Femeile care luminează Zorii Învierii

Femeile care luminează Zorii Învierii

Nu cred că există o icoană a dârzeniei feminine mai frumoasă decât aceea pe care Duminica Mironosițelor ne-o aduce în prim plan. Evanghelia de la Marcu (15.43-47; 16. 1-8) aduce aminte de  două momente distincte ale vieții Domnului Hristos. Dintâi lectura ne întoarce în Vinerea mare. La momentul în care Iosif din Arimateia – „sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 15. 43)- cere, curajos îmi pare, trupul lui Iisus, Dumnezeu-Omul Întrupat. Mirat de o moarte atât de grabnică Pilat – după ce făptuiește propria anchetă, confirmându-i-se și prin el nouă Moartea Domnului- „dăruiește” trupul Celui mort lui Iosif. Insistența nu e gratuită. Pentru a grăbi înmormântarea se cumpăra trupul- există amănunte pe care Iosif Flaviu le oferă în contexte aproape similare de negociere- se vindea și cumpăra posibilitatea unei înmormântări decente. Pilat îl dăruiește. De unde îngăduința sinceră a multor creștini pentru el. Funcționarul neglijent la metafizică. Scapă judecății noastre firea lui sobră până la caricatură în care pare că regretă graba ori mijloacele uciderii unui nevinovat. Și ce nevinovat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Iosif e grăbit. Cumpără giulgiu și coborându-l de pe Cruce îl înfășoară în lințoliul nopții morții. Se apropia apusul soarelui. La suprafață începea un Paște. În cele mai de jos începea adevăratul Paște. Hristos rupea în două Marea de întristare a lumii și călca Biruitor. Ca un nou Moise despărțind nu doar apele ci și istoria. Graba lui Iosif îl face să pună Mortul într-un mormânt din stâncă, proaspăt, care în fapt era pregătit pentru sine. Nu departe de locul Căpățânii, într-o grădină. Semn al unei genealogii davidice și în sângele lui Iosif. Prăvălirea pietrei este împotriva uzanțelor. Abia în a treia zi se pecetluia Mormântul unui mort din neamul lui David, după ce se asigurau că nu a înviat. Pentru Iosif gestul este fundamental. Nu mai este convins că Omul ajuns prin zdrobire un maldăr de oase și carne și sânge închegat mai are vreo șansă. Închide mormântul să îl ferească de profanare, mai ales că auzise, simțise ura israeliților manipulați public de experții Templului. Într-o grotă se așezase un chip zdrobit, un cadavru lipsit cu totul de viață și de nădejdea învierii.

Iosif iese din Evanghelie. De departe privesc Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi. Marcu o spune familiar. Semn că erau apropiate celor care citeau textul său. Că erau încă martore în Ierusalim. Nu e pomenită Maica Domnului, ne spun experții în citări. Dar arheologii culturali ne confirmă: trupul celui mort nu putea fi dat jos de pe cruce decât în prezența unui membru al Familiei. Putea fi Maica Domnului? Indiscutabil. Gestul Domnului de a o încredința lui Ioan e confirmarea faptului că nimeni din neam nu mai era aproape. Și oricum ea era singura care știa cu certitudine profeția ce-i crescuse în inimă din momentul Nașterii: Învierea!

Femeile sunt răbdătoare până în zorii primei zile după sâmbătă, după Sabatul morții lui Iisus. Nu renunță la tradiție pentru nici un roman și nici o frică. Maria Magdalena, cu Maria- mama lui Iacov și Salomeea cumpără miresme și urcă să ungă trupul Celui mort. Gest de femei evlavioase, cuminți, ce nu putea refuzat tocmai datorită cumințeniei sale. Unii dintre Părinții Bisericii identifică aici momentul în care Maica Domnului le așteaptă lângă Mormânt transfigurată de vederea Învierii. Alții pun accentul pe curajul acestor femei evlavioase până la sfidarea pericolului, până la aducerea luminii pe o pantă a întunericului ce părea fără sfârșit. Cimitirul acela în care aveau dinainte un mormânt nou e asemeni unei grădini. De unde și reacția pe care Evanghelia o reține în dreptul Mariei Magdalena care îl confundă cu grădinarul, îngrijitorul grădinii aceleia, pe Iisus cel Înviat. Era un Grădinar dar al Raiului ce tocmai îl deschisese sufletelor celor placați de mult din viața aceasta.

Răsare soarele și femeile aleargă la Mormânt. Un loc pe care nu-l cunosc dar e totul pentru ele. E locuința Celui care le-a dăruit sens vieții, iubirii și iertării. Au o singură întrebare, de gospodine ale harului: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? (Marcu 16. 3). E întrebare simplă, asemeni atitudinii Martei celei din Betania și asemeni Maicii Domnului când îi cere ajutorul Mântuitorului la Nunta din Cana. Taina de femei-gospodine e relevantă în clipele acelea, abia ieșite din ceața nopții. Pe lumină nu se tem să fie ceea ce sunt. Se pare că au ajuns foarte aproape de Mormânt de vreme ce „ridicându-și ochii, au văzut că piatra este răsturnată” (Marcu 16. 4). E o diferență între a prăvăli (a rostogoli lateral, am zice noi) și a răsturna. E semnul unei ieșiri intempestive. Azi i-am spune a unei explozii din interiorul Mormântului. Semnul unei Ieșiri. Unei eruperi din întunericul pe care-l bănuiau. Intră în Mormânt. Piatra răsturnată le-a dat încredere că s-a întâmplat ceva la acre nu se așteptau. În Mormânt surpriza este și mai mare. În locul Domnului Celui zdrobit și desfigurat pe Cruce li se arată un tânăr. Ședea în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb. Neașteptat. Și femeile ce nu se temeau de întuneric și noapte și ostași sângeroși s-au înspăimântat de tânărul în veșmânt de lumină. Ce taină este aceasta? Surprinse de har femeile ne seamănă. M-am întrebat dese ori de unde știe Marcu toate aceste amănunte. Și pot crede că a auzit de zeci de ori cum femeile povesteau toate aceste amănunte și cum nu se rușinează de spaima lor. Copil de Ierusalim care scrie pentru iudei Evanghelia- și limba și tonusul cultural ne spun aceasta- Marcu nu se sfiește să arate înspăimântarea curajoaselor. E simplu de înțeles. Moartea o puteau înfrunta dar cum ar putea să înfrunte Învierea?

Pentru că tânărul din Lumină le spune simplu un adevăr care zguduie până astăzi lumea: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel Răstignit? A Înviat! Nu este aici! (Marcu 16.6). Este cea mai scurtă predică despre Învierea Domnului rostită vreodată. De aici se desprinde în istorie cuvintele-parolă: Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat! De aici însă ajunge la noi prima confirmare- cerească – a faptului că Hristos a Înviat. Nu-L văd dar li se spune unde poate fi văzut Hristos. „Mergeți dar și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a și spus” (Marcu 16.7). nu este doar o promisiune ci și o confirmare. Priviți la text. Cine în afară de Mântuitorul putea să știe și să comunice tânărului luminos că Petru are nevoie de o reașezare în apostolie, că plânsul lui la cea de-a treia cântare a cocoșului fusese primit ca o jertfă de smerenie, de umilință adâncă din care vor crește atât de multe biruințe. Zorii unei zile în care a trădat- vestite de un cocoș, semnul orgoliului- vindecate de Zorii Învierii, în care, discret, un Înger îi vestește Iertarea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu se liniștesc femeile. Fug din Mormânt cuprinse de frică și uimire. Frica va trece, ca tot ce este omenesc, uimirea niciodată. Nu spun nimănui nimic că se temeau. Nu, nu de vestire ci de receptarea ei. Cine ar fi crezut trei femei că spun Adevărul. Cine altul decât Adevărul Înviat? Evanghelistul Marcu povestește mai departe semnele Învierii. Maria Magdalena, tot ea, este încurajată printr-o nouă arătare, de data aceasta a Domnului Însuși. Ea este cea care vestește celor care plângeau și se tânguiau că Domnul a înviat. N-au crezut-o. Alți doi- descriși în amănunt de Luca- plecați la țarină văd și vorbesc cu El dar nu, nu sunt crezuți. La urmă, când cei unsprezece ședeau la masă, li Se arată Domnul mustrându-i nu pentru trădare ci pentru că nu au crezut. Și pentru împietrirea inimii lor. Asta ne dovedește că femeile alergaseră cu inima mai întâi. Lecție tuturor misoginilor care țin să ne explice cum credința nu poate fi posibilă decât lor, bărbaților- de cele mai multe ori ei înșiși nedeplini. E ceva în curajul femeilor care ține de inimă, de iubire, mai mult decât orice altceva. Îngerul ce li se arată vorbește în limbajul lor. Tandru, atent, discret, de o discreție plină de lumină. Pe ceilalți pare că i-a împietrit durerea. Părerea de rău fără iubire, fără nădejde. Regretau. Dar nu puteau, încă, înțelege Iubirea Celui Înviat. Cred că Domnul nu mai așteaptă să ajungă Apostolii în Galileea pentru a nu le prelungi durerea, deruta și tânguirea. Grăbește vederea Lui ca să vindece de necredință necredința noastră. Cum de le alege pe femei să fie ele cele dintâi? Cred, personal, că ele îl aleg pe El. Nu se lasă. Au de împlinit gesturile iubirii care trec dincolo de moarte. Sunt asemeni surorilor lui Lazăr din Betania. Unele se roagă și poartă mir, asemeni Mariei. Iar altele stau și se tânguiesc cu durere, asemeni Martei. Au acces la Înviere și unele și altele pentru că exigența Înviatului e Iubirea nu părerea noastră despre Învierea Lui.

Va trece Duminica acesta. Dar vreau să vă închipuiți mamele și bunicile și străbunicile noastre alergând cu frică în răcoarea acelei Dimineți. Învierea le-a încurajat să-și aștepte acasă soții plecați la război ori fii. Ori le-a mângâiat inima când ei nu s-au mai întors din Război ori din crunta deportare ori din înghețata Siberie din miezul României: Gherla, Aiud, Râmnicul Sărat, Ocnele Mari, Sighet, Jilava…( de treiprezece ori Jilava). Știind fundamental că dacă nu se întorc vor trimite Îngerul Iubirii să aibă grijă de prunci și țarină, de Țară. Și nu au greșit!

Lumina lor luminează Zorii Învierii cu o omenie impresionantă și plină de Iubire!

 

Autor -
17 mai 2024 la 19:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 1 zi
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Final de iunie călduros şi cu ploi torenţiale
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă și...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.