„Aer curat în Avrig!” – o campanie împotriva poluării aerului cu mirosul de dejecții provenit de la ferma de porci

„Aer curat în Avrig!” – o campanie împotriva poluării aerului cu mirosul de dejecții provenit de la ferma de porci

Zilele trecute, avrigenii ce sunt activi în mediul online au primit, pe diverse canale de comunicare, invitația de a distribui sau semna petiția „Aer curat în Avrig!”, inițiată în scopul aplicării măsurilor necesare astfel încât poluarea aerului din zona orașului să înceteze. Practic, atât inițiatorii petiției cât și cei ce susțin acest demers, reclamă faptul că, la ceva intervale de timp, aerul din zonă devine foarte greu respirabil din cauza mirosului de dejecții provenit de la ferma de porci situată între Avrig și Porumbacu de Jos.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Campania „Aer curat în Avrig!”, inițiată pe pagina de internet campaniamea.declic.ro, aparține Alinei Anca Balaciu, o rezidentă permanentă din Zona Turistică Valea Avrigului, care a ajuns la limita răbdării atunci când e vorba de aerul poluat ce vine de la ferma de porci din apropiere.

„Este necesară aplicarea tuturor măsurilor de stopare a mirosului dejecțiilor de porc de la societatea PREMIUM PORC GROUP care se propagă pe întreg teritoriul orașului Avrig.

De ce este important?

Deși ne aflam într-un  loc mirific, la poalele Munților Făgăraș, într-o zona cu mare trafic turistic, în locul aerului curat miroase îngrozitor! Mirosul provine de la dejecțiile animalelor eliminate incorect de către societatea comercială PREMIUM PORC GROUP, aflată în vecinătatea orașului Avrig”, se menționează în prezentarea campaniei online pe care sunt invitați s-o susțină avrigenii.

Chiar dacă la acest demers Primăria orașului Avrig nu a avut încă nicio reacție, instituția cunoaște de mai mulți ani problema și, încă din urmă cu aproximativ patru ani, menționa, printr-un comunicat al primarului Adrian Dumitru David publicat pe pagina de facebook, următoarele: „Dragi avrigeni, ca urmare a numeroaselor sesizări și reclamații privind disconfortul olfactiv cauzat de activitățile desfășurate de complexul zootehnic de creștere a porcinelor aflat pe raza orașului nostru și ținând cont de dispozițiile Legii 123/2020 privind prevenirea și reducerea disconfortului olfactiv provenit de la activitățile pentru care este necesară emiterea autorizației integrate de mediu, pe data de 13 august am sesizat Garda de Mediu și ne-am întâlnit cu reprezentanții fermei de porci.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aspectele discutate au vizat întocmirea unui plan de reducere a mirosului pe termen mediu și lung, precum și măsurile urgente care se impun pentru eliminarea disconfortului olfactiv. Acestea presupun revenirea la un tratament bioenzimatic al dejecțiilor și realizarea fertilizării solului numai după ora 19:00 sau pe timpul nopții.

Potrivit comisarilor Gărzii de Mediu, mirosul neplăcut sesizat de locuitorii orașului Avrig în data de 9 august, a fost cauzat de  testele privind folosirea unei substanțe care ar fi trebuit să reducă disconfortul olfactiv.

„Ca urmare a aspectelor semnalate de dvs., referitoare la disconfortul produs de mirosul de dejecții din zona orașului Avrig, vă comunicăm următoarele:

Pentru limitarea emisiilor de amoniac, operatorul economic are obligația realizării unui tratament bio – enzimatic, ultimul tratament a fost realizat în cursul lunii mai 2020, iar începând cu luna iunie, se testează experimental o substanță denumită generic Bio Aktiv – administrată porcinelor prin furaj, produs care are rolul de reducere a amoniacului din dejecții. Având în vedere apariția disconfortului olfactiv și existența sesizărilor înregistrate atât în scris cât și telefonic, către Garda de Mediu Sibiu, din perioada premergătoare demarării experimentului/tratamentului cu Bio Aktiv, care are ca scop reducerea amoniacului din dejecții, considerăm că acest tratament nu are efectul scontat, drept urmare, s-a impus, începând cu luna curentă, reluarea tratamentului bioenzimatic al dejecțiilor.

Totodată, pentru limitarea disconfortului olfactiv generat din activitatea de administrare a dejecțiilor pe terenurile agricole din proximitatea orașului Avrig, s-a impus operatorului economic realizarea fertilizării după ora 19:00 sau pe timpul nopții și, în mod obligatoriu, cu încorporarea imediată în sol”, se arată în răspunsul transmis Primăriei Avrig de către Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Sibiu.

Vă asigurăm că vom acționa în continuare în interesul locuitorilor orașului Avrig și vom face toate demersurile necesare pentru a îmbunătăți calitatea aerului pe termen lung”. Postarea a fost făcută în ziua de 26 august 2020.

Așadar, încă de acum patru ani, problema e cunoscută, au fost făcute anumite demersuri, s-au aplicat niște măsuri, dar acum se pare că situația e, din nou, scăpată de sub control și întregul proces trebuie reluat…

Referindu-se la acest demers, inițiatoarea campaniei „Aer curat în Avrig!”, Alina Anca Balaciu, ne-a informat că a solicitat administratorilor platformei un extras cu lista semnatarilor petiției și imediat după ce va primi documentul, va trimite petiția Ministerului Mediului (domnului ministru Mircea Fechet) și Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu.

D.F.

27 august 2024 la 10:18
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.