Herr Bell – omul care dă ora exactă în turnul bisericii din Cisnădie. „La anul, eu împlinesc 80 de ani, iar ceasul 600!”

Un om și un loc de poveste: Ioan Bell și Biserica Evanghelică din Cisnădie. Puțini știu că cel mai vechi ceas din Transilvania se află la o aruncătură de băț, la Cisnădie și că îl despart de pământ 107 trepte. Ca de obicei, descoperim povestea de miercuri pe pagina de socializare a președintei CJ Sibiu, Daniela Cîmpean. 

„Sunt 107 trepte care leagă podeaua bisericii de platforma din turn, unde este instalat mecanismul celui mai vechi de ceas din Transilvania. Încetișor și respirând sacadat, Ioan Bell, meșterul bisericii, urcă sprijinindu-se de balustradă, iar cu fiecare pas este mai aproape de Cer, dar și de multele roți dințate, arcuri, scripeți, cabluri și contragreutăți care alcătuiesc ceasul ce a adus cisnădienilor mândria de a fi cei dintâi transilvăneni care știau ora exactă.

Ioan Bell a fost tractorist și avea misiunea de a aproviziona cu lână Fabrica „Textila” din Cisnădie. În 1995 a devenit omul priceput la toate pentru Biserica Evanghelică din oraș. „Am învățat cum se trage ceasul, cum să-l îngrijesc și cum să fac ca tot timpul să arate ora exactă”, spune meșterul, amintind totodată că munca lui este importantă pentru comunitate: „Chiar dacă oamenii au ceas la mână sau pe telefon, tot cu ochii pe turnul bisericii stau”.

Instalat pe cheltuiala comunității săsești, ceasul nu a fost accesibil decât celor care au contribuit cu bani. Astfel, doar pe trei dintre cele patru laturi ale turnului au fost instalate cadrane: „A fost o socoteală corectă: plătești, afli cât este ceasul”, spune Ioan Bell. De altfel, în multe locuri din Transilvania încă mai există expresia „plătim nemțește”, adică fiecare își achită partea.

Așa se face că locuitorii din direcția Șelimbărului nu puteau afla cât este ceasul, lucru care se întâmplă și în ziua de astăzi.

Totuși, ora exactă a ajuns la toți locuitorii Cisnădiei mulțumită clopotelor. „La și un sfert, bate o dată, la jumătate de două ori, la fără un sfert de trei ori, iar la fix de patru ori. În plus, clopotul cel mare bate câte o dată pentru fiecare oră. Adică, la 5 bate de 5 ori, la 12 de 12 ori și tot așa”, explică Herr Bell, căruia vizitatorii vorbitori de limbă engleză îi zâmbesc cu tâlc, făcând o paralelă între numele său și „bell”, cuvântul englezesc pentru clopot.

„Trei dintre cele patru clopote au fost topite in Primul Război Mondial și transformate în țevi de tun. Ele au adus moartea pe câmpul de luptă însă, în 1922, tunurile au fost duse la Sopron, în Ungaria, unde au fost topite și transformate din nou în clopote. Cel care nu a fost topit este acum cel mai vechi, datat 1661.”

Din 1974, clopotarul a rămas fără obiectul muncii, fiind înlocuit cu motoare electrice. „Nu se mai trag clopotele cu funia. Avem motoare electrice cu o automatizare exactă și sunt programate să bată după cum arată acele ceasului.”

Despre mecanismul instalat la 1492, cu 69 de ani înaintea celui montat în Turnul Sfatului din Sibiu, meșterul spune că nu este chiar greu de întreținut: „Folosesc un ulei de amestec pentru motoarele în doi timpi, cum sunt cele de pe drujbă sau scutere. Secretul este că iarna folosim unele mai subțiri, ca să nu îngreuneze ungerea.” 

Tot iarna, ceasul încearcă să „fure” în socotitul timpului: „Cam un minut la zi ar rămâne în urmă, dar noi îl reglăm zilnic, așa că lumea vede ora exactă”, spune Ioan Bell, precizând că deja a predat ștafeta fiului său, din cauza sănătății: „Am avut o paralizie a piciorului drept, mă deplasez mai greu. Dar vin aproape în fiecare zi aici, le explic oamenilor trecutul bisericii noastre, îi conduc peste tot și, câteodată, urc în turn,  la ceas.”

Zidită în secolul XIII, Biserica din Cisnădie poartă hramul Sfintei Walpurga, iar în ultimii ani a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, finanțat din fonduri europene. 

Astăzi, turiștii pot afla nu doar despre primul ceas din Transilvania, ci și despre primul paratrăsnet instalat în Sud-Estul Europei, la 1795. „Dacă vă uitați, o să vedeți că bucățile de platbandă nu sunt instalate drept ci, așa,  șerpuit. Au fost montate exact pe urma lăsată de trăsnetul care a lovit biserica în același an.”

Alături de vechiul paratrăsnet a fost instalat unul nou, conform standardelor actuale de securitate. „Biserica noastră a fost ferită de trăsnete încă de când a fost montat paratrăsnetul cel vechi. Înainte, oamenii au fost reticenți pentru că spuneau că aici este casa Domnului, nu se poate întâmpla nimic rău. Acum stăm liniștiți.”

Pe lângă ceas și paratrăsnet, cisnădienii se mai mândresc cu ascunzătoarea atent construită într-un perete al bisericii unde, odinioară, au depozitat avuția comunității. Construită sub forma unei abside, mica încăpere este străjuită de o ușă groasă din lemn de stejar, asigurată cu o încuietoare metalică masivă. „Aici au fost aduse pocale din argint acoperite cu aur, monede, cruci, documente de valoare. De acest loc știau doar doi bărbați din comunitatea săsească, iar felul în care se putea intra era transmis din generație în generație. De altfel, după ce biserica a fost trăsnită în 1795,  lucrările de refacere și de instalare a paratrăsnetului au fost plătite cu monedele din ascunzătoare.”

În prezent, ceea ce a mai rămas din tezaurul cisnădienilor se află la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, unde au fost dus încă din anul 1915. „Mai bine că sunt acolo, nu ne-am putea permite să le păzim”, subliniază Herr Bell.

În curtea bisericii săsești din Cisnădie soarele se încăpățânează să lungească vara, revărsând peste turiști raze fierbinți. Sub bolțile gotice, zvelte și răcoroase, turiștii se perindă, unul după celălalt, aflând istorioare rostite de Ioan Bell, căruia cisnădienii îi spun Herr (domnul), în semn de respect pentru cei 79 de ani ai săi, din care aproape 30 i-a dedicat îngrijirii bisericii și ceasului din turn.

Chiar dacă vârsta și beteșugurile îl vor departe de întâiul ceas de turn al transilvănenilor, Herr Bell nu renunță, atunci când trebuie, la urcatul și coborâtul celor 107 trepte, știind că este omul în măsură să dea ora exactă în Cisnădie, oraș din județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!”.