Transfăgărășan, drumul construit cu buldozerul desfăcut bucăți și asamblat în vârf de munte, cu tone de explozibil, în doar 30 de luni

În urmă cu cincizeci de ani, în 20 septembrie 1974, era inaugurat Transfăgărășanul, drum montan despre care avea să se spună că este unul dintre cele mai spectaculoase din lume. Nume grele ale nomenclaturii de atunci au participat la inaugurare, în frunte cu Nicolae Ceaușescu, cel care le vorbea oamenilor strânși pe platoul de la Bâlea Lac despre sacrificiul „eroilor muncii socialiste”. Teoretic, lucrările au durat patru ani, fiind începute în 1970, însă, practic, s-a lucrat efectiv doar 30 de luni. Cu toate că vorbim despre un drum realizat în urmă cu o jumătate de secol, timpul de execuție îi poate face invidioși pe constructorii de azi, cu toate utilajele moderne, le ia ani de zile să amenajeze autostrăzi pe suprafețe plane. 

Ce a însemnat construcția Transfăgărășanului

Presa vremii a inventariat cele mai importante lucrări, oamenii, explozibilul folosit la detonarea stâncilor și poveștile „neobosiților tovarăși”.  Articolele din acea perioadă vorbesc despre o execuție ce a implicat nu mai puțin de 4 milioane de metri cubi de rocă și terasamente,realizarea a 28 de poduri și viaducte, 150 de podețe, ziduri masive de susținere pe kilometri întregi, sute de taluzuri menite să stabilizeze vegetația, dar și lucrări esențiale pentru protecția împotriva avalanșelor. Se spune că au fost dezrădăcinate aproximativ 8.000 de buturugi și rădăcini din calea drumului, precum și detonate stâncilor de dimensiuni considerabile.

Pentru a face față condițiilor extreme, a fost necesară execuția unui tunel de mari dimensiuni, alături de lucrări speciale de protecție împotriva avalanșelor. Aceste măsuri au fost necesare pentru că zăpada acoperea terenul timp de peste 220 de zile pe an, atingând uneori grosimi persistente de peste 10 metri în zonele împădurite.

S-a vorbit despre militarii, muncitorii, inginerii și toți cei care au luat pieptiș muntele, au săpat în el pentru a realiza Transfăgărășanul, dar s-a vorbit mai puțin despre cei ce au pierit în timpul lucrărilor, unele surse susținând că nu au fost tocmai puțini. Bilanțul oficial vorbea despre 40 de morți, dar au fost voci care vehiculau cifre mai mari. 

Cuvântări tovărășești și o propunere de la Sibiu

Ziarele locale și cele centrale au alocat spații largi evenimentului inaugural, punând accent pe discursurile „tovarășilor” din conducerea statului. Astfel, din „Tribuna Sibiului” din 26 septembrie 1974, Anul XXVI, nr. 5 780, cititorii au putut afla ce le-a spus Nicolae Ceaușescu celor prezenți la inaugurarea de pe platoul de la Bâlea Lac:

„Această adunare, ținută aici, în vârful munților, este consacrată inaugurării oficiale a noului drum național Transfăgărășan, cel mai înalt drum — situat la peste 2.000 de metri — care leagă Muntenia și Transilvania. Acest drum constituie o realizare măreață a oamenilor muncii din patria noastră, demonstrează forța și capacitatea creatoare ale unui popor liber, stăpân pe destinele sale, care își făurește viitorul așa cum dorește. (Aplauze puternice, prelungite).

La realizarea acestui drum de importanță națională au lucrat mii de oameni. Au lucrat, în primul rând, militarii forțelor armate, unitățile de geniu, care și-au demonstrat capacitatea inginerească și de lucru, dârzenia și hotărârea de a înfrunta orice greutăți. De aceea, doresc să adresez tuturor militarilor care au lucrat aici cele mai calde felicitări și urări de noi și noi succese în activitatea lor! (Aplauze; se scandează: „Ceaușescu și poporul!" „Ceaușescu—P.C.R.!“).

„La rândul lor, oamenii muncii din județele Sibiu și Argeș, împreună cu unitățile militare și unitățile de constructori, au executat lucrări importante și au adus un aport de seamă la realizarea în termen a acestui obiectiv” în „Tribuna Sibiului” de joi, 26 septembrie 1974, Anul XXVI, nr. 5 780.

Primul secretar al Comitetului județean de partid Sibiu, Richard Winter a luat cuvântul la inaugurare, iar după ce a evocat „eroismul” celor care au construit Transfăgărășanul a ținut să facă o propunere mai mult decât măgulitoare pentru „întâiul cârmaci”: „Ca omagiu adus celui care, prin eroismul muncii sale, patriotismul fierbinte și revoluționarismul intransigent, reprezenta și reprezintă întruchiparea înăltelor virtuți comuniste, tovarășul Nicolae Ceaușescu, constructorii militari și civili au cerut ca Transfăgărășanul să vă poarte numele”.

Relatări „înălțătoare” de la altitudine

Nu au lipsit nici relatările din timpul lucrărilor, relatări care, dincolo de tușele specifice vremii, scoteau la iveală eforturile unor oameni care se luptau cu muntele, cu stânca și, nu de puține ori cu natura dezlănțuită. De exemplu, în „Scînteia” din septembrie 1974 (Anul 43, nr. 9961-9986)1974-09-22 / nr. 9980) apărea următorul text: „momente ca acelea în care, pentru fiecare kilometru de drum, au trebuit să fie dezrădăcinate, prin explozii, mii și mii de buturugi.  Ca să-și aducă buldozerul într-un loc practic inaccesibil, militarii constructori l-au desfăcut în bucăți (unele piese au trebuit să fie tăiate în două prin sudură) pentru a-l reasambla pe vârful unei stânci, în bătaia viscolului. Pentru a recupera un motocompresor prăbușit, doi caporali s-au scufundat noaptea la 3 metri adâncime în lacul Vidraru”.

Nume vechi și noi

Vechilor denumiri ale unor locuri de pe munte, transmise din generație în generație, li s-au adăugat unele noi, apărute din întâmplări de pe parcursul lucrărilor. „Pentru tăierea drumului în piatra dură ca diamantul s-au folosit mii de tone de explozibil. Au fost situații în care utilajele au urcat pante incredibile sau când s-au menținut în echilibru precar pe marginea prăpăstiilor. Nu o dată alunecările de teren au înghițit utilajele, iar alteori zăpada și avalanșele i-au blocat pe constructori. În toate aceste situații, oamenii au fost mai puternici decât natura.  La Piatra Albă, la Braia, Pârâul Berbecilor, Piscul Negru, Pârâul Alunișului, Căldarea Bâlii, Valea Ciutei, locuri a căror toponimie se pierde în negura timpului, drumul a ieșit biruitor, punând o pecete de aur pe spiritul constructor al oamenilor. Acestor locuri cu nume care vin din istoria strămoșilor noștri li se adaugă altele date de constructori, nume menite să perpetueze în timp epopeea eroică a construirii Transfăgărășanului: Poarta Geniștilor, locul unde drumul este străjuit de două turnuri de piatră de o măreție sălbatică; Poarta Întâlnirii, loc în care un pinten de munte încăpățânat a fost atacat din două părți; Stânca lui Lazăr, locul unde altădată se afla o stâncă uriașă și la care perforatorul soldatului Ion Lazăr a lucrat o lună de zile; Curba lui Zavate, una dintre cele mai dificile serpentine, și altele asemenea” scris Mircea Florin ŞANDRU în Viața Studențească din 1979. 

„Oamenii muncii” au plecat în excursie la o zi după inaugurare

Ziarele apărute în septembrie 1974 relatau că a doua zi după inaugurare „oamenii muncii” au mers în excursie, cu mic cu mare, pe Transfăgărășan. Oficiile Județele de Turism din Sibiu și Argeș organizau deplasări pe noul drum, oferind diferite facilități precum transferul de la gară. 

„Ieri, în prima duminică după inaugurarea celui mai nou și pitoresc drum din țara noastră, Transfăgărășanul, a fost vizitat de numeroși turiști români și străini, care au explorat Cheile Argeșului, întâlnind apoi cele mai înalte cote, de peste 2.000 de metri, în vecinătatea semețelor vârfuri Negoiu și Moldoveanu, alături de alți turiști veniți de pe versantul nordic al Făgărașilor.

De la O.J.T. Argeș aflăm că, de la recenta inaugurare a Transfăgărășanului, hotelurile și cabanele de pe valea Argeșului au fost suprasolicitate. Zecile de autocare și autoturisme și-au prelungit traseul obișnuit de la barajul Vidraru, pe marginea lacului de acumulare, și de acolo în sus, spre creste, spre Bâlea-lac și Bâlea-cascadă, turiștii admirând pitorescul de nedescris al acestei zone, pus în valoare de îndrăznețul și fascinantul drum montan, una dintre capodoperele anilor noștri socialiști.” în „România Liberă” din 23 septembrie 1974, Anul 32, nr. 9304. 

Turismul intern era destul de bine pus la punct în acele vremuri, cei de la OJT pliindu-se imediat pe noua situație și organizând inclusiv excursii colective:  „Ilie Popa, șeful agenției O.J.T. Sibiu:  „Organizăm asemenea excursii în fiecare zi pe Transfăgărășan, cu condiția să existe un număr suficient de amatori. Iată traseul pe care-l urmează autocarele noastre: toată Valea Bâlei (cu popasuri la Bâlea – Cascadă și Bâlea – Lac), deci până la dealul sub culmea Paltinu (peste 2.000 m altitudine). Cu microbuzul se străbate traseul cel mai lung — adică versantul sudic al Transfăgărășanului — din județul Argeș, cu popasuri la cabana Cumpăna, lacul Vidraru, Curtea de Argeș, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Sibiu. Preda Constantin, șeful agenției O.J.T. Pitești, ne informează că, la fiecare sfârșit de săptămână, organizăm excursii colective pe ruta Pitești-Curtea de Argeș-Barajul Vidraru-Bâlea-Cascadă și retur. Organizăm excursii de o zi sau de două zile și în circuite închise pe Valea Oltului: Sibiu-Transfăgărășan-Pitești. Bucureștenii se pot înscrie individual și în grupuri, informându-ne la numerele 976/14998 sau 976/14655. Excursioniștii din Capitală care vor sosi la Pitești cu acceleratul de 7 dimineața vor apela la autobuzele O.J.T.-ului, care se găsesc parcate în fața hotelului „Muntenia" din centrul orașului Pitești.” scria „România Liberă” în septembrie 1974 (Anul 32, nr. 9286-9310) 1974-09-28 / nr. 9309)

La cinci ani după inaugurare, zona era comparată cu St. Moritz, într-un articol apărut în 1979 în Viața Studențească: „Aerul e tare ca spirtul, înaintăm şi maşina pare un elicopter care urmează traiectoria unei spirale uriaşe. La Bâlea-cascadă, platou situat Ia cota 1234, întâlnim forfota unei adevărate staţiuni alpine. Noile spaţii turistice, telefericul, punctele comerciale care vând artizanat specific locului, toate acestea te fac să te gîndeşti la un St. Moritz românesc”

Construcția Transfăgărășanului a avut și o componentă multietnică pe care presa vremii a consemnat-o în pasaje precum cel apărut în „Scînteia Tineretului”, septembrie 1974 (Anul 30, nr. 7863-7887)1974-09-30 / nr. 7887, publicație centrală ce ajungea în toate colțurile țării: „Maistrul Simion Ghiață l-a avut deseori alături, pe drumul prin munte, cu pikamerul în mână, pe sergentul Baum Helmuth, sas din zona Sibiului, soldatul Ismail Enver, de origine turcă, și soldatul Costiniuc, sighetean de origine ucraineană” 

Transfăgărășanul „străbate” și Plugușorul

Iar pentru inaugurarea avusese loc cu doar trei luni înaintea sărbătorilor de iarnă, Transfăgărășanul a intrat și în folclor, făcându-i-se loc în textul Plugușorului publicat în „Secera și Ciocanul” din 27 decembrie1974, nr. 6240:

„Greu ne-a fost să chibzuim 

Din ce parte s-o pornim !

S-o pornim  în acest an

De la Transfăgărășan, 

De pe crestele de munți,

Ale  căror mindre frunți,

Falnic incrustate-n stemă,

Au  luciri de diademă ? 

Sau s-o luăm cu binișorul

De la șes, unde ogorul —

Strămoșeasca noastră glie

Dintr-un bob ne dă o mie !”

Dincolo de unele mistificări specifice perioadei comuniste, de odele pe care „cântăreții” regimului le-au închinat partidului, de limbajul de lemn plin de clișee penibile, construcția Transfăgărășanului, într-un timp record rămâne un episod de cotitură în dezvoltarea infrastructurii rutiere și turistice din România. Comparabil cu Großglockner din Austria ori alte drumuri montane celebre, Transfăgărășanul construit în 1974 continuă să îi uimească și azi pe cei care îl străbat pentru prima oară.