Sibienii pot învăța cum se restaurează mobilierul, la Biertan

Sibienii pot învăța cum se restaurează mobilierul, la Biertan

Sâmbătă, 21 septembrie, Muzeul ASTRA va participa la Biertan evenimentul organizat cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul acestui eveniment, vor fi prezentate vizitatorilor, prin atelierele organizate, metodele de conservare a patrimoniului construit sau cum este întreținut mobilierul din interiorul monumentelor istorice.  

„Muzeul ASTRA va participa la Biertan în data de 21 septembrie, la evenimentul organizat de Primăria Biertan cu acazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Implicarea Muzeului ASTRA în zonele rurale din județul Sibiu se face de ani buni, dar de data aceasta, într-un sit UNESCO, prin atelierele organizate, vom prezenta comunității și invitaților metode eficiente de prezervare a patrimoniului construit, întreținerea mobilierului interior și multe altele, transformând întreținerea construcțiilor dintr-un sit UNESCO și nu numai într-un hobby sau într-o activitate recreativă în timpul liber. Suplimentar vom prezenta ceea ce se întâmplă deja la Casa Artelor, Centrul de activități și resurse regionale, prin certificarea competențelor meșterilor în construcții pentru lemn, zidărie și tâmplărie, asigurând astfel un viitor pentru aceste meșteșuguri, plasarea pe o piață emergentă și conservarea peisajului rural din România cu potențial uriaș de dezvoltare sustenabilă”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Ce vor vedea vizitatorii în cadrul atelierelor

„Atelierul de dulgherie va prezenta o variantă clasică de debitare a materialului lemnos de esență tare din lemn de stejar, prezentându-se durabilitatea produsului rezultat prin această tehnică, respectarea principiilor de calitate în restaurare și asigurarea, pentru viitor, a unui tipar arhitectural specific perioadelor medievale de pe meleagurile Văii Târnavelor.

Mare parte din construcțiile din Biertan prezintă porți și portițe de acces orginale, cu probleme de conservare, estetică și rezistență, astfel soluții fezabile pentru dezvoltarea de viitoare ateliere interactive le va oferi atelierul de cioplit manual, a unor stâlpi pentru structura de rezistență a porților de acces. Completăm cu atelierul de realizare a unei uși parchetate tipice zonei Biertan și în proximitate, și în acest caz prezentându-se importanța păstrării elementelor de peisaj cultural al gospodăriilor din zonă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Fiecare fațadă avea la ferestre un element cu dublu rol și anume oblonul care, pe lângă componenta estetică, avea clar și are o componentă de funcționalitate, asigurând o eficiență termică în timpul verii pentru interiorul camerelor de locuit și protejarea de curenții de aer exteriori. Vom prezenta prin atelierul propus modalități ușoare de restaurare și de întreținere a acestor obloane, asigurând un viitor al plasticii fațadelor dintr-un sit UNESCO.

Componenta obiectuală va fi punctată prin atelierele de restaurare a mobilierului săsesc, a stratului pictural, pentru ca locuitorii să afle și să experimenteze tehnici de întreținere a inventarului interior tradițional. Nu-i uităm pe cei mici, ateierul de pictură pe lemn fiind o introducere în tainele moștenirii culturale și asumarea acesteia de la cele mai fragede vârste”, potrivit reprezentanților Muzeului ASTRA.

Care vor fi atelierele interactive

În cadrul evenimentului organizat la Biertan, vizitatorii vor putea lua parte la ateliere interactive prin care vor afla informații despre restaurarea lemnului.

Atelierele interactive vor avea loc sâmbătă, 21 septembrie, între orele 11.00-18.00. Vor fi atelier de dulgherie pentru debitarea a materialului lemnos, utilizat în structuri constructive, realizare grindă din esență stejar, utilizând ferestrăul vertical; atelier de cioplit și de fațețat pentru realizarea stâlpilor de ușă parchetată, esență stejar; ateliere de tâmplărie și ateliere de restaurare mobilier; atelier de realizare a unei uși parchetate, pe dimensiunile unei rame  martor, datată secol XVIII; atelier de confecționare a obloanelor specifice satelor săsești, utilizând tiparele vernaculare recuperate; atelier de restaurare a mobilierului săsesc – ladă de zestre dată 1911/ scaune săsești; atelier de restaurare a stratului de pictură pentru componentele policrome ale mobilierului săsesc; atelier de pictură pe mobilier săsesc.

(I.D.)

 

 

 

19 septembrie 2024 la 10:49
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 46 minute
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.