Flori în amintirea mamei, plantate la „Urgența” Spitalului Județean Sibiu. „Oamenii sunt buni. Să-i iubim până îi mai avem lângă noi”

Flori în amintirea mamei, plantate la „Urgența” Spitalului Județean Sibiu. „Oamenii sunt buni. Să-i iubim până îi mai avem lângă noi”

A trecut exact un an de când în viața lui Florin Oprița s-a făcut mai multă lumină. Oamenii îl recunosc drept „Omul cu florile de la Urgență”, după ce povestea sa emoționantă a ajuns să fie cunoscută de o țară întreagă, iar noi am regăsit-o pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Crizantemele pe care în fiecare an le plantează în fața Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în memoria mamei sale, au fost cele care i-au adus aprecierea semenilor săi, dar și un imbold pentru a se dezvolta și a merge înainte: „În sera de flori pe care am construit-o la Cristian, lângă Sibiu, am început să cultivăm roșii și castraveți. Sunt soiuri de la noi, românești, gustoase, așa cum mi le amintesc din copilărie.”

Așa se face că la Piața „Transilvania” din Sibiu, unde vin peste 200 de producători locali, pe lângă multele ghivece cu flori, sibianul a adus și legume proaspete. „Clienții vin, se uită la produse, apoi se uită la mine și mă întreabă dacă sunt «Omul cu florile de la Urgență»”.

În ultimul an, Florin Oprița s-a trezit cu mulți mușterii direct la sera din Cristian. Unii vor să-și culeagă chiar ei roșiile și castraveții , iar alții să-și aleagă ghiveciul cu flori. „Ajungem să vorbim despre multe. Este interesant cum florile îți pot schimba viața și cum îi fac pe oameni să se deschidă. Le spun despre perioada în care am lucrat în construcții, despre cum m-am îmbolnăvit și cum am fost salvat de munca asta frumoasă, de florar. Mă mai întreabă despre crizantemele pe care le pun la «Urgență», în memoria mamei mele. De multe ori, seara, îi spun soției: «Omenii sunt buni. Să-i iubim cât îi avem lângă noi»”.

Este miez de toamnă iar Florin și-a umplut microbuzul cu crizanteme multicolore pe care, alături de Andreea, soția sa, le plantează în rondoul de lângă UPU. Este un gest pe care-l face voluntar în amintirea mamei sale, plecată prea devreme la Cer. „Îi plăceau mult florile, iar o viață întreagă a muncit aici, la Spitalul Județean Sibiu, ca infirmieră. Aici s-a și prăpădit”, spune Florin, rememorând ultima zi pe care mama sa a petrecut-o pe pământ. „A fost infirmieră la Ginecologie, însă în ultimii ani de viață a fost mai mult bolnavă. Când a avut anii necesari, s-a pensionat de vârstă. Exact o săptămână a mai trăit după ce a primit decizia de pensionare. Când i s-a făcut rău, am adus-o la UPU, în comă. În aceeași noapte am rămas fără ea”.

Florin are încă un frate și o soră: „Amândoi lucrează de dimineață până seara, fratele în construcții, iar sora ca ospătăriță, în Spania. Toți trei știm cum se câștigă banii, am muncit dintotdeauna. De aceea ne bucurăm atunci când ne revedem sănătoși”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Rând pe rând, soții Oprița descarcă florile și le așază în linie. Fiecare crizantemă este o cupolă viu colorată care atrage instant privirile celor din jur. 

La intrarea în UPU, ambulanțele vin în trombă, bolnavii sunt scoși pe tărgi și preluați de asistenți și medici. Este o cursă contracronometru. Aici, secundele sunt  de preț pentru că se pot transforma în ani noi de viață.

În tot acest du-te-vino, apar, câteodată, scurte pauze. Ambulanțierii  și personalul medical respiră și își îngăduie câteva clipe de liniște. Unii ies în fața clădirii, acolo unde se află și aparținătorii bolnavilor. 

Sub soarele cald de toamnă, cu toții privesc explozia de culori pe care crizantemele soților Oprița o provoacă de-a lungul aleii ce mărginește parcarea mașinilor care aduc bolnavii.

Iar florile vor avea mulți admiratori întrucât aici, de-a lungul unui an, ajung peste 60.000 de pacienți din județul Sibiu și din zonele limitrofe acestuia. Multora le va aduce un dram de bucurie, o mângâiere sau o speranță că totul va fi bine.

Crizantemele lui Florin Oprița, zis și „Omul cu florile de la Urgență”, vor mai vorbi lumii că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!

23 octombrie 2024 la 15:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 22 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.