Festivalul de Artă Contemporană de la Sibiu redeschide vechiul Liceu Pedagogic

Festivalul de Artă Contemporană de la Sibiu redeschide vechiul Liceu Pedagogic

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tema celei de-a 5-a ediții a Festivalului de Artă Contemporană de la Sibiu "propune o abordare transdisciplinară a artei contemporane, aducând în prim plan diversitatea discursurilor artistice și mediilor din creația contemporană. "Crossing Borders" reprezintă o platformă de dialog cultural între generații diferite de artiști, între artiști din diferite culturi, țări, între abordări artistice complementare sau contrastante, care sunt asamblate simultan prin instrumentele atât de diverse ale artei contemporane", spun organizatorii.

Alexandru Constantin Chituță, manager al Muzeului Național Brukenthal a declarat: „SCAF, Festivalul Internațional de Artă Contemporană de la Sibiu este cel mai important eveniment al Muzeului Național Brukenthal. Organizat împreună cu Asociația Brukenthal von Studio, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Sibiu, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, ediția a 5-a din acest an aduce numeroase surprize. Depășește granițele este tema din acest an. Este o invitație dar și o provocare. O invitație pentru artiști și vizitatori și o provocare pentru echipa SCAF de a aduce numeroși artiști, din țară și străinătate, și de a căuta spații noi de expunere. Vor fi peste 10 spații de expunere. De la cele din Muzeul Național Brukenthal – Muzeul de Artă Contemporană și Palatul Brukenthal, la Piața Mare și surpriza din acest an clădirea fostului Colegiu Pedagogic, mai exact Mănăstirea Ursulinelor situată pe strada General Magheru nr. 34- 36 din Sibiu.

Peste 150 de artiști vor participa cu lucrările lor de: pictură, sculptură, grafică, instalație, fotografie, video-media, textile, bijuterie în peste 5000 mp ce vor fi alocați. De asemenea, ediția din acest an va avea o componentă aparte, SCAF Student. Aceasta se va adresa studenților de la Universitățile de Artă din țară și străinătate. Există o bună colaborare cu Universitățile de profil din Iași, București, Cluj Napoca și Timișoara. Este o bună oportunitate să îi ajutăm și pe tinerii artiști facilitându-le spații de expunere și dialog cu ceilalți artiști. Așadar, și în acest an Sibiul se transformă într-un mare festival de artă contemporană. Cel mai mare și complex festival de artă contemporană din Europa de Est și cel mai important eveniment cultural-diplomatic. Vă așteptăm să ne depășim granițele și să ne bucurăm de arta contemporană!”

"Festivalul de Artă Contemporană de la Sibiu este o sărbătoare vibrantă și dinamică a artei contemporane care reunește artiști, public și comunități. Prin expozițiile sale diverse, atelierele interactive, spectacolele live, SCAF promovează creativitatea, schimbul cultural și o apreciere mai profundă a artelor. Fie că ești artist, colecționar sau pur și simplu un iubitor de artă, SCAF oferă ceva pentru fiecare de a se bucura și a se inspira.

SCAF este un eveniment organizat anual fiind dedicat artei contemporane cu participare națională și internațională. Festivalul valorifică spații alternative indoor și outdoor ale orașului Sibiu dar și spațiile administrate de Muzeul Național Brukenthal Sibiu. Anul acesta, clădirea fostului Colegiu Pedagogic, mai exact Mănăstirea Ursulinelor situată pe strada General Magheru nr. 34- 36, se va transforma într-o hub dedicat artei, unde lucrările și instalațiile de artă contemporană vor crea un ambient unic", se mai arată în comunicat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul își propune să promoveze arta contemporană autohtonă, punând-o în relație cu formule vizuale clasice sau experimentale. Prin selecția realizată de organizatori: președinții festivalului Alexandru Constantin Chituță, manager al Muzeului Național Brukenthal și Ilie Mitrea, președintele Asociației Brukenthal von Studio, și curatorii Ana Negoiță și Alexandra Runcan, festivalul oferă oportunități de afirmare pentru artiști emergenți, dar și cadre inedite pentru materializarea proiectelor vizuale semnate de artiști consacrați. Totodată, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, platforma de dialog a festivalului pune accent pe diplomație culturală.

Anul acesta țara invitată la SCAF este Cuba, astfel că peste 10 artiști contemporani cubanezi vor expune în premieră în România. Expoziția este organizată cu sprijinul Ambasadei Cuba în București și cu sprijinul Muzeului Național de Arte Frumoase din Havana.

Ediția din acest an a SCAF va aduce la Sibiu peste 150 de artiști din România, Cuba, Republica Moldova, Turcia, Germania, Marea Britanie, Italia, Norvegia, Ungaria, Siria, Grecia, Olanda, Austria, Japonia, Finlanda, Israel. Ediția din acest an va aduce la Sibiu și artiști și o colaborare cu orașul Bodø din Norvegia, Capitala Culturală a Europei în acest an.

08 august 2024 la 13:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.