VL – simbolul după care sibienii se dau în vânt. Trucuri în Piața „Obor”: cu o simplă cretă, cauciucurile devin „de import, nerulate în România”

VL – simbolul după care sibienii se dau în vânt. Trucuri în Piața „Obor”: cu o simplă cretă, cauciucurile devin „de import, nerulate în România”

Răcirea vremii le-a adus aminte posesorilor de autoturisme că iarna se apropie, iar anvelopele marcate „M+S” sunt obligatorii atunci când pe carosabil este polei, gheață sau zăpadă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Piața „Obor” pare o alternativă la orice, judecând după marfa variată întinsă pe tarabe sau direct pe jos. Acest lucru este valabil inclusiv pentru anvelope și jante auto, mai ales că, în ultima perioadă, sibienii au început să caute cauciucuri pentru sezonul rece.

Se știe că românii au un apetit pentru marfa adusă „de dincolo”, adică din țările Europei de Vest, unde foștii proprietari sunt, cel puțin teoretic, oameni cu bani care cumpără lucruri scumpe, le exploatează pe drumuri bune iar apoi, le înlocuiesc cu altele noi chiar dacă cele vechi sunt încă bune. Cel puțin asta își închipuie cumpărătorii, „mitul” fiind cumva din seria celor despre mașina adusă din Germania care, după cum spun mai toți samsarii, „a avut-o o bătrânică, a fost ținută doar în garaj și de aceea are kilometri atât de puțini”…

VL este peste FS

Anvelopele second hand importate din Germania sunt în general marcate după poziția de montaj. Astfel, există mari șanse ca pe un set de patru anvelope să fie scrise cu cretă, următoarele litere: VL (vorne links – stânga față), HL (hinten links – stânga spate), VR (vorne rechts) și HL (hinten links – stînga spate). Aceste anvelope sunt de preferat „autohtonelor” FS – față stânga, sau FV – față dreapta, pe logica faptului că fiind rulate în România sunt mai „forjate”.

Și la bani se simte diferența, prețul unui set de anvelope „de dincolo” fiind mai mare decât cel „de la noi” cu 200 – 300 de lei, în funcție de mărime și de marcă.

„Trucul” ne-a fost confirmat de unul dintre vânzători care, cu o cretă, își însemna marfa convins că, până la urmă, reclama este sufletul comerțului…

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Merită o anvelopă second hand?

Categoric, răspunsul este doar la cumpărător: el trebuie să decidă dacă socoteala din târg se va potrivi cu rigorile impuse de normele legale privind dotarea autoturismelor cu anvelope.

Vom lua ca exemplu o cazul unor anvelope de iarnă, de 17 inch, al unei mărci de calitate medie. În „Obor”, pentru un set de patru bucăți, fabricat în anul 2019, costul este de 850 de lei. 

În magazinele de specialitate, o anvelopă similară, produsă în 2024, este 490 de lei, adică 1.960 lei pentru un set complet.

În fața unui preț care este la jumătate față de cel din magazine, cumpărătorul trebuie să țină cont de recomandarea Registrului Auto Român:  „Înainte de a monta anvelopele, să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme accentuate de uzură.”

În privința adâncimii profilului, specialiștii spun că pentru anvelopele de iarna acesta ar trebui să aibă minim 4 mm, în timp ce pentru cele de vară, adâncimea minimă legală este de 1,6 mm.

Legat de nivelul uzurii, amatorii de anvelope second hand trebuie să țină cont și de prevederile Legii 195/202, unde la Art. 100, pct. 6, se precizează: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni […] conducerea unui autovehicul și tractor agricol sau forestier care are montate anvelope […] uzate peste limita admisă”.

La clasa a II-a de sancțiuni, Codul Rutier stabilește patru sau cinci puncte de amendă, contravenientul fiind astfel pus în situația de a plăti între 660 lei și 825 lei.

Pe de altă parte, lipsa anvelopelor de iarnă atunci când carosabilul este acoperit cu gheață, polei sau zăpadă, se sancționează mai drastic: în aceeași Lege 195/2002, la art. 102, se prevede sancționarea cu nouă până  la 20 de puncte-amendă (de la 1.485 la 3.300 de lei), în timp ce la art. 112, lit. h, se prevedere și reținerea talonului de înmatriculare de către poliția rutieră.

În prezent, valoarea plafonată a punctului de amendă este de 165 de lei, însă din prima zi a anului viitor aceasta va crește la 185 lei. 

Mihai POP

 

 

 

 

21 octombrie 2024 la 18:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 25 minute
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 6 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.