Subunitățile de pompieri, deschise pentru vizitare în acest weekend

Acasa >

Articol

Duminică, 13 octombrie este Ziua Internațională a Reducerii Riscurilor de Dezastre, prilej cu care Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” organizează mai multe activități.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Timp de trei zile, începând de vineri și până duminică, subunitățile de pompieri vor fi deschise spre vizitare tuturor celor care vor să vadă cum arată și care este viața într-o unitate de pompieri, iar cei care vor să afle informații despre cum să acționeze în cazul unui dezastru se pot întâlni cu reprezentanții Crucii Roșii.

„În 13 octombrie este Ziua Internațională a Reducerii Riscurilor de Dezastre. Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu își concentrează eforturile pentru dezvoltarea unei culturi preventive și pentru a spori gradul de conștientizare și pregătire a cetățenilor, astfel încât aceștia să poată reacționa eficient în cazul producerii unor de urgență. În acest context, vă invităm să participați la activitățile desfășurate în zilele următoare:  „Ziua Porților Deschise”, la toate subunitățile de pompieri, în perioada 11-13 octombrie, între orele 11:00 – 13:00. Punct de informare preventivă în colaborare cu Filiala Crucea Roșie Sibiu în incinta Promenada Mall în data de 12 octombrie în intervalul orar 11:00-15:00.

Reducerea riscurilor dezastrelor este o responsabilitate comună! Veniți să învățăm împreună cum să ne protejăm și să limităm efectele dezastrelor”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

(I.D.)

 

09 octombrie 2024 la 06:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 3 ore
Șoc în cultura sibiană: Brukenthal schimbă garda! Interimatul lui Chituță, de 969 de zile, încheiat brusc după un ordin de ministru!
O conducere prelungită dincolo de „limitele legii” După 969 de zile în care a condus interimar Muzeul Național Brukenthal...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Minivacanţă cu alegeri şi cu: permise suspendate, alcool la volan şi violenţă domestică
IPJ Sibiu informează că, în perioada 1 - 4 mai, poliţiştii sibieni au desfăşurat 43 de acţiuni, intervenind...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Cum s-a votat în județul Sibiu. George Simion, victorios în 61 de UAT-uri. Nicușor Dan a câștigat municipiul Sibiu și Șelimbărul, iar Crin Antonescu, la Alțâna
SIBIU Nicușor Dan - 38,96% (29.462 voturi) George Simion - 27,25% (20.604) Crin Antonescu - 17,34% (13.112) Victor...
Actualitate
6 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 9 ore
Filme europene și filme suedeze din anii 60, prezentate sibienilor la „Gong” și CineGold
Timp de cinci zile, între 28 mai și 1 iunie, Teatrul „Gong” și CineGold le vor oferi sibienilor...
Cultură
3 min de citit