Echipajele SMURD au fost solicitate în această dimineață la un accident produs pe DN1, în zona localității Veștem, între două autoturisme.
În accident sunt implicate și trei persoane, dintre care una a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare, fiind inconștientă. Traficul în zona Veștem – Mohu, sensul Veștem – Sibiu este blocat total.
„ISU Sibiu intervine de urgență în zona localității Veștem pe DN 1, la un accident rutier în care sunt implicate două autoturisme și trei persoane. La fața locului sunt mobilizate două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere și o ambulanță SAJ. O persoană are nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare, aceasta este inconștientă”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.
„În timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, o tânără în vârstă de 22 de ani, din mun. Sibiu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, oprit pe banda 1, cu avariile în funcțiune, în care se aflau conducătoarea auto, în vârstă de 39 de ani și o pasageră, în vârstă de 37 de ani, ambele din Veștem. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor două conducătoare auto, transportate la spital conștiente, precum și a pasagerei din autoturismul oprit, transportată la spital în stare gravă, inconștientă”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
„Pe DN 1, traficul spre Sibiu a fost reluat pe o bandă din cele două”, au transmis reprezentanții IPJ.
(I.D.)
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
b.o.n.
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ