Bâlea în proiectele comuniștilor: 10 pârtii de schi, 1500 de locuri de cazare, telecabine, telescaune, teleschiuri

Bâlea în proiectele  comuniștilor: 10 pârtii de schi, 1500 de locuri de cazare, telecabine, telescaune, teleschiuri

Inaugurarea în 1974 a Transfăgărășanului a făcut ca despre dezvoltarea zonei Bâlea să se vorbească mai mult, fără ca asta să însemne că deschiderea drumului a condus la inițierea acestor planuri. De altfel, datele demonstrează o acțiune comună și complexă: realizarea Transfăgărășanului a început în 1970, după o hotărâre a Consiliului de Miniștri din decembrie 1969, iar studiile de sistematizare în 1969 – așadar , totul cam în același timp.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectantul general a fost Centrul Județean de Proiectare Sibiu (Institutul de Proiectări devenit ulterior Proiect SA), iar colectivul a fost condus de  arh. CONSTANTIN VOICIULESCU . Lui i s-au mai adăugat, în funcție de competențe (arhitectură, rezistență, instalații, sistematizări verticale ) Adrian Mangiuca, Adrian Isacu, arh. Radu Bejan, Al. Molnar, Valentin Popescu, Eduard Pelits, Valerian Poclitaru, Nicolae Cristea, Ovidiu Iordache, Dorel Circo, Daniel Petrescu, Sandu Însurăţelu, Al. Oancea, S. Luca.

Firește, înaintea tuturor acestor demersuri sibienii  și nu numai ei ˝ făceau creasta˝ . Cei foarte în vârstă își aduc aminte de schiurile cu curele din piele, de vechea cabană, de traseele de atunci. Era, teoretic, o chestiune de timp până când întreg  potențialul zonei să fie cuprins în proiecte majore. 

HOTELURILE 

˝Răspunzând imperativelor situaţiei existente, proiectul şi-a propus investigarea şi folosirea tuturor resurselor pentru o dezvoltare consistentă, care să deschidă inima Făgăraşului unui număr cît mai mare de turişti, în condiţii cât mai civilizate şi mai eficiente. Studiile de sistematizare au fost demarate în cursul anului 1969 fiind finalizate în 1975 ˝- se arată într-un articol scris personal de arh. Voiciulescu în Revista Arhitectura din 1977.

Era prevăzută realizarea a zece părții de schi la Bâlea și se ținea cont în acest calcul de condițiile naturale care, spre deosebire de Predeal sau Poiana Brașov,  asigurau menținerea zăpezii chiar și până în luna iunie. Bazele turistice au fost gândite la Bâlea Cascadă, Bâlea Lac și pe Valea Capra, pe versantul sudic.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Bâlea Cascadă erau proiectate  trei hoteluri,˝ Cascadă ˝, ˝ Escalada ˝ și ˝ Montana˝,  cu 400 de locuri capacitate de cazare și 600 de locuri – capacitatea de alimentație publică. 

Bâlea Lac urma să fie centrul întregului proiect Bâlea-Capra, cu 460 de locuri în două hoteluri noi ( ˝Bâlea Lac ˝și ˝Cristal˝) și  cu trei restaurante (unul independent) , toate adăugate cabanelor existente.

˝ Ţînând cont de condiţiile climatice, specifice altituinii de peste 2 000 m, construcţiile propuse sunt grupate într-o compoziţie unitară, cu o suprafaţă construită cât mai redusă ce va asigura  circulaţii restrânse care să convină pe timp de iarnă, precum și substanţiale avantaje în privinţa instalaţiilor ˝- explică în 1977 arh. Ctin Voiciulescu.

Custom Image

De proiectul Văii Capra urma să se ocupe un subproiectant al Centrului de la Sibiu, IPROCOM  București.

TELECABINA 

Rețeaua de transport pe cablu urma să însumeze 9,3 km și să cuprindă telecabine, telescaune şi teleschiuri. 

Telecabina actuală, cea care leagă Bâlea Cascadă de Bâlea Lac a fost pusă în funcțiune, în realitate, în 1976, cu toate că s-au anunțat termene diferite, în ani anteriori diferiți. Tribuna relatează pe 27 mai 1976  despre ultimele probe dinaintea inaugurării: 

˝ … se fac ultimele preparative pentru punerea în funcţiune a telecabinei care va lega Bâlea Cascadă de Bâlea Lac. Construit de către singura unitate specializată din ţară — Trustul construcţii montaj minier, şantierul Braşov — traseul telecabinei, de fapt, un „mic Transfăgărăşan“, este menit, ca şi „fratele“ său săpat în stâncă, să asigure accesul turiştilor în această frumoasă zonă montană pe o cât mai lungă perioadă dintr-un an. 165 de persoane într-o oră vor putea străbate acest traseu aerian, cu o viteză de până la 10 m/sec ˝- scria Tribuna.

Era, la momentul acela, cea mai lungă linie de telecabină existentă în România, iar autoritățile sperau ca ea să fie dată în funcțiune în 1974, eventual să coincidă cu Transfăgărășanul și cu deschiderea hotelului de la Bâlea Cascadă, cel funcțional și  astăzi. ˝Acum se lucrează la cabluri ˝ – scria  ˝ România liberă ˝ din 24 ianuarie 1974 care mai aduce un detaliu interesant: traseul pe care urma să-l aibă rețeaua de telecabină DUPĂ ce ajungea la Bâlea Lac.

˝ De la Bâlea-Lac, în continuare, telecabina va duce în stânga, în Valea Doamnei, unde se află Lacul Doamnei şi unde se construieşte altă bază turistică. Se realizează, cu ajutorul telecabinei, legătura dintre Valea Doamnei și Bâlea-Cascadă ˝- scrie ˝România liberă ˝. 

Prim secretarul județului Sibiu, Richard Winter, devenit mult mai târziu ministru, dădea drept ˝gata˝ telecabina (fără să spună că nu este în funcțiune oficial) la sfârșitul lui 1974, legând-o de marea realizare a acelor ani: Transfăgărășanul.

˝ … cea mai mare realizare pentru viitorul turismului din judeţul nostru este darea în folosinţă a şoselei transfăgărăşene. Acest drum, de înaltă altitudine tăiat peste crestele Făgăraşilor,  ne permite acum să oferim lumii superbele frumuseţi alpine ale celor mai maiestuoşi munţi din Carpaţii româneşti. A şi fost construit la Bâlea-cascadă un hotel de 80 de locuri şi un restaurant cu 200 locuri. Este gata şi o linie de telecabină între Bâlea-cascadă şi Lacul Bâlea. (…) Aş avea curajul să spun că aceste două zone — a Păltinişului şi a Bâlei — vor forma o veritabilă placă turnantă a turismului românesc ˝ – spunea Richard Winter , prim-secretar al Comitetului judeţean Sibiu al P.C.R., în noiembrie 1974, în Revista ˝România pitorească˝.

Custom Image

LINIA ELECTRICĂ

 

Complexitatea Transfăgărășanului face ca uneori să treacă neobservate alte realizări din zonă. Dincolo de efortul construcției hotelurilor si cabanelor în munți, merită menționate strădaniile celor care au reușit sa ducă tot acolo, la mare altitudine, electricitatea. 

Linia electrică  aeriana (LEA)  de 20 kV a fost realizată in 15 luni de  Brigada Sibiu a ELECTROMONTAJ,  la altitudini cuprinse intre 1000 si 2000 de metri. LEA  a fost pusă în funcțiune în octombrie  1988 și a necesitat, din cauza condițiilor de amplasare, experiența unor specialiști de nivel național  atât în execuție cât și în proiectare.

˝ Chiar şi pentru ing. Ştefan Vişan, şef atelier proiectare la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, un specialist cu îndelungată experienţă în domeniul proiectării liniilor electrice, proiectul de la Bâlea ridica probleme deosebite: dacă în mod normal se iau în considerare (pentru calcularea rezistenţei unei linii electrice aeriene) un strat de chiciură cu grosimea de 14 mm şi o viteză a vîntului de 14 m/sec., la Bâlea stratul de chiciură atinge 120 mm grosime iar viteza vîntului 44 m/sec ˝- explicau în 1988 ziariștii de la Tribuna. 

S-au folosit conductori speciali, stâlpi diferiți față de normal, fundații supradimensionate. Pentru instalarea celor  trei kilometri de linie au lucrat 50 de oameni care au dislocat pentru realizarea fundațiilor 1000 mc de rocă și pietriș. În zonele neumblate în care au fost instalați stâlpii au fost transportate , prin diferite metode, 1000 de tone de materiale. Muncitorii au trecut prin condițiile meteo atât de schimbătoare de la Bâlea, au simțit puterea vântului, a viscolului, s-au ferit de avalanșe, de descărcări electrice…

***

Planurile comuniștilor în legătură cu Bâlea au fost confirmate și după Revoluția din decembrie 1989 și chiar readuse în atenție  de mulți dintre cei preocupați de potențialul zonei. Fără succes. Bâlea continuă să rămână o speranță a turismului.

˝… până în 1982 toată Valea Bâlei va avea 1 500 de locuri de cazare într-o salbă de hoteluri situate pe diverse altitudini, devenind unica staţiune alpină din România cu sezon permanent˝- anunța, optimist,  Richard Winter, într-un interviu din Flacăra, din decembrie 1976….

Nicolae EREM

 Custom Image  

20 septembrie 2024 la 08:11
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 24 minute
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.