabriel Dumitrache (Skoda Octavia), locurile 2 și 3 fiind ocupate de Alexandru Nastasia (Seat Leon), respectiv Emil Mastasia (Seat Leon Cupra), iar la Clasa 4 licențiați, Paul Greavu (Audi Allroad) a fost primul, iar Cristian Ittu (Audi S4) s-a clasat al doilea.

La nelicențiați, Clasa 1 a fost câștigată de Claudiu Iosef (Renault Twingo), acesta fiind secondat de Roxana Armeana (Suzuki Swift) și Daniel Toader (Mazda MX-5).

Clasa 2 nelicențiați l-a avut drept câștigător pe Ionuț Nan (Renault Clio), locurile 2 și 3 fiin ocupate de Andrei Hudea (BMW 318 TI), respectiv rareș Roman (Toyota MR).

Valentin Banciu (Renault Megane) a fost primul la Clasa 3 nelicențiați, Mugurel Dinescu (Audi S3) ocupând locul secund, iar Valentin Buga (BMW 130i) completând podiumul, iar la Clasa 4 nelicențiați primele trei locuri au fost ocupate, în ordine, de David Iach (BMW X5), Radu Iancu (BMW M240i) și David Benjamin Braun (BMW M2).

În întrecerea rezervată exclusiv doamnelor și domnișoarelor, Roxana Armeana (Suzuki Swift) s-a clasat pe primul loc, fiind urmată de Alexandra Dumitru (Renault Twingo) și Mădălina Vasiloiu (Citroen C2).

La Clasa Diesel s-a impus David Cilea (BMW 320d), podiumul fiind completat de Sebastian Ciuntu (Seat Leon) și Horia Ionuț Pană (Peugeot 206 SW).

Carstocratic Team a câștigat întrecerea pe echipe, în componența Paul Greavu, Dan Farcaș Lazăr, Rareș Roman, Karoly Kovacs, Cristian Alexandru Țânțar, Ciprian Cândea. Locul secund a fost ocupat de Retasa Sălcii Amara (Gabriel Dumitrache, Alexandru Nastasia, Valentin Bancu, Emil Nastasia, Daniel Toader), iar pe locul al treilea s-a clasat Wacky Races Team Vâlcea (Valentin Buga, Alin Cotoinea, Sebastian Perpelea, Tiberiu Branescu, Iulian Andrei Aldoiu și Marius Deaconu).

”Evenimentul s-a bucurat de un real succes. Vremea a ținut cu noi, traseul s-a prezentat foarte bine, concurenții au apreciat condițiile bune de concurs. Ne bucurăm că am avut atât de multe echipaje la start și foarte mulți spectatori pe marginea traseului, iar cei care nu au putut fi prezenți fizic la swok, în premieră l-au putut urmări pe transmisia live, pe rețelele de socializare ale clubului nostru. Mulțumim Primăriei Municipiului Sibiu pentru susținere, Marele Premiu al Sibiului fiind inclus pe Agenda Cultural-Sportivă, Consiliului Județean Sibiu, Serviciului Poliției Rutiere Sibiu, Ispectoratului de Jandarmi, San Med, Matec, German Tools și Ydu H&C Trans”, a declarat Dan Magoș, președintele clubului organizator.

 

 

06 noiembrie 2024 la 20:23
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.