Efectul scandalului iei din Mărginime: Ministerul Culturii „se dă în vorbă” cu Louis Vuitton pentru promovarea patrimoniului cultural românesc

Efectul scandalului iei din Mărginime: Ministerul Culturii „se dă în vorbă” cu Louis Vuitton pentru promovarea patrimoniului cultural românesc

Ministrul Culturii, deputatul PNL de Sibiu Raluca Turcan, a anunțat că instituția pe care o conduce a inițiat un dialog cu reprezentanții grupului Louis Vuitton, în vederea promovării iei prin evenimente și expoziții la care artizanii din România să fie puși în valoare la nivel mondial. Recent, o piesă vestimentară aparținând celebrului producător inspirată din ia specifică zonei Mărginimii Sibiului a stârnit un val de proteste în România, fiind înainte mai multe petiții pentru protejarea patrimoniului cultural. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Simbol al tradiției românești, ia este un element care ne-a demonstrat că are puterea să unească români cu aceeași dorință: protejarea și recunoașterea patrimoniului cultural. În urmă cu puțin timp, români de pretutindeni s-au alăturat campaniei „give credit”, care viza valoarea inestimabilă și recunoașterea la nivel internațional a iei românești. 

 Sub tema "Un nou început – Give Credit", mă bucur că reușim să ne protejăm patrimoniul cultural și să transmitem lumii mesajul iubirii și al respectului față de portul popular românesc și artizani. După folosirea de către compania Louis Vuitton a modelului iei specifice zonei Sibiului ca sursă inspirațională pentru unele piese din colecția “LV By The Pool” 2024, Ministerul Culturii a deschis un dialog cu reprezentanții grupului Louis Vuitton Moët Hennessy care vizează o serie de evenimente și expoziții în care ia și artizanii/meșteșugarii din România să fie puși în valoare la nivel mondial. 

Felicit Asociaţia "La blouse roumaine – IA", care sprijină eforturile comunităţii de a promova şi proteja ia şi valorile culturale româneşti şi universale și le mulțumesc celor care iau parte la acest exemplu de mândrie națională” a scris ministrul Culturii, Raluca Turcan pe pagina de socializare. 

 

Sursa foto: facebook Raluca Turcan

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dragos BAKO
25 iunie 2024 la 10:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
(INTERVIU) Directorul CSU Sibiu despre locul 7 ocupat la finalul sezonului, staff-ul şi lotul pentru viitorul sezon, suportul fanilor şi unde se mută echipa când intră “Transilvania” în şantier
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.06.2026 SEBESUL DE...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol
Odată cu retrogradarea, FC Hermannstadt va pierde mai mulţi jucători în această vară, la fel cum s-a întâmplat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 22 ore
Expoziția INSCRIPT a artistei Dana Fabini se deschide la Palatul Brukenthal din Sibiu
Expoziția INSCRIPT, semnată de artista Dana Fabini, va fi vernisată miercuri, 3 iunie, la Palatul Brukenthal din Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
ACS Champions ratează medaliile în Campionatul Naţional U13. Un sezon extraordinar pentru voleiul juvenil sibian
Voleiul juvenil sibian continuă să confirme la nivel național. ACS Champions “Casa Frieda” Sibiu a încheiat pe locul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 1 zi
Casa de Cultură a Studenților Sibiu, palmares extraordinar: 41 de medalii și premii într-o singură săptămână
Palmares extraordinar pentru Casa de Cultură a Studenților Sibiu. Instituția a obținut 41 de medalii și premii în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dorinel Munteanu dă vina pe arbitraj pentru retrogradare: ”Am crezut în Kovacs mititelul. Să le fie ruşine”
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, acuză arbitrajul din returul cu FC Voluntari, pierdut cu 3-0, în urma căruia...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt retrogradează în Liga 2
Echipa sibiană pierde cu 3-0 la Voluntari returul barajului pentru menţinerea/promovarea în Superligă şi coboară în eşalonul secund...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 3 zile
Cursele Copiilor au adus cei mai tineri participanți în Piața Mare
După ziua dedicată adulților, duminică a venit rândul celor mai tineri participanți să intre în cursă. Cursele Copiilor din...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Mesajul lui Dorinel Munteanu înaintea returului cu FC Voluntari: “Nu mergem să supravieţuim, ci să câştigăm”. Au venit banii…
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, susţine că toată săptămâna le-a repetat jucătorilor săi mesajul “Nu mergem să supravieţuim,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Iunie începe cu ploaie. Dar nu va fi exagerat de rece
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi în general...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 02.06.2026 ORLAT, Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.