Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe cei interesaţi, îi anunţ că am încetat "colaborarea" cu Pensiunea şi Terasa Frieda, după aproape 20 de ani. Se pare că e vorba de…nepotrivire de caracter în si­tuaţia actuală. E ticsit centrul Sibiului de localuri în care să-ţi toci pensia, aşa că e cazul să mai dăm şi la alţii în următorii 20/!/de ani. * Apropo de schimbări, de când există România, n-a avut decât cinci prim-miniştri născuţi pe meleaguri transilvane: dr. Petru Groza, Octavian Goga, Victor Ciorbea, Vasile Radu, Emil Boc şi, după opinia mea, n-au fost cei mai răi (în sensul compe­tenţei). Se pare că nici după recentele alegeri nu se schimbă situaţia, trebuind să alegem între un oltean şi un buzoian. * Am mai aflat ceva nou: cu un tiraj de 35 000 exemplare, "Sibiu 100"este săptămânalul lo­cal cu cel mai mare tiraj din România. Eu aş fi pariat că din Uniunea Europeană după cum zboară peste garduri în curţile oamenilor. Gratis! * După recentele alegeri, butonând la tv, am impresia că toată lumea e nemulţumi­tă, începând cu organizarea acestora, numărătoarea votu­rilor, paza axestora şi până la rezultate, supăraţi fiind, culmea, nu doar cei care au pierdut, ci şi unii dintre câştigători. Nu era mai bine pe vremea comuniştilor, când se ştiau dinainte rezultatele şi nu cârâia nimeni decât sub plapumă, în gând?! * La Filarmonica sibiană tot nu-i pace sub măslin şi-i mare păcat fiindcă instituţia a  vut un bun renume în ţară şi străinătate. Mai recent, gre­viştii taie frunză la câini cu pancarte pe piept, iar muzicienii serioşi cântă pe "cea mai frumoasă stradă" cu arome de mici şi frigărui, spectatorii venind cu scaune de acasă ori ascultând în picioare arii din opere, muzi­că medievală, simfonică, renascentistă. * Întrebat de ce majoritatea bucătarilor-şefi ai celor mai renumite localuri sunt bărbaţi ,Frederic Anton, renumit şef la resta­urantul "Pre Catelan " din Paris a declarat: "În afară de oarece înclinaţie pentru acestă meserie, trebuie să ai imaginaţie, viteză de reacţie, rezistenţă la presiune, calm. Este greu şi pentru un bărbat, dar pentru o femeie e in­fernal". Într-adevăr , dacă bine îmi amintesc, la cele trei restaurante reprezentative ale Sibiului tinereţii mele-Împăratul romanilor, Bulevard, Continental-bucătari-şefi erau bărbaţi: Nicula, Zeck, Hortopeţ, Nemeţi şi alţi câţiva ale căror nume le-am uitat. * O sintagmă umblă prin Ro­mânia contemporană: când un aploaiat al statului cu funcţii de răspundere, dovedindu-şi incompetenţa, ca să nu fie dat afară cu şuturi în cur, anunţă că "şi-a dat demisia de onoare". Ce onoare poate avea un prost, un hoţ sau un analfabet? * Mă bucur că mai văd fotbal de cali­tate, nu doar politicieni agramaţi, dar ceva tot mă deranjează: comentariile lui Mihai Mironică, un fel de Ilie Dobre 2 căruia îi place să se audă vorbind de altceva decât ce vedem pe ecran. Meciurile transmise de el le văd pe tăcute, ca surdo-muţii. * Un pensionar încă în pu­tere m-a rugat să le sugerez celor de la Primărie să încurajeze voluntariatul: "Sunt mulţi ca mine, fără obli­gaţii familiale, care ar putea sprijini unele acţiuni. Să nu-i mai zicem muncă voluntară sau ptriotică, dar umbând prin oraş, prin parcuri, prin Dumbrava, am putea şi semnala nereguli care le scapă inspectorilor salariaţi: maşini parcate aiurea, gunoaie aruncate unde se ni­mereşte, imobile abandonate, locuri de joacă pentru copii vandalizate etc. Ce părere aveţi? Eu sunt pentru, dar mai trebuie să fie şi cei care au pâinea şi cuţitul.

25 iunie 2024 la 17:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
A doua zi a Festivalului Verzei de la Moșna a început. Producătorii locali își prezintă recolta
Festivalul Verzei de la Moșna a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și se desfășoară sâmbătă și duminică,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Sibiul, pe locul 5 în România la numărul de turiști. Cu 6,3% mai multe sosiri decât în 2025
Județul Sibiu ocupă locul al cincilea la nivel național după numărul de sosiri turistice înregistrate în primele opt...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 zile
Drumeție de toamnă spre crestele Făgărașului. Traseul pornește de la Mănăstirea Turnu Roșu spre golul alpin
Programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, organizează sâmbătă, 17 octombrie, o drumeție în Munții...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 4 zile
150 de cicliști pornesc mâine într-o tură de 60 de kilometri prin Țara Oltului. Scurte resticții pe DN 1
Turul ciclist „Pedalează și Vizitează” va debuta mâine, 10 octombrie, în Avrig. Cei 150 de participanți vor pleca...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 zile
A lu’ Escana din Porumbacu de Sus găzduiește o seară de jazz și blues
O seară de jazz și blues va avea loc pe 17 octombrie, în Porumbacu de Sus, județul Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 zile
Smiley și Pavel Bartoș vin la Sibiu cu filmul „Vacanță All Inclusive”
Caravana filmului „Vacanță All Inclusive” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie 2026. Smiley, Pavel Bartoș și echipa filmului...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.