Tradiția ”Cursului festiv GAUDEAMUS” a fost respectată în ciuda ploii

Acasa >

Articol

Conform tradiției, ”Cursului festiv GAUDEAMUS” a fost susținut de comunitatea academică sibiană și anul acesta în Piața Mare, marți după amiază. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Făcând față ploii, iar ulterior bucurându-se de împrăștierea norilor, cei 292 de absolvenți ai promoției „Avram Iancu-200” din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, împreună cu colegii de la Universitatea „Lucian Blaga”, au trăit cu entuziasm acest eveniment. 

Festivitatea a început cu intonarea Imnului României și a Imnului Gaudeamus Igitur. 

Prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul ULBS și-a început discursul cu referiri la oportunitățile și modele oferite de ULBS, spunându-le abolvenților că „timpul este un exercițiu de conștientizare” în care trebuie să dea vieții un sens și ca atare ”pe coala albă din față să aștearnă viitorul, realizările, împlinirile”. 

În intervenția sa, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan a adresat următoarele cuvinte: „Suntem mândri de voi și de tot ce ați realizat. Pășește cu încredere în această nouă etapă a vieții tale, cu o inimă plină de speranță și o minte deschisă la toate oportunitățile care te așteaptă. Astăzi, deveniți parte dintr-o tradiție glorioasă și aveți responsabilitatea de a păstra și îmbogăți această moștenire. Vă îndemn să rămâneți mereu fideli valorilor noastre: Patrie, Onoare, Datorie. Ele te vor ghida și te vor ajuta să iei deciziile corecte, indiferent de circumstanțe.”

Programul evenimentului a cuprins momentele de divertisment pregătite și susținute de studenți. 

O ceremonie cu o încărcătură emoțională aparte a fost predarea și primirea ”Cheii Centrului Universitar”, ca un transfer de cunoștințe, performanță și disciplină între absolvenți și cei care urmează să poarte stafeta până la ceremonia din 2025. 

„Suntem generația care poate aduce schimbări semnificative și împreună putem construi o lume mai bună. Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar știm că este al nostru! Succes pe acest drum frumos pe care l-am ales cu toții și să ne vedem de-a lungul anilor entuziasmați și zâmbitori!” a transmis, în cuvântul său, sd. plt. adj. pr. Robert Stanciu, reprezentantul absolvenților promoției 2024 a Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Autor
11 iunie 2024 la 19:26

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 17 ore
Bravo, băieți: Poliția Română se promovează cu o manea
Un clip postat pe pagina de socializare a Ministerului Afacerilor Interne, prin care se dorește responsabilizarea celor care...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 18 ore
CSU Sibiu are 1-0 în întâlnirea din play-out cu Galațiul după victoria din această seară, din ”Transilvania”
Baschetbaliștii sibieni au debutat cu dreptul în play-out-ul Ligii Naționale, învingând Galațiul, pe teren propriu, în primul meci...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Accident langă Rășinari. Un șofer a alunecat într-un pârâu
Un accident a avut loc de 1 Mai, în afara localității Rășinari, pe un drum forestier. Șoferul a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Sute de oameni au ales să petreacă 1 Mai la înălțime, pe Aerodromul Măgura-Cisnădie
De 1 Mai, în timp ce mulți au ales clasicele grătare și ieșiri la iarbă verde, câteva sute...
Actualitate
2 min de citit