Articol
Copiii au intrat în vacanță, dar Biblioteca ASTRA îi așteaptă cu actitivăți educative, creative şi recreative, pornind de la joc, lectură și cunoștințe.
Programul „Bibliovacanța” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani debutează în 1 iulie, temele atelierelor fiind lectura poveștilor, cultură generală, bune maniere, curiozități din lumea întreagă, educație financiară, limbi străine, cinema, activități creative, caligrafie, teatru și interpretare dramatică, la care se adaugă momentele recreative cu muzică, dans și mișcare.
Atelierele vor fi grupate pe două serii, astfel încât la ele să poată participa cât mai mulți copii: 1 – 19 iulie (prima serie) și 29 iulie – 14 august (a doua serie).
„Atelierele se vor desfășura de luni până joi, în intervalul orar 10:00 – 13:00, și vineri, între orele 10:00 – 12:00. Accesul participanților în program se face pe baza Permisului de acces la bibliotecă și a achitării taxei de 60 lei/ participant, în limita a 40 de locuri disponibile în fiecare dintre cele două serii. Înscrierea participanților la „Bibliovacanța” se realizează în perioada 25-28 iunie 2024 (interval orar 9:00-17:00), la Compartimentul pentru Copii și Tineret, de către unul dintre părinți sau reprezentantul legal, în ordinea cronologică a solicitărilor. Informații despre programul „Bibliovacanța” se pot obține la Compartimentul pentru Copii și Tineret (Str. George Barițiu, nr. 7, corp B, et.1) și la tel. 0269 210 551, int. 108”, au transmis reprezentanții BJ ASTRA.
(I.D.)