Specialiști din Europa prezenți la cea de-a VII-a ediție a „Congresului Național de Fizioterapie” de la Sibiu

Specialiști din Europa prezenți la cea de-a VII-a ediție a „Congresului Național de Fizioterapie” de la Sibiu

În acest weekend, la Hotel Ramada are loc „Congresul Național de Fizioterapie” organizat pentru a doua oară la Sibiu. Evenimentul presupune o întâlnire între specialiștii din domeniul fizioterapiei, atât din țară, cât și din Europa. Cu această ocazie se vor împărtăși experiențe, expertize, cunoștințe noi în ceea ce privește recuperarea  în toate patologiile. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Organizatorii spun că va fi prezent un reprezentant important al Organizației Mondiale de Fizioterapie din Europa, coordonator al grupului de lucru pentru cancer. Este vorba despre Michele Cannone care a transmis câteva cuvinte despre provocările cu care se confruntă profesioniștii din acest domeniu, care fac eforturi supraomenești.

„Reuniunea a abordat subiecte legate de fizioterapie în context european, subliniind importanța colaborării între membrii organizației și implicarea statului în proiecte finanțate din fonduri europene. S-au discutat activități educaționale și participarea la evenimente internaționale, precum și provocările cu care se confruntă profesioniștii din domeniu. De asemenea, s-a menționat necesitatea de a îmbunătăți standardele și accesibilitatea serviciilor de fizioterapie în Europa”, a spus Michele Cannone -membru  executiv al Organizației Mondiale de Fizioterapie Regiunea Europa.

Pentru organizatori este o onoare că pot contribui prin cunoștințele lor, astfel încât nivelul fizioterapiei să crească în Europa și să ofere pacienților servicii de înaltă calitate.  

Peste 300 de participanți fizic și 2400 online

Daniela Stanca-președintele Colegiului Fizioterapeuților din România a precizat că noutatea din această ediție este numărul mare de participanți cu prezență fizică și totodată importanța prezentărilor care se realizează prin colaborarea dintre un medic și un fizioterapeut: „Suntem foarte mulți cu prezență fizică, peste 300 și 2400 online. De data aceasta avem mai multe sesiuni de prezentări, de lucrări științifice pe mult mai multe patologii decât până acum. Este nou faptul că există și prezentări în colaborare cu medici, în care medicul își prezintă partea lui, iar fizioterapeutul vine în completare. Toți suntem la fel de importanți în viața pacientului. Este important ca fizioterapeutul să știe să utilizeze orice tehnică, să o aplice în primul rând pe el, pentru a înțelege mai bine așteptările și reacțiile pacientului”.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Maria-Antonia OANA

Foto: Răzvan NEGRU

12 octombrie 2024 la 14:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 19 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.