Ateliere meșteșugărești interactive, în acest weekend, la Muzeul ASTRA

Ateliere meșteșugărești interactive, în acest weekend, la Muzeul ASTRA

Timpul ține cu noi, așa că sibienii pot face, în acest weekend, o plimbare prin Muzeul ASTRA, unde îi vor întâlni pe meșterul olar Ion Rătezeanu, pe dogarii Nicolae Beleiu și Daniel Haneș sau pe meșterul rudar Ion Mărunțelu, care îi vor introduce în lumea vaselor de lut, a ghioabelor de murături și a ciuberelor sau a obiectelor rudărești, în cadrul unor ateliere ce fac parte din Programul „Animă ASTRA”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atelierele de olărit cu meșterul Ion Rătezeanu din Găleșoaia, Gorj, scot în evidență practici arhaice în realizare vaselor pentru păstrarea alimentelor și sunt mărturia faptului că tradiția este sustenabilă, chiar dacă această comunitate de olari, apune, odată cu satul.

„Avem vase ceramice, oale, căni și ulcioare, pe care le-am așezat pentru a fi arse.  Pe deasupra cuptorului am pus cioburi din vase sparte pe care nu le mai folosim, pentru a închide focul pentru a menține temperatura în interior și a se arde foarte bine produsele. Vasele se pun la foc să se ardă cam opt ore”, le-a dezvăluit vizitatorilor meșterul Ion Rătezeanu din Găleșoaia, Gorj.

„Atelierele de dogărit îi aduc alături pe dogarii Nicolae Beleiu și Daniel Haneș, din Vidra, Munții Apuseni, cei care produc și astăzi, la fel ca strămoșii lor, ciubere, ghioabe de murături și ciubere care sunt la fel de importante, în conservarea alimentelor, ca odinioară.

Atelierele de realizare obiectelor rudărești îl prezintă pe Ion Mărunțelu, rudar din Poiana Perișani, Vâlcea, care produce obiecte casnice de mai bine de 70 de ani, domnia sa fiind dovada vie că lingurile de lemn sau lădoaiele de fag pentru păstrarea alimentelor au căutare și astăzi.

Atelierele de confecționare a obiectelor de bucătărie, din lemn, lucrate de moți meșteri din familia Șușa, stabiliți de generații în Șeica Mare, Sibiu vor prezenta obiecte de uz casnic, realizate din lem, și vor demonstra modul în care acestea se realizează, utilizând lemnul cel mai potrivit”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii pot vedea, la fața locului, cum se fac obiectele folosite de bunicii noștri în gospodărie, direct de la meșteri, astăzi și duminică, între orele 11,00 – 16,00, la Târgul de Țară din Muzeul ASTRA.

Sursa foto: facebook Muzeul ASTRA

(I.D.)

12 octombrie 2024 la 11:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 12 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.