Prins de două ori cu "psihoactive" la volan

Acasa >

Articol

Joi, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Poplaca, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.
La data de 23 ianuarie 2024, bărbatul a fost depistat în timp ce conducea fără a deține acest drept. Totodată, pe 18 octombrie 2024, a fost depistat din nou în timp ce conducea un autoturism, pe Șoseaua Alba Iulia, iar testarea a evidențiat un rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă, prezența substanței în organism fiind confirmată prin analizele toxicologice efectuate. Bărbatula fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
 
Femeie din Avrig, la volanul unei autoutilitare neînmatriculate
 
Tot joi, în jurul orei 9, în Avrig, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit pentru control o autoutilitară condusă pe strada Bisericii de către o localnică în vârstă de 25 de ani.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că autorizația de circulație provizorie a vehiculului condus este expirată din data de 12 octombrie a.c., în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig. (D.C.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
25 octombrie 2024 la 13:01

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 25 minute
O veste bună! Cristi Neguț, încă două sezoane la FC Hermannstadt. ”Mai urmează și altele…”
Cu o zi înaintea meciului cu CSM Poli Iași, din penultima etapă în play-out-ul Superligii, ultimul test al...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 41 minute
Elevii sibieni au obținut rezultate bune la concursul „Prietenii Pompierilor”
Etapa județeană a concursului „Prietenii Pompierilor”, dedicat elevilor pasionați de activități de prevenire și intervenție în situații de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Trei sibieni cercetaţi de poliţie pentru că ar fi bătut două persoane şi le-ar fi luat maşina
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au reținut miercuri trei sibieni, cercetați...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit