Expoziţia "Ion Vlad. Donaţia Eliza şi Vladimir Cantaragiu" la Muzeul de Artă Contemporană

Joi, 17 octombrie , de la ora 14, la Muzeul de Artă Contemporană din strada Tribunei va avea loc vernisajul expoziţiei "Ion Vlad. Donaţia Eliza şi Vladimir Cantaragiu", curator Valentin Trifescu.
 
Până la plecarea sa în Franţa, în 1965, sculptorul Ion Vlad (1920-1992) a făcut o frumoasă carieră în România comunistă, demnă de invidiat pentru mulţi confraţi. El a primit mai multe comenzi publice importante. A realizat monumente de for public – cum este, de pildă, Monumentul Ostaşului Sovietic din Timişoara – sau a decorat faţadele unor instituţii – Opera Naţională din Bucureşti (scena Dansului) sau spitalul din Oneşti. La acestea se adaugă mai multe busturi ale unor personalităţi culturale şi istorice, care au fost amplasate în diferite „locuri ale memoriei” din Bucureşti şi din ţară. Unul dintre busturile sale, cel care îl înfăţişează pe Gheorghe Doja, a ilustrat timbrul cu valoarea de 10 bani, emis în anul 1961. În paralel, a dezvoltat şi o activitate pedagogică, ocupând, începând din 1960, postul de profesor de modelaj la Institutul de Arhitectură din Bucureşti. A avut mai multe expoziţii personale şi de grup în România şi, lucru important, a expus la Bienala de la Veneţia, în 1962, iar în perioada 1958 – 1964 a expus, în cadrul mai multor expoziţii de grup, în foarte multe (pentru acea epocă) oraşe europene, fie ele din lagărul socialist ori din restul Europei, ba chiar şi din restul lumii: Moscova, Leningrad (Sankt Petersburg), Budapesta, Varşovia, Belgrad, Bratislava, Praga, Berlin, Atena, Helsinki, Sofia, Ankara, Istanbul, Cairo, Alexandria şi Damasc. În 1964 i s-a oferit Premiul de Stat.

După scurta monografie publicată de Editura Meridiane, în 1966, Ion Vlad a intrat în uitare, creaţia sa din Franţa nemaifiind cunoscută şi comentată de criticii de artă din România. De altfel, nici despre operele sale de dinainte de 1965 nu s-a mai scris. Sugestiv este faptul că în "Dicţionarul artiştilor români contemporani", publicat în 1976, Ion Vlad nu este pomenit deloc, cu acelaşi nume figurând doar un pictor născut în 1941. În schimb, s-a dezvoltat, până în 1989, o critică de artă a exilului românesc, realizată de istorici de artă şi de critici de artă profesionişti, dar şi de literaţi ori de amatori români. În această ordine de idei, Ion Vlad a fost norocos, deoarece a reîntâlnit în Occidentul european pe doi dintre cei mai importanţi istorici/ critici de artă români de la acea vreme, care s-au autoexilat în Germania şi respectiv în Franţa. Este vorba de Ionel Jianu şi de Pavel Chihaia. Ionel Jianu i-a dedicat o pagină în importantul repertoriu al artiştilor români stabiliţi în Europa Occidentală, precum şi câteva articole. În schimb, Pavel Chihaia, cu care a avut o strânsă relaţie de prietenie, i-a consacrat cele mai multe articole, care au meritul de a documenta, în bună măsură, „perioada franceză” din creaţia lui Ion Vlad. Mai mult, inclusiv câţiva critici de artă francezi s-au exprimat în scris asupra operei lui Ion Vlad. Este vorba de cunoscutul Denys Chevalier sau de Gilles Plazy, care va scrie după doar câţiva ani şi o monografie despre Eugen Ionescu. Graţie lui Dan Grigorescu, personalitatea lui Ion Vlad a fost recuperată rapid în istoriografie de artă din România, după căderea regimului comunist. În importanta sa sinteză dedicată artei contemporane româneşti, publicată în 1991, Dan Grigorescu a încercat să caracterizeze în câteva cuvinte specificul artei lui Ion Vlad, făcând referire – lucru foarte important – şi la perioada de creaţie din exilul francez: „De la prima expoziţie personală, din 1947, critica a evidenţiat puterea tânărului sculptor de a surprinde în structuri materiale monumentale mişcările invizibile ale naturii. De-a lungul acestor patruzeci de ani, artistul a căutat fără contenire o sinteză semnificativă a formelor. Principala caracteristică a artei lui Vlad e, aşa cum demonstra odată Ionel Jianu, vitalitatea ei, forţa de a însufleţi aceste forme; el şi-a descoperit profundele rădăcini în relaţiile directe, autentice, ancestrale ale omului cu natura. Sculpturile în bronz realizează un subtil joc de plinuri şi de goluri, o vibraţie dramatică, o plenitudine a volumelor închise. Lucrările în pictură par a veni din timpuri imemoriale: ele sunt roase de vânt şi de ploi […]. Opera lui Ion Vlad e puternică, telurică, însufleţită de un neadormit spirit al pământului”.
Eliza şi Vladimir Cantaragiu, doi români stabiliţi începând din anii ’70 în Germania, au un merit de o importanţă majoră în recuperarea operei şi memoriei lui Ion Vlad. Ei au colecţionat un număr impresionant din creaţiile sale, care, în marea lor majoritate, au fost donate de către Eliza Cantaragiu, rămasă văduvă, Muzeului Naţional Brukenthal. În acest fel, o parte importantă din lucrările lui Ion Vlad din exil a fost recuperată de cultura română.