O „armată” de peste 2000 de tineri împotriva dependenței de țigări și droguri

O „armată” de peste 2000 de tineri împotriva dependenței de țigări și droguri

Mobilizare fără precedent în lupta cu dependența de tutun și droguri. Sala Transilvania, un loc al sportului, al spiritului de echipă și fair play-ului a găzduit un eveniment cu totul special. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, peste 2000 de elevi și studenți au participat la Sala Transilvania, la o conferință în care autorități, specialiști din diverse domenii, medici, psihologi, sportivi și lideri motivaționali i-au îndemnat pe tineri să nu cadă pradă dependențelor provocate de fumat și droguri. 

Conferința, intitulată „Fără dependențe”, a fost organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Campaniei Antifumat, în          parteneriat cu Inspectoratul Școlar Sibiu, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu (CJRAE) și Centrul de  Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și Sălii Transilvania Sibiu. 

„Organizăm acum această conferință dedicată tinerei generații, formată din elevi și studenți, în care vorbitori din toate ariile de activitate – medici pneumologi, psihoterapeuți, reprezentanți Poliție, Antidrog și Inspectorat Școlar vă vor conștientiza cu privire la pericolul pe care fumatul și drogurile le au asupra sănătății. În plus, veți fi motivați, dragi tineri, în sens pozitiv, pentru a vă dezvolta potențialul și a nu vă lăsa pradă dependențelor, de către lideri motivaționali, precum sportivii – Daniela Cârlan, multiplă campioană la atletism, Radu Neguț – Managerul Sportiv al Clubului de fotbal FC Hermannstadt și Avram Iancu – binecunoscutul înotător, campion la înot în ape deschise. N-am nicio îndoială că evenimentul de astăzi, organizat în cadrul campaniei Antifumat 2024, va fi memorabil și vă va sprijini ca în viață să luați cele mai bune decizii, astfel încât să vă puteți bucura de sănătate și echilibru, dar și de a vă îndeplini cele mai frumoase și îndrăznețe idealuri.  Ne dorim ca Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu să fie cât mai aproape de oameni și vom continua să organizăm în continuare atât evenimente pe linie de prevenție și educație pentru sănătate, de tipul campaniilor antifumat și antidrog, cât și să oferim servicii medicale de cea mai bună calitate. De altfel, cred că aceasta este menirea tuturor persoanelor implicate în gestionarea sistemului de sănătate – și implicit și a mea, ca manager de spital: înainte de a trata, să căutăm să prevenim prin tot ceea ce ne stă în putință, instalarea bolii!, a declarat Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. 

„Nu vrem să fiți viitorii noștri pacienți. Cred că știți că numărul de boli pulmonare, precum și al cancerelor pulmonare și al celorlalte patologii respiratorii este în creștere la nivel mondial. Este un semnal de alarmă foarte serios pe care vrem să-l tragem, având în vedere că una dintre cauzele majore care au contribuit la creșterea acestor boli o reprezintă fumatul. Din păcate, este un obicei care se instalează pe nesimțite , iar consecințele sale sunt severe la nivelul sănătății”, le-a spus celor prezenți dr. Lavinia Danciu, Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. 

Medicul Monica Marc, medic pneumolog Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara, Preşedinte ani la rând al secţiunii de Tabacologie a Societăţii Române de Pneumologie (SRP), a venit special de la Timișoara pentru a-i conștientiza pe tineri să nu îmbrățișeze obiceiului fumatului. 

„Alegeți să faceți ce este bine pentru voi și pentru sănătatea voastră. Vreau să știți că atunci când aprindeți o țigară inhalați peste 7.000 de substanțe nocive, iar 70 dintre ele sunt dovedit cancerigene. Printre acestea, este una care ne face dependenți și aceea este nicotina. În țigări avem însă și acetonă, naftalină, clorură de vinil, mercur, ammoniac, precum și multe alte substanțe nocive.  Ideea este că țigara nu are niciun efect pozitiv. Fumatul nu aduce nimic bun asupra organismului. Dimpotrivă, deteriorează toate organele, iar efectul general asupra sănătății este devastator”, le- a transmis elevilor medicul pneumolog, Monica Marc.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De asemenea, psihologul și psihoterapeutul Diana Vasiliu le-a împărtășit elevilor  propria poveste de renunțare la fumat, o poveste despre învingerea adicțiilor. Ea a fost fumătoare înrăită timp de mai bine un deceniu, fumând câte 3 pachete de țigări pe zi, fapt ce o făcea să se simtă „legată de mâini și de picioare”. A existat însă ceva care a ajutat-o să reușească să renunțe la consumul de tutun și să devină ulterior, pentru o perioadă de 10 ani,  terapeut antifumat și anume cartea lui Allen Carr  – În sfârșit nefumător. Metoda ușoară a lui Allen Carr. 

“Tinerii au o misiune foarte grea: aceea de a trece prin propria minte tot felul de propuneri pe care viața le oferă. La o vârstă a experimentărilor, în mod normal croită întocmai pentru ele, a spune NU unei propuneri (fumatul) despre care societatea încă nu s-a decis dacă este una acceptată sau ba, este deosebit de dificil. Cum poți avea tu o poziție, când lumea este atât de ambivalentă? Pe de o parte îți spune că fumatul e nociv, pe de altă parte închide ochii la o industrie potentă, căreia i se permit încă foarte multe libertăți. Este așadar deosebit de dificil să poți alege, când te uiți în jur. Aici însă e misiunea noastră, a adulților care, putem spera, am înțeles un pic mai mult despre resorturile lumii, sprijinindu-i să poată lua decizia cea mai bună pentru ei – de a nu intra într-o adicție care lucrează extrem de parșiv și atacă întregul: corpul și mintea, deopotrivă”, a declarat Diana Vasiliu. 

 

Despre necesitatea organizării unor evenimente de prevenție pentru a-i conștientiza pe tineri despre pericolul dependențelor nocive au vorbit și doamna inspector Daniela Muntean, din cadrul Inspectoratului Școlar Sibiu, doamna comisar-șef Cristina Brașovan, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba-Iulia și doamna Georgiana Stroia, agent de prevenire în cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității. 

Invitați la conferință au fost și Radu Neguț, Manager Sportiv FC Hermannstadt, un profesionist de care se leagă toate realizările fotbalului sibian din ultimii 10 ani. Ca manager sportiv, a făcut parte din echipa celor de la A.F.C.Hermannstadt  care a reușit promovarea din ligile inferioare până în Liga 1 și  acel parcurs de excepție până în finala Cupei României, în urmă cu 6 ani. A absolvit cursurile de Management Sportiv & Leadership la Institutul Johan Cruyff din Barcelona, dar și un Curs de scouting la nivel de Premier League. Ca fotbalist are peste 40 de meciuri jucate pentru echipele Nationale de juniori ale Romaniei și peste 250 de meciuri jucate la seniori in primele 2 ligi din Romania, Arabia Saudita si Cipru. 

În cadrul evenimentului antifumat, i-a îndemnat pe tineri să își descopere o pasiune și să își dezvolte potențialul, pentru a putea să stea departe de capcana dependențelor. 

„Cele două lucruri m-au ținut pe mine departe de vicii. O să vă vorbesc despre pasiune, prima dată. Pasiunea mea a fost de mic copil sportul. Am practicat înotul de la 4 la 11 ani. La 9 ani am fost campion național la înot. De la 11 ani am început să-mi urmez visul de a fi fotbalist. Am fost mânat de pasiune și pot spune că am fost un privilegiat, pentru că pasiunea mea a devenit și meserie. Asta vă îndemn și pe voi să faceți. Să identificați ceea ce vă pasionează, la ce sunteți talentați, pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat pe toți cu cel puțin o calitate și un talent. Dacă nu l-ați descoperit încă, să știți că nu e niciodată prea târziu. Pasiunea voastră vă poate ține departe de alte lucruri mai ales în momentele de cumpănă din viață, pentru că fiecare dintre noi am avut sau o să avem momente de cumpănă sau de deznădejde și, în general, acestea sunt momentele care te duc spre consumul de substanțe, alcool sau țigări.(…)„Ar fi bine ca noi să ne definim personalitatea și să nu lăsăm pe alții să o facă. Pentru că de multe ori avem tendința de a merge cu valul. Aveți impresia că dacă cinci colegi sau cinci prieteni fumează sau se droghează, iar voi nu o faceți veți fi excluși de grup. Poate veți fi pe moment, dar pe viitor cu siguranță voi veți fi cei care veți câștiga”, a transmis  Radu Neguț în cadrul conferinței.

Atleta Daniela Cîrlan, sportivă cu o carieră de 25 de ani cu rezultate fantastice în campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice i-a motivat, de asemenea, pe tineri, în cadrul conferinței „Fără dependențe!” Multilplu medaliată la campionatele europene, naționale, reprezentând România atât la Olimpiada de la Atena, din anul 2004, cât și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în anul 2016, Daniela Cîrlan le-a insuflat tinerilor prezenți încredere în forțele proprii.

Singura mea dependență a fost sportul, iar dependența aceasta sănătoasă m-a ținut departe de tot ce înseamnă nociv. Iar în prezent, în calitate de profesor vă pot spune că fiecare copil poate străluci chiar dacă nu face parte din gașcă. Nu trebuie să recurgi la lucruri care îți fac rău doar pentru a fi acceptat în anumite grupuri. Poți străluci și poți ieși în evidență făcând multe alte lucruri, fără a recurge la cele care îți fac rău ”, le-a spus elevilor atleta Daniela Cîrlan. 

Invitat al conferinței a fost și Avram Iancu,  primul român care a câștigat titlul mondial „Performance of the Year 2021” în lume, la înotul în ape deschise titlu decernat de către World Open Water Swimming Association, cu sediul în California. Avram Iancu este singurul om din lume care a reușit să înoate un fluviu fără costum de protecție în 89 de zile ,, fără nicio zi de pauză, înotând toată Dunărea de la izvoare la vărsare, motto-ul său fiind „Schimbarea ești tu”!

„Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi. O fațetă a Adevarului este că libertatea noastră este îngrădită de lanțurile pe care alții ni le atârnă la gât, dar și de lanțurile în care intrăm singuri. Țigările și drogurile de orice fel, chiar considerate ca fiind "ușoare", sunt lațuri în care cădem ușor. Dependența odată instalată, este greu de înlăturat. Rupeți lanțurile robiei! Fiți liberi!”, a transmis Avram Iancu publicului.

Tinerii au avut parte la conferință și de un invitat supriză, care a transmis un mesaj video, întrucât nu a reușit să fie prezent. Nimeni altul decat antreprenorul Ștefan Mandachi, cunoscut publicului pentru că a construit, simbolic, primul metru din Autostrada Moldovei, în județul Suceava, între Voroneț și Putna. 

„Nu este cool să fii captiv într-o dependență! Ar trebui să te duci la colegii tăi și să-i provoci să renunțe la toxicitatea vieții lor. Dacă poți. Dar, ca să-i convingi cum să procedezi? Tu trebuie să fii un exemplu pentru ei. Vorba sună, fapta tună! Cea mai importantă forță din univers este puterea exemplului personal. Lasă faptele tale să vorbească și fii tu inspirație pentru ceilalți. Faptele tale să fie inspirație pentru ei! Stop dependențelor”, le -a transmis Ștefan Mandachi. 

            Moderatorul Conferinței „Fără dependențe” a fost cunoscutul om de radio, Marius Vintilă, acesta mărturisindu-le tinerior prezenți atât propria poveste de renunțare la fumat, cât și motivându-i să opteze pentru un stil de viață sănătos, fără tutun și droguri. 

„Mă bucur să fiu gazda unui eveniment organizat pentru a preveni și a educa tinerii în legătură cu experiența fumatului. Educarea și prevenirea fac parte dintr-un proces esențial, fiindcă fumatul devine foarte ușor – din încercare și noutate – dependență, iar după aceea este mult mai greu de intervenit”, a spus Marius Vintilă.

În cadrul conferinței, pe bază de tombolă, tinerii au fost recompensați cu diverse premii, de la tricouri inscripționate cu mesaje antifumat, la cărți motivaționale, dăruite de Avram Iancu.  Campania Antifumat 2024 continuă cu sesiuni de spirometrii gratuite. Cetățenii vor putea să își măsoare capacitatea pulmonară prin efectuarea de spirometrii  gratuite în locații publice, în zilele de 29 mai (în Mall Shopping City) și 31 mai (în Promenada Mall), între orele 11.00 – 13.00. 

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice,  iar fumatul pe parcursul unei vieți poate să ducă în medie la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viață pierduți prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun.

Conform datelor prezentate în Analiza de situație Prevenția consumului de tutun 2024 realizată de Institutul Național de Sănătate Publică, pe glob, peste 8,7 milioane de oameni mor anual din cauza consumului produselor din tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane decese sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în țările cu venituri mici și medii.

În Uniunea Europeană, consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces, fiind  responsabil de aproximativ 700.000 de decese în fiecare an, și este totodată unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat. În ciuda progresului obținut în reducerea prevalenței fumatului în Uniunea Europeană, numărul de fumători este mare, aproximativ 26% din toată populația, 1 din 5 persoane și, ceea ce este și mai grav, 29% dintre tinerii în vârstă de 15-24 de ani fumează.  

28 mai 2024 la 17:48
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 15 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.