Ne-a reținut atenția un titlu din Evenimentul Zilei: Şeful Statului Major al Apărării, despre războiul din Ucraina: ”Populația României ar trebui să se îngrijoreze”. Bravos! Dacă putem semăna oarece panică în rândul românilor, de ce n-am face-o? Păi, parcă eram apărați de partenerii din NATO, am crescut bugetul pentru Apărare, trebuie să mai plătim și cu spaime? * Din Gândul aflăm că ”Un seif a dispărut dintr-un restaurant din București. Principalul suspect, un fost angajat al localului din Sectorul 6”. Oricât de mare ar fi supărarea proprietarului, haideți să vedem și partea plină a paharului. Dacă exista un seif, pe deasupra și atractiv, se cheamă că lumea mai plătește și cu bani cash. Ceea ce nu e rău. * În același ziar citim: ”Tarif uriaș pentru turiști! În ce oraș 6 ore de parcare vor costa până la 225 de euro”. Așa-i că sunteți curioși unde se poate întâmpla așa ceva? Vă spunem: cică în Paris e posibil să ”decartezi” suma asta, dacă ai o mașină mai ”corpolentă”. Nu am studiat problema, dar poate că amenda pentru lipsa tichetului de parcare e mai ieftină. * O veste tristă în jurnalul.ro: ”Doliu în lumea teatrului! Marele actor Costel Constantin a murit”. Pe zi ce trece devenim tot mai săraci, nu doar material, ci și spiritual. * Un prieten și-a cumpărat un laptop în rate de la un cunoscut magazin, cu un card de credit emis de o societate bancară. După ce a achitat dublul sau triplul produsului (dobânzile nu sunt tocmai mici) a mers la sediul instituției să se asigure că a încheiat povestea. Funcționara i-a spus că nu poate accesa baza de date, recomandându-i să sune la un număr de telefon pentru a afla dacă mai are ceva de achitat, apoi să apeleze încă o dată serviciul pentru a stinge împrumutul. Mi-a spus că la contractare a fost mult mai simplu. Știu, orice credit în România e greu de ucis, chiar dacă ești dispus să îi achiți, pentru a scăpa de datorie. Statul are un concurent serios în instituțiile bancare, când vine vorba de birocrație, lins și plimbat hârtii. * Ieri m-am nimerit pe la ora 16,00 în oraș. Am parcurs o distanță de 2 kilometri în aproximativ 30 de minute, târându-ne într-o coadă din care răsunau claxoane și înjurături. Cine crede că sensurile unice fluidizează întotdeauna circulația, să meargă pe la 16,30 pe Școala de Înot-Goga, pe Calea Cisnădiei sau pe Calea Dumbrăvii. Bineînțeles, dacă stă bine cu timpul și nervii.