Junii Sibiului: 80 de ani de poveste, istorisiți prin dans și filme-document

Junii Sibiului: 80 de ani de poveste, istorisiți prin dans și filme-document

Sărbătorirea a opt decenii de activitate a celei mai vechi formații de dansuri populare din România este marcată de CJCPCT "Cindrelul-Junii” Sibiu prin proiectul „Aniversare Junii Sibiului- 80 de ani. Hub pentru tradiții”, care cercetează fapte de patrimoniu imaterial din repertoriul ansamblului și le promovează prin evenimente interactive și filme cu caracter documentar, ce pot fi vizionate online și pe ecrane outdoor din municipiul Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Un veritabil ambasador al culturii tradiţionale româneşti a devenit Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” de-a lungul a opt decenii de activitate neîntreruptă din 1944 și până în prezent. Iar statutul a fost dobândit grație zecilor de mii de spectacole susținute în lumea întreagă și repertoriului amplu, ce pune în valoare dansuri și cântece populare, obiceiuri și costume populare din toate zonele etnografice ale României. În acest context, proiectul cultural „Aniversare Junii Sibiului- 80 de ani. Hub pentru tradiții” este axat pe reliefarea aportului ansamblului la promovarea folclorului, fiind derulat pe componentele: cercetare în arhive scrise, audio, foto și video; filme documentare de scurt și lungmetraj și evenimentele „Cu Junii prin Mărginime” și „Balul Junilor”.

Cercetarea de specialitate stă la baza filmelor cu caracter documentar, care aduc în prim-plan imagini de arhivă cu Junii Sibiului, unele difuzate în premieră, alături de imagini special filmate pentru proiect și interviuri cu dr. Elise Stan, etnomuzicolog, Iuliana Tudor, realizator de emisiuni folclorice la TVR, dr. Silvia Macrea, coregraf și manager al Centrului. Producția de scurt metraj „Junii Sibiului… o poveste fără de sfârșit” poate fi vizionată în mediul online, fiind disponibilă pe facebook https://fb.watch/vgJWXkdRRx/ și youtube https://youtu.be/-if9Ozke3jo . În semn de mulțumire pentru comunitatea sibiană în mijlocul căreia ansamblul a fost înființat și a evoluat, povestea Junilor se va spune și în inima Sibiului, căci selecțiuni din acest film vor fi proiectate pe ecranele de la Primăria Municipiului Sibiu și de la Sala Transilvania. 

 Evenimentele aniversare Junii Sibiului – 80 de ani sunt organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii" Sibiu. Activitatea instituției este posibilă cu finanțarea acordată de Consiliul Județean Sibiu. Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu   

17 octombrie 2024 la 13:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 7 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 9 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.