Trei sibieni, cercetați pentru furt calificat în formă continuată. Prejudiciu de peste 20.000 de lei

Trei sibieni, cercetați pentru furt calificat în formă continuată. Prejudiciu de peste 20.000 de lei

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat, joi, 29 august, patru percheziții în municipiul Sibiu, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Custom Image

Din materialul probator a rezultat că, în perioada iulie – august, persoanele în cauză, două femei în vârstă de 24, respectiv 48 de ani și un bărbat în vârstă de 43 de ani, toți sibieni, ar fi sustras în mod repetat articole vestimentare, încălțăminte și produse cosmetice din diverse magazine cu puncte de lucru în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr, cu scopul de a le comercializa cunoscuților. Prejudiciul creat este de 21.000 de lei.

Custom Image

În urma celor patru percheziții domiciliare efectuate joi, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor articole vestimentare, încălțăminte și produse cosmetice, cu o valoare de aproximativ 100.000 lei, precum și suma de 1.786 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că ar proveni din activități infracționale.

Custom Image

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor trei sibieni pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de vineri, persoanele în cauză vor fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu, în vederea aplicării de măsuri preventive, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Custom Image

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

IPJ Sibiu mai precizează faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Custom Image

29 august 2024 la 16:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.