Încep lucrările pe Podul Gării. Ce rute alternative putem folosi

Încep lucrările pe Podul Gării. Ce rute alternative putem folosi

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reparațiile Podului Gării, care va intra în reabilitare începând din august, timp de 3 luni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrările vor începe în primele zile ale lunii august, pentru terminarea cât mai repede reabilitării Primăria Sibiu a solicitat constructorului să lucreze în 2 schimburi. Reprezentanții municipalității au prezentat și trei rute ocolitoare pe care le pot folosi participanții la trafic, pe perioada execuției lucrărilor de reabilitare.

„Podul Gării va intra în reabilitare din luna august, pentru următoarele 3 luni. Primăria Sibiu și constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA au semnat contractul pentru execuția lucrărilor, în urma unei proceduri de achiziție. Lucrarea în valoare de 9,55 milioane de lei va include: Reparații și consolidări ale infrastructurii podului; Reabilitarea sistemului de canalizare pluvială; Realizarea unui nou sistem de iluminat public atât pe pod, cât și în zona de parcări de sub pod, acesta urmând să fie realizat cu corpuri LED, conectate la sistemul de telegestiune; Realizarea canalizației metropolitane; Modernizarea carosabilului și a trotuarelor de pe pod; Reparații ale scărilor de acces pe pod; Înlocuirea parapeților; Amenajarea unor locuri de parcare sub pod, atât în partea dinspre oraș, cât și în capătul dinspre cartierul Gușterița.

Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis în primele zile ale lunii august pentru ca lucrările să se deruleze într-o bună măsură în această perioadă de vacanță de vară, când traficul nu este atât de intens.

Modul de gestionare a traficului în contextul lucrărilor vor fi stabilite în următoarele zile de către Comisia pentru sistematizarea circulației împreună Poliția Rutieră, Primăria urmând să facă publice aceste măsuri. Pentru finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor și reducerea perioadei de disconfort în trafic, prin caietul de sarcini Primăria Sibiu a solicitat constructorului să lucreze în 2 schimburi”, potrivit unui comunicat al Primăriei municipiului Sibiu.

Care vor fi rutele alternative

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În perioada lucrărilor, posibile rute alternative vor fi, în funcție de direcția de deplasare: Str. Viitorului, tronsonul dintre str. Târgu Fânului și str. Moara de Scoarță, recent modernizat; investiția pentru Podul Gării a fost corelată cu finalizarea extinderii acestei străzi, tocmai pentru ca strada Viitorului să poată fi o rută alternativă; Str. Henri Coandă – cartier Vasile Aaron; Centura ocolitoare a Sibiului, pentru cei care se deplasează spre/dinspre N, N-V”, au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu.

29 iulie 2024 la 06:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.