VIDEO: Operațiunea „Jupiter” continuă: trei percheziții în Sibiu

Acasa >

Articol

Operațiunea „Jupiter” desfășurată de polițiști și procurori continuă, joi fiind desfășurate 140 de percheziții la nivel național. În județul Sibiu au avut loc 3 acțiuni de acest fel, la domiciliul unor persoane, verificările vizând săvârșirea unor posibile infracțiuni de evaziune fiscală. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 30 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au efectuat cinci percheziții domiciliare, în județele Sibiu (3) și Cluj (1) și în municipiul București (1), într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2018 – 2021, un operator economic cu sediul inițial în municipiul Sibiu și, ulterior, în municipiul București, ar fi înregistrat în evidența contabilă cheltuieli fictive cu titlul de achiziții de la mai multe societăți. De asemenea, operatorul economic ar fi prestat servicii de construcții fără a înregistra veniturile realizate. Prin aceste practici, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu 400.000 de lei. În urma acțiunii din cursul acestei dimineți (n.n joi), au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă, telefoane mobile, documente și sume de bani. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Poliția Sectorului 6 și de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis joi, reprezentanții IPJ Sibiu.

30 mai 2024 la 06:14

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Atenționare: Cod Portocaliu de furtuni puternice și grindină în județul Sibiu
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod portocaliu de furtuni periculoase și grindină astăzi,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Reţinut pentru că a vrut să plătească cu cardul altuia
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut, luni, un tânăr de 20 de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
“Truck & Bus”. Poliţia controlează transportul de pasageri şi marfă
IPJ Sibiu informează că în perioada 5 - 11 mai, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu desfășoară acțiunea preventivă "Truck...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Sibienii au luat cu asalt Lacul lui Binder: distracție pe apă și pe plajă din prima zi de la deschidere
Sute de sibieni au profitat de vremea frumoasă din minivacanța de 1 Mai și au ales să-și petreacă...
Actualitate
2 min de citit