Accident mortal între Șanta și Păltiniș. Un bărbat din Sibiu a fost strivit de ATV

Acasa >

Articol

Drumul forestier dintre Păltiniș și tabăra de la Șanta este, în fiecare weekend „călcat” de turiști care se plimbă cu ATV-urile. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Duminică, un echipaj SMURD a fost solicitat să intervină în zonă pentru a acorda primul ajutor unui bărbat care s-a răsturnat cu ATV-ul, fiind prins sub acesta. Din păcate, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 58 de ani, din Sibiu, care suferise răni grave. La fața locului au intervenit și salvamontiști de la Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu.

„Un echipaj SMURD cu medic a fost solicitat să intervină de urgență pe drumul forestier dintre Păltiniș și Șanta pentru a salva o persoană care s-a răsturnat cu ATV-ul fiind prins sub acesta. În sprijinul echipajului medical au intervenit două echipaje ale Serviciului Salvamont Sibiu,  jandarmi montani și polițiști, drumul nefiind accesibil ambulanței. După extragerea victimei, s-au aplicat de urgență manevre de resuscitare însă bărbatul în vârstă de 58 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat” au transmis reprezentanții ISU Sibiu. (D.B.)

Sursa foto: Facebook Salvamont Sibiu

 

26 mai 2024 la 14:50

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 29 minute
Săptămâna viitoare încep lucrările la segmentul Mârșa – Arpaș al autostrăzii Boița – Făgăraș. Este cel mai scump lot de lucrări
Cu o valoare de 1,54 miliarde de lei, fără TVA, segmentul de autostradă dintre Mârșa și Apoldu de...
Eveniment
4 min de citit
acum 1 oră
Marea Lojă Națională din România aniversează 145 de ani de la „Aprinderea Luminilor”
În zilele de 9 și10 mai, Bucureștiul devine gazda unui eveniment aniversar de amploare, la care vor participa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Prima ediție din acest an a târgului destinat exclusiv produselor de artizanat, în perioada 17-18 mai. Albul pune stăpânire pe Piața Huet
Primăria Municipiului Sibiu reia evenimentul Artizan Huet, dedicat exclusiv produselor de artizanat. Prima ediție din acest an se...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.05.2025 CISNADIE, str....
Eveniment
1 min de citit