Câte două persoane au murit în accidente rutiere, în fiecare lună, de la începutul anului, în județul Sibiu

Câte două persoane au murit în accidente rutiere, în fiecare lună, de la începutul anului, în județul Sibiu

În primele șase luni ale anului, în județul Sibiu au murit 12 persoane, victime ale unor accidente rutiere. Alte 37 de persoane au fost rănite grav. Practic, media deceselor este de 2 cazuri pe lună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit bilanțului pentru primul semestru al anului, realizat de polițiștii sibieni,au fost reținute 1.614 de permise de conducere şi au fost retrase 816 certificate de înmatriculare.

Conform raportului prezentat, principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost viteza, în cele două forme ale sale, excesivă sau neadaptată la condițiile de drum și neacordarea de prioritate pietonilor și autovehiculelor.

„În efortul susținut de reducere a numărului de accidente rutiere, prin activitățile preventive și de constatare, în primul semestru al acestui an, polițiștii rutieri din cadrul birourilor/formațiunilor de profil au constatat 394 de infracțiuni la regimul rutier şi au aplicat peste 32.000 de sancțiuni contravenționale”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Maria-Antonia OANA
24 iulie 2024 la 14:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Peste 9.100 de participanți la ASTRA Multicultural 2026
Ediția din acest an a festivalului ASTRA Multicultural a reunit 9.156 de participanți în Muzeul în aer liber...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Analiza FRF: FC Hermannstadt, pe locul secund în clasamentul minutelor acordate jucătorilor români, sezonul trecut
Cu două zile înaintea debutului noii ediţii de campionat, Federaţia Română de Fotbal a prezentat ”Analiza sezonului 2025/26...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Copiii din Cristian cuceresc “Cupa Mării Negre” la fotbal
“Cupa Mării Negre” ajunge în localitatea sibiană Cristian după ce micii performeri au avut un parcurs de excepţie,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Se închide circulaţia pe autostrada A1 în judeţul Sibiu
Circulaţia pe sensul de mers Sibiu – Sebeş al autostrăzii A1 se va închide temporar în noaptea de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Câştigătoarea Cupei României îl pierde pe fostul golgeter al Superligii, dar transferă unul dintre cei mai buni portari din eşalonul judeţean
ACS Păltiniş Răşinari, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, s-a despărţit de Marius Cosovanu, unul dintre jucătorii care...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
Restricții de trafic în Sibiu pentru Red Bull Romaniacs. Bulevardul Coposu se închide cinci zile
Sibiul intră, din nou, în atmosfera Red Bull Romaniacs, competiția internațională de hard enduro care va aduce în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 21 ore
Folclorul din Mărginimea Sibiului ajunge în Italia prin proiectul „Din Carpați în Dolomiți”
Tradițiile și folclorul din Mărginimea Sibiului sunt promovate, în perioada 15–23 iulie, în Italia, prin proiectul cultural internațional...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Luna lui Cuptor fără temperaturi de cuptor. Sau de la vară la toamnă într-o singură săptămână
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi ușor instabilă....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Revenire de senzaţie! Se întoarce fundaşul pe care FC Hermannstadt l-a vândut acum un an în Ungaria
Unul dintre cei mai buni jucători de la FC Hermannstadt în sezonul 2024/25, portughezul Tiago Goncalves, este aproape...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Gigi Becali confirmă transferul de la FC Hermannstadt: “L-am luat pe băiatul ăla de la Sibiu”
Finanţatorul fostei campioane, Gigi Becali, a confirmat, în direct la Digi Sport, transferul lui Luca Stancu. Fundaşul de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
De la retrogradarea cu FC Hermannstadt, în UEFA Conference League. Atacantul “cu o statură impunătoare” se întoarce acasă
Încă un jucător care a făcut parte din lotul lui FC Hermannstadt, sezonul trecut, nu mai continuă la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Nu că ar fi deosebit de frumoase, dar de ce te-ai plimba pe străzile Funarilor și Fântânii?
Pur și simplu o coincidență a făcut ca străzile de care ne ocupăm astăzi să înceapă cu aceeași...
Actualitate
9 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.