Traficul de pe Valea Oltului se deschide la data anunțată. Ce restricții noi pot apărea după 9 august

Traficul de pe Valea Oltului se deschide la data anunțată. Ce restricții noi pot apărea după 9 august

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au susținut o conferință de presă miercuri, după verificarea lucrărilor la șantierul de pe Valea Oltului, zona Boița. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Șeful Guvernului a început cu o veste bună: „Vestea bună vine din partea constructorului, anume că ne vom încadra în temenul lucrării. Avea dreptat domnul ministru dar și constructorul atunci când precizau că nu se poate executa lucrarea pe timp de noapte, pentru defrișarea zonelor și pentru drumurile de acces. Nu a fost o perioada plăcută nici pentru cei care nu au putut folosi ruta această timp de o lună. Dar iată că după o perioadă în care în decursul anilor premieri și miniștrii au făcut referiri la Autostrada Sibiu – Pitești, acum din vis devine realitate. Componenta Coridorului 4 Paneuropean Rin-Dunăre, care deservește și România, este un proiect asumat care prinde contur în urma deciziei luate de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, pe care îl felicit. Guvernul României, în ciuda corului nemulțumitilor care au vizat implicit finanțarea, a reuși să evite o întârziere de peste un an de zile. Este o decizie corectă. Avem parteneri corecți, implicați consistent pentru respectarea termenului. Sper să ne ajute și vremea în acest sens. Este unul din cele mai grele și mai complexe șantiere de lucru de după Revoluție prin care se deschid noi fronturi de lucru, un exercițiu util și din perspectiva rutei Comarnic- Brașov, o investiție la fel de mare, așteptată de români”.                                                                                                                                    Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu spune că trei sferturi din investiție a fost deja realizată: „După ultima vizită făcută săptămâna trecută am constatat un progres în șantier…de la 50% la 75%. Ca atare suntem în grafic, iar în 9 august a.c. se va redeschide circulația de pe Valea Oltului. Apreciez eforturile constructorilor, activitatea lor consistentă. Am prezentat premierului mai multe argumente, anume impactul pe care l-ar fi produs finalizarea lucrărilor după un an și penalitățile de 80 milioane lei. Am avut și suportul constructorilor dovedind o mobilizare exemplară”. 

S-ar putea să nu scăpăm, în totalitate, de restricții

Ministrul a mai explicat că „După data de 9 august este posibil în zonele unde sunt trei benzi de circulație traficul să se desfășoarea doar pe două benzi, fără restricții semaforizate. În vederea siguranței circulației continuă montarea plaselor metalice și a parapeților de beton. În fine precizez că studiul geo-tehnic vizează întregul traseu al autostrăzii ”. 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Adrian POPESCU
31 iulie 2024 la 13:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.