Vineri, la Castelul Pelișor din Sinaia va avea loc vernisajul expoziției "Frumusețile Epocii Meiji în arta Ukiyo-E, din colecția George Șerban", curator dr. Alexandru Constantin Chituță, transmite Muzeul Naţional Brukenthal.

Expoziția este organizată de Muzeul Național Peleș şi Muzeul Național Brukenthal cu sprijinul Șerban și Asociații, în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România.

"Cuvântul "ukiyo" exprima inițial ideea budistă a naturii trecătoare a vieții. Această noțiune destul de pesimistă a fost răsturnată în timpul perioadei Edo. Caracterul care înseamnă a pluti a fost înlocuit cu omonimul care înseamnă trecător pentru a exprima o atitudine de joie de vivre. Această cultură hedonistă care glorifica viața în lumea plutitoare a fost deosebit de bine exprimată în producția de gravuri pe lemn, care au pus la dispoziția oricui avea ceva bani în plus imagini captivante cu curtezane seducătoare, actori kabuki incitanți și peisaje romantice celebre. Pentru prima dată, artiștii au fost inspirați și au răspuns intereselor și preferințelor publicului larg. Ukiyo-e reprezintă faza finală în lunga evoluție a picturii japoneze de gen. Pornind de la evoluțiile anterioare care se axaseră pe figuri umane, pictorii ukiyo-e s-au concentrat asupra activităților plăcute din peisaje, prezentate de aproape, acordând o atenție deosebită afacerilor și modei contemporane. Pe măsură ce artiștii au ales subiecți din ce în ce mai implicați în plăcerile vieții urbane, interesul lor s-a îndreptat către activitățile de interior. Cele mai preferate subiecte de pictură la începutul secolului al XVII-lea erau scenele de veselie din casele de plăceri, în special în celebrul cartier Yoshiwara din Edo.

Perioada Edo (1603- 1868) se încheie cu demisia ultimului shogun, Yoshinobu Tokugawa, în 1868, iar împăratul Mutsuhito, în vârstă de 16 ani, cunoscut mai târziu sub numele de Meiji, revine acum la conducerea politică a Japoniei, după o lungă perioadă în care a jucat un rol secundar, mai mult onorific și religios. Împăratul Meiji și-a mutat reședința permanentă de la Kyoto la Edo, care a fost redenumită în Toyko. Reformele politice și sociale din epoca Meiji au fost radicale și au devenit rapid o adevărată revoluție, a fost introdusă Constituția Meiji. Împăratul a fost declarat ca fiind sacru și inviolabil. La sfârșitul secolului XIX, semnele modernizării Japoniei, după model occidental se vedeau pretutindeni, cum ar fi: formarea unei armate naționale, industrializarea, transport și comunicații (apar căile ferate, tramvaiele), linii telegrafice, iluminatul stradal al fabricilor si al clădirilor publice, iar majoritatea japonezilor și-au schimbat ținuta, trecând de la tradiționalul kimono la haine occidentale. Pentru artiștii și editorii de ukiyo-e din acea perioadă, tranziția țării le-a permis să utilizeze noile culori realizate din coloranți de anilină și pigmenți care erau importați din Germania și alte țări și au realizat noi genuri de xilogravuri. Au devenit populare imaginile cu străinii ciudați și realizările lor tehnice, și au fost realizate stampe care arătau transformările noii ere – clădiri noi și spectaculoase din piatră, mașini cu aburi, locomotive, poduri de oțel și tramvaie pe străzile din Tokyo.
Împăratul Meiji și membrii familiei sale au început să fie portretizați (inclusiv în scopuri propagandistice) de artiștii japonezi în diverse ipostaze oficiale și familiale. Aceștia erau îmbrăcați acum în costume occidentale și erau surprinși participând la diverse activități oficiale, expoziții sau relaxându-se în natură, însoțiți de anturajul lor feminin.
Expoziția aduce în fața publicului cei mai importanți artiști japonezi care au trăit în Era Meiji și care au realizat xilogravuri japoneze cu femei frumoase, curtezane și gheișe: Toyohara KUNICHIKA , Utagawa Kunisada III, Toyohara Chikanobu, Tsukioka Yoshitoshi, Adachi Ginko (activ 1874-1902), Ogata Gekko, Mizuno Toshikata, Utagawa Toyonobu, Utagawa Yoshiiku, Utagawa Yoshitaki, Goyo Hashiguchi, Watanabe Nobukazu și alții.