Ocolul Silvic Gura Râului și-a făcut fabrică de peleți

Ocolul Silvic Gura Râului și-a făcut fabrică de peleți

În imediata apropiere a Barajului de la Gura Râului, Ocolul Silvic din localitate a amenajat o mică fabrică de producere a peleților. Interesant este faptul că noua investiție rezolvă inclusiv o problemă de mediu, cea a rumegușului provenind de la numeroasele gatere din zonă care, acum, este colectat și transformat în peleți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Ne-am gândit și la avantajele pe care le putem crea locuitorilor comunei care nu au timp sau energia necesară pentru a se gospodări cu lemne de foc. Trebuie să le tai, să le crăpi, să le usuci, apoi să le depozitezi. Or, încălzirea cu peleți este lipsită de astfel de munci grele. În plus, dorim să subvenționăm prețul peleților pentru cumpărătorii care sunt locuitori ai comunei noastre”, spune Gheorghe Călin, primarul din Gura Râului.

Ocolul Silvic se află în subordinea administrației locale, care a aprobat investiția amenajată pe un teren de aproximativ 3.000 mp, lângă baraj. Cu o valoare de aproximativ de 500 mii euro, linia de producție, fabricată în Italia, conține un buncăr de cernere, uscător (cu temperaturi de până la 700 grade Celsius), rafinator de măcinare la granulația optimă, presă, bandă vibrantă, siloz cu răcitor și aparat de însăcuit.  

„La acest moment, avem buletinele de analiză ale peleților care atestă puterea calorică, umiditatea și cantitatea de reziduuri generată la adere, înscrisuri care certifică faptul că avem un produs de calitate, eficient, încadrat în categoria „A”. Folosim doar rumeguș din lemn de rășinoase, fără adaosuri de liant”, spune Costel Sasu, șeful Ocolului Silvic Gura Râului.

Deși comuna este înconjurată de păduri bogate, lemnul de foc nu se găsește ușor: „Administrăm peste 7.300 de hectare de fond forestier, însă rășinoasele predomină. Pentru încălzire, oamenii vor lemn de foioase, de esență tare, iar peleții sunt o alternativă ecologică, eficientă și economică”, a mai completat Costel Sasu.

Conform specialiștilor, costurile pentru încălzirea cu peleți a unei locuințe cu o suprafață de 120 de metri pătrați scad cu aproximativ 30% față de cele în care în care este utilizat lemnul de foc. Pentru cei care au deja instalată o centrală termică pe lemne, există arzătoare de peleți care pot fi adaptate instalațiilor existente, valoarea acestora fiind cuprinsă între 5 și 6 mii lei, în funcție de putere și producător.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru perioada următoare, conducerea Ocolului Silvic își propune să extindă linia de producție, prin achiziționarea unui dispozitiv de decojit și a unui tocător, care va permite prelucrarea completă a arborilor care nu pot fi valorificați din cauza calității slabe. În plus, se mai dorește achiziționarea unei linii de prelucrare a lemnului și producere a cherestelei.

Mihai POP

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

10 septembrie 2024 la 13:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Negoita

    Sunt interesat de peleti vreau sa știu preț pe.tona sau sac

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.