Forțe de poliție suplimentare, concentrate în Săliște și Miercurea Sibiului

Forțe de poliție suplimentare, concentrate în Săliște și Miercurea Sibiului

Sâmbătă, 19 octombrie, pe raza orașelor Săliște și Miercurea Sibiului, dar și a localităților rurale din zonă, polițiștii au efectuat o acțiune preventivă pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La acțiunea care a avut loc între orele 18,00 și 24,00, au participat 47 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică dar și efective ale Jandarmeriei Sibiu. Au fost legitimate peste 151 de persoane, au fot oprite pentru control în trafic 128 de autovehicule, au fot verificate 7 societăți comerciale. 89 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive.

„Ieri, 19 octombrie, între orele 18:00-24:00, polițiștii au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, raza orașelor Săliște și Miercurea Sibiului, dar și a localităților rurale din zonă, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.

La activitatea coordonată de șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu au acționat 47 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică dar și efective ale Jandarmeriei Sibiu.

Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 151 de persoane, din care 21 de persoane de cetățenie străină, din țări NON-UE (imigranți), au oprit pentru control în trafic 128 de autovehicule, au verificat 7 societăți comerciale și au desfășurat activități specifice pe linie de poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice dar și pe linie de arme, explozivi și substanțe periculoase.

89 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 99.900 de lei, din care 63 la regimul rutier, 3 la Legea nr. 61/1991 și 14 la Legea nr. 171/2010. Au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 2 permise de conducere și 6 certificare de înmatriculare, confiscată cantitatea de 65,89 mc de materiale lemnos, iar polițiștii de la arme au verificat 5 deținători de arme. 

Pentru neconformitățile constatate de către poliţiştii specializați în investigarea criminalității economice, în urma verificării societăților comerciale, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 45.000 de lei și confiscată suma de 3.155 de lei, conform OUG nr. 28 din 1999.

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue aplicate la nivelul Poliției Române pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și descurajarea oricăror activități de natură infracțională.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

(I.D.)

20 octombrie 2024 la 09:41
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 23 ore
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.