Mâncare și băutură de calitate, program divers: Festivalul Gastronomic „Mangalița de la Racovița”

În zilele acestui sfârșit pe săptămână, la Sebeșu de Sus (zona Valea Moașei – terenul de fotbal) se va desfășura cea de-a V-a ediție a Festivalului Gastronomic Mangalița de la Racovița. Acțiunea este organizată de Primăria și Consiliul Local al comunei Racovița, în colaborare cu Mangalița de la Racovița – pentru dependenții de bun gust.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ediția cu numărul 5 a festivalului din Valea Moașei va debuta sâmbătă, la ora 16, cu un scurt moment festiv (deschiderea oficială a festivalului). Începând cu ora 20, în program va fi discoteca în aer liber, iar la ora 22 participanții vor asista la tradiționalul foc de tabără și focul de artificii.

Duminică, 25 august, programul artistic pregătit pentru această ediție va fi exclusiv folcloric, ora de începere a acestuia fiind 13. Pe scena special amenajată vor evolua Laura Andraș Prisacă, Grupul Vocal Flori Racovicene (coordonator prof. Laura Andraș Prisacă), Ansamblul Doruri Sibiene (coordonator Izabela Tomiță Popescu, dirijor Gabriel Popescu), Ionela Răspop, Daniela Carmen Popa, Victoria Meițescu, Florea Nicoleta Aspazia, Ilie Petru Drăgoi, Alexandru Urs, Ansamblul Folcloric Doruleț Racovița (coordonator Corina Grecu), Ansamblul Folcloric Purtata Avrigului Avrig, Sezătoarea de la Racovița (coordonatori Cornelia și Ioan Răulea), Grupul de fluierași și dansatori din Racovița (coordonatori Cornelia și Ioan Răulea).    

Cum este și normal, programul artistic din cele două zile ale festivalului cu caracter gastronomic va avea doar rol complementar, participanții fiind întâmpinați cu terase la care vor putea gusta minunății locale din cele mai diverse, numai bune pentru stăpânit foamea și setea.

De asemenea, de la festival nu vor lipsi atelierele de creație și distracție pentru cei mai mici dintre participanți.

Accesul la Festivalul Gastronomic Mangalița de la Racovița este gratuit.

D.F.

19 august 2024 la 10:02
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Peste 6000 de vizitatori au participat la ASTRA Multicultural
Cea de-a X-a ediție a Festivalului ASTRA Multicultural, care a avut loc în weekend ,la muzeul din Dumbrava...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 oră
Doar 45% dintre candidații la titularizare, în Sibiu, au luat minim nota 7
Sibiu se clasează pe locul 12 în țară, după rezultatele de la examenul de titularizare. Doar 45% dintre...
Actualitate
6 min de citit
acum 2 ore
Școala Internațională Sibiu, locul unde se învață în pas cu prezentul
Peisajul educației internaționale evoluează determinat de progresele tehnologice, de opțiunile în schimbare ale elevilor și de noile abordări...
Actualitate
5 min de citit
acum 2 ore
Efect de bumerang la Ocna Sibiului: ieftinirea biletului de intrare la lacuri a adus încasări mai mici cu 265.000 de lei
Ceea ce se anunța o veste bună pentru turiști, ieftinirea biletului de intrare la Complexul Lacurilor Naturale de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Accident pe str. Tudor Vladimirescu din Sibiu: unul dintre șofer a fost rănit
Un accident s-a produs marți după-amiază la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Odessa, din Sibiu. Polițiștii rutieri au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Percheziții DNA la domiciliul lui Piedone. Ce a făcut șeful ANPC
Procurorii DNA au desfășurat marți dimineață mai multe percheziții în județele Ilfov, Prahova și Constanța, inclusiv la domiciliul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 19 ore
(FOTO) Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită printr-un concurs de natație, la Mediaș
Ziua Națională a Înotului a fost sărbătorită la Mediaș sâmbătă, 19 iulie 2025, printr-un concurs de natație organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Un urs semnalat de două ori într-o zi în Tălmaciu. Autoritățile au emis mesaje RO-Alert
După ce în cursul dimineții de luni locuitorii din Tălmaciu au fost avertizați cu privire la prezența unui...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
(FOTO) Riderii au testat traseul cu obstacole de pe Bd. Coposu. Prologul Red Bull Romaniacs e programat marți. Mai mulți sibieni la start
Ajuns la ediția cu numărul 22, cel mai dificil raliu hard enduro de pe mapamond e gata de...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Tânăr de 21 de ani, căzut în Olt, salvat într-o cursă contracronometru
Un tânăr de 21 de ani a căzut în râul Olt, în împrejurări deocamdată necunoscute. Un apel la...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Sadu s-a transformat într-o imensă arenă sportivă. Oaspeții, tratați cu bucate locale oferite gratuit
Comuna Sadu s-a transformat într-o mare arenă sportivă, cu prilejul evenimentului „Exploratori în satul luminii”. Cros, curse MTB...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Suferă de o boală cronică, dar a urcat pe munte. Salvamontiștii, chemați să o salveze
O femeie a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor sibieni, după ce a resimțit dureri în zona lombară. Se...
Actualitate
1 min de citit