Niculae Moromete s-a întors în satul bunicilor, la Racovița

Niculae Moromete s-a întors în satul bunicilor, la Racovița

Sâmbăta trecută, turneul național de promovare a filmului artistic Moromeții 3, regizat de cunoscutul Stere Gulea, a avut o „haltă” în Racovița, pentru o proiecție specială. Popasul în comuna sibiană s-a datorat, în primul rând, actorului Alex Călin, deținătorul rolului principal în noua peliculă, om a cărui legături cu aceste meleaguri sunt vechi, puternice și încă foarte vii, dar și deschiderii deosebite de care a beneficiat această idee la nivelul autorităților.(Alex Călin, Niculae Moromete din film, este un tânăr și promițător actor român care, deși trăiește de mulți ani în București, alături de familia sa, are o puternică legătură cu Racovița, aici fiind locul unde au trăit bunicii săi și unde el și-a petrecut cea mai mare parte a vacanțelor școlare.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiecția filmului Moromeții 3 a fost găzduită de sala mare a Căminului Cultural Racovița, loc ce a corespuns perfect cu strategia echipei de producție a filmului, care și-a propus să promoveze noua peliculă în localități unde nu există sau nu mai există săli de cinema, contribuind în acest fel și la o popularizare a acestei forme de artă.

Înainte de debutul proiecției, actorul Alex Călin și primarul comunei Racovița, Andreea Voicu, au adresat câteva cuvinte publicului deosebit de numeros, fiecare exprimându-și bucuria și satisfacția pentru găzduirea acestui eveniment cultural inedit.

Cei doi au apărut în fața spectatorilor și la finalul filmului, pentru a povesti despre etapele producerii acestuia, despre distribuție, regizor, producători etc. Chiar dacă s-a înfiripat mai greoi, dialogul actorului din rolul principal cu oamenii din sală a fost unul interesant, cald și deosebit de captivant. Actorul a povestit despre interacțiunea și colaborarea cu marele Horațiu Mălăele (Ilie Moromete, în film) și cu ceilalți colegi de platou, despre munca alături de regizorul Stere Gulea, despre zilele și locurile unde s-au desfășurat filmările, despre faptul că acesta este ultimul film artistic din seria Moromeții și că pelicula nu poate fi folosită deloc ca sursă de inspirație pentru elevii de liceu ce urmează să susțină examenul de bacalaureat etc.

Înainte de a pleca din sala Căminului Cultural, Alex Călin a ținut să mulțumească tuturor spectatorilor pentru că au răspuns invitației și au participat la proiecție, și-a salutat rudele și toți cunoscuții și a spus că Racovița va fi mereu în sufletul său, revenirea pe aceste meleaguri fiind, întotdeauna, o mare și emoționantă plăcere.

La rândul său, primarul Andreea Voicu și-a arătat, din nou, satisfacția pentru găzduirea unui așa eveniment, a atras atenția asupra învățămintelor expuse de acest film, a necesității prețuirii valorilor și vremurilor actuale și a menționat că intenționează ca începând de anul viitor, asemenea proiecții cinematografice să fie organizate la Racovița cel puțin lunar.

Filmul Moromeții 3 va putea fi urmărit în cinematografe începând cu 22 noiembrie.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
03 noiembrie 2024 la 09:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 zile
ASTRA în Festival: trei zile de meșteșuguri, muzică și experiențe interactive la Muzeul ASTRA
În perioada 14–16 august, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului găzduiește ASTRA în Festival, un eveniment care își propune...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 zile
FOTO | Vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu la Sibiu: cele mai spectaculoase regii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Pe munte, la vânătoare de stele căzătoare. Drumeție spre Vârful Derjani, miercuri, pentru Perseide
Sibienii care vor să urmărească Perseidele departe de luminile orașului sunt invitați miercuri, 12 august, într-o drumeție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 zile
ŞEICA MICĂ: Festivalul Vinului – Weinfest 2026, povestea merge mai departe
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică a găzduit, sâmbătă, o nouă ediţie a Festivalului Vinului - Weinfest....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Junii Sibiului urcă în această seară pe Mainstage-ul UNTOLD. Peste 100 de artiști aduc folclorul românesc pe scena festivalului
Peste 100 de artiști ai Junilor Sibiului urcă astăzi, 8 august, pe Mainstage-ul UNTOLD, într-un spectacol care pune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Soldații romani se întorc la Boița. Prima ediție a Festivalului Roman are loc pe 16 august
Comuna Boița va găzdui, în 16 august, prima ediție a Festivalului Roman Boița, un eveniment dedicat istoriei și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
ŞEICA MICĂ: Povestea vinului şi a viilor la Festivalul Vinului – Weinfest 2026
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică va găzdui, sâmbătă, de la ora 16, o nouă ediţie a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare
Sibiul intră, de vineri, în atmosfera uneia dintre cele mai iubite manifestări culturale ale verii. Festivalul Internațional de...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.