Nobi, cățelul dispărut, a fost găsit de pompierii sibieni

Sâmbătă seara, pompierii au fost chemați să intervină într-o clădire aflată în construcție, unde un cățel s-a pierdut. Salvarea lui Nobi era prea periculoasă pentru stăpâni, așa că aceștia au solicitat autoritățile. Ajunși la fața locului, pompierii au cercetat zona, iar după câteva ore de căutări l-au găsit într-un colț întunecat al clădirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit Animal Life Sibiu, reîntîlnire dintre cățel și stăpânii săi a fost un moment de neuitat. Cu ochii plini de lacrimi de fericire, aceștia și-au îmbrățișat prietenul patruped, mulțumind pompierilor pentru intervenția lor salvatoare. Această întâmplare a adus nu doar bucurie, ci și un sentiment profund de recunoștință pentru cei care riscă zilnic pentru a proteja viețile altora, fie ele umane sau animale.

„Ziua s-a încheiat cu zâmbete și povești frumoase, amintind tuturor de legătura specială dintre oameni și animale, dar și de importanța echipelor de intervenție care sunt mereu gata să ajute”, a transmis Animal Life Sibiu într-o postare pe Facebook.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
03 noiembrie 2024 la 09:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Polițiștii au reținut marți, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Șura Mică, pentru încălcarea măsurilor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Doi sibieni reținuți pentru furt calificat
Polițiștii criminaliști au reținut marți doi sibieni în vârstă de 40 și 41 de ani, cercetați penal pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 6 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Doi minori răniți într-un accident la Axente Sever
Polițiștii rutieri au intervenit miercuri la un accident produs în localitatea Axente Sever, pe DN 14. Potrivit autorităților,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Sibienii invitați să celebreze Ziua Drapelului
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu în colaborare cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Motociclistă rănită pe strada Maramureșului, după ce un șofer nu i-a acordat prioritate
Un accident s-a produs miercuri pe strada Maramureșului, din municipiul Sibiu. Incidentul s-a petrecut în momentul în care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 8 ore
Trei spectacole de neratat, la FITS
Între 20 și 29 iunie în Sibiu va avea loc a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 21 ore
Incendiu la acoperișul unei hale dezafectate, la Mediaș
UPDATE: „După mai bine de 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul care a afectat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident pe Mihai Viteazu: patru femei au fost rănite
Polițiștii rutieri au intervenit marți la un accident produs pe strada Mihai Viteazu, din municipiul Sibiu. „Din primele verificări...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Mediaș ia măsuri pentru prevenirea atacurilor de urs
Marți, la sediul Primăriei din Mediaș a avut loc o întâlnire pe tema semnalărilor recente privind prezența urșilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
A fost inaugurat spațiul multifuncțional „Sibiu Hall”
În preambulul ceremoniei militare dedicată împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, care...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Numai să ai bani să te duci, că ai prin cine. Sunt 79 de agenţii de turism în judeţ şi 52 în Sibiu
Sezonul cald este în plin debut, iar gândurile multor români şi sibieni se duc deja spre locurile unde...
Actualitate
3 min de citit