Articol
Valea Avrigului este una dintre zonele turistice frecventate, mai ales în weekend și în vacanțe. Sâmbătă după amiază a fost semnalată aici prezența unui urs, motiv pentru care autoritățile au transmis un mesaj de tip RO-Alert. Nu e pentru prima oară urșii își fac apariția în zonă, ei devenind în timp prezențe obișnuite pe Valea Avrigului.
„În jurul orei 17:15, pe numărul unic de urgență 112 a fost semnalată prezența unui urs pe raza localității Avrig, pe Valea Avrigului.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competențele ISU Sibiu. De asemenea, a fost transmis mesaj RO-Alert pentru locuitorii de pe raza localității cu privire la prezența animalului în localitate” au transmis sâmbătă după-amiază reprezentanții ISU Sibiu.(D.B.)