Bătaie în Orlat și amenințări în Laslea

Bătaie în Orlat și amenințări în Laslea

Luna noiembrie a început pentru polițiștii sibieni cu infracțiuni de violență și, ca de obicei, cu șoferi băuți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Trei bărbați din Orlat sunt cercetați pentru acte de violență, în Laslea a fost emis un ordin de protecție, iar doi șoferi au fost depistați în trafic după ce s-au cinstit cu alcool.

„La data de 1 noiembrie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au reținut trei bărbați, cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cei trei, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, din Jina, sunt bănuiți că, la data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 20.20, în timp ce se aflau într-un magazin din localitatea de domiciliu și, ulterior, pe stradă, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe un alt localnic, în vârstă de 45 de ani, lovindu-l cu pumnii și picioarele. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor trei presupuși agresori.  La data de 2 noiembrie a.c., față de persoanele în cauză s-a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Orlat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, anunță reprezentanții IPJ Sibiu.

Și-a amenințat soția cu bătaie și incendierea casei

„La data de 1 noiembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Laslea au înregistrat plângerea scrisă a unei localnice prin care femeia reclamă faptul că, în ultima săptămână, soțul ei, în vârstă de 42 de ani, domiciliat în județul Mureș, ar fi amenințat-o cu acte de violență, dar și cu incendierea locuinței.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma evaluării efectuate privind riscurile la  adresa integrității fizice a femeii, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie la o distanță mai mică de 100 de metri.

Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În cauză, la nivelul Postului de Poliție Laslea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie”, informează reprezentanții IPJ Sibiu.

Niciun weekend fără alcool la volan

Potrivit buletinului de presă transmis de polițiștii sibieni ”La data de 1 noiembrie, în jurul orei 18.00, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Șurii Mari, în municipiul Sibiu, pe un sector de drum în pantă, în coloană, un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Axente Sever, a eliberat pedala de frână a autovehiculului și a intrat în coliziune cu autoturismul din spatele său. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate în vederea aplicării măsurilor legale care se impun.

La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 08.00, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un localnic în vârstă de 67 de ani.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Cercetările sunt continuate în vederea aplicării măsurilor legale care se impun”.

(I.D.)

 

 

04 noiembrie 2024 la 11:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 17 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.