BLAJ, capitala spirituală a Transilvaniei!

BLAJ, capitala spirituală a Transilvaniei!

Ne reîntoarcem periodic la Mica Romă, în pământul sfânt al Blajului, ori de câte ori simțim nevoia să ne întoarcem la rădăcini, să apelăm la ajutorul părinților patriei care s-au jertfit pentru neamul românesc, care au ctitorit orașe și au inițiat mișcări naționale în urma cărora s-a conturat atât de „dodoloață” România Mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Și mă gândesc, în primul rând, la ctitorul Blajului – Episcopul Inochentie Micu-Klein (1692-1768) – inițiatorul luptei naționale din Transilvania („cea mai importantă personalitate a românilor de dincoace de munți din veacul al XVIII-lea” (Lucian Blaga). Apoi se cuvine să ne amintim de Petru Pavel Aron (1709-1764), organizatorul celor dintâi școli sistematice în limba română (1754) din întreg arealul românesc și traducătorul Bibliei vulgata (1760-1762) – „un monument de limbă românească” (Eugen Simion), tipărită târziu, după 1990.

Cum am putea uita Momentul 1848 (3/15 mai) când românii transilvăneni conduși de Crăișorul Munților – Avram Iancu – au strigat, pe Câmpia Libertății – Vrem să ne unim cu Țara!

Această listă scurtă a beneficiilor pe care Blajul le-a adus națiunii române trebuie să includă și pe episcopul Iuliu Hossu – primul nostru cardinal care, la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918 spunea: „Unirea de la 1 Decembrie 1918 nu s-ar fi împlinit dacă n-ar fi avut loc Revoluția de la 1848 … iar aceasta n-ar fi fost posibilă fără Unirea de la 1700”.

Da, iubiți cititori ai Tribunei, acest moment al primei noastre integrări europene, trebuie – de urgență – revalorizat!

Iar noi trebuie să reținem că adevărata Capitală spirituală a Transilvaniei românești nu este nici Clujul, nici Sibiul și nici Alba Iulia, ci Blajul – această Romă mică care a deșteptat poporul român, din „somnul de moarte”, în secolul al XVIII-lea, odată cu mutarea episcopiei unite pe Târnave, de către Inochentie Micu-Klein, în 1737.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A continuat deșteptarea … cu Școala Ardeleană, cu 3/15 mai 1848, culminând cu 1 Decembrie 1918.

Blajul postdecembrist a renăscut, România a reintrat în matca sa, biserica unită și-a reluat locul în istoria și cultura națiunii române. Bătălia pentru identitate – însă – după formularea sintetică a acad. Alexandru Zub, rămâne „o conchistă de fiecare zi”.

Consiliul Județean Alba a înțeles acest avertisment și a tratat-o în consecință: la 1 ianuarie 2007, odată cu integrarea României în structurile europene, județul Alba avea conturate expoziții etnografice (cu regim de muzee sătești) în fiecare comună. Prin grija notabilităților de la acea vreme (președintele Consiliului Județean, ing. Ion Dumitrel), folcloristul Avram Cristea a publicat un volum cu principalele datini și obiceiuri specifice județului Alba, conturându-se astfel, pas cu pas, identitatea culturală a tuturor zonelor folclorico-etnografice.

Bătălia pentru identitate continuă cu alte volume de sinteză care culminează cu Albumul celor 83 de expoziții etnografice, care va fi lansat, duminică, 19 mai 2024, pe Câmpia Libertății din Blaj, la 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților – Avram Iancu. Felicitări inițiatorilor, felicitări realizatorilor!

Sibiu, 10 mai 2024

Ilie MOISE

15 mai 2024 la 15:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.