Artiștii sibieni au dat startul proiectelor educaționale și de tineret

Artiștii sibieni au dat startul proiectelor educaționale și de tineret

Imediat după terminarea minivacanței de Paști, artiștii companiei independente Bis Teatru s-au grăbit să dea startul AGENDEI EDUCAȚIONALE a orașului Sibiu.
Mai precis, în dimineața zilei de 8 mai, elevii de la Școala 4 din Sibiu au fost invitați să descopere similitudini între basmele românești și poveștile de pe alt continent (în speță cel african), grație spectacolului POVEȘTI AFRICANE, care le are în distribuție pe Andrada Grosu și pe actrița de origine ugandeză Shama Leah.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Maratonul de spectacole a continuat în județ, pentru copiii din mediul rural în data de 9 mai și se va finaliza la școala nr. 25 din municipiul Sibiu, în data de 10 mai.
Inspirați de spectacol și de întâlnirea cu cele două carismatice actrițe, copiii vor inventa povești noi (însoțite de desene) în săptămâna ulterioară vizionării spectacolului.
Poveștile și desenele rezultate vor fi colectate de echipa proiectului, iar pe baza lor va fi plăsmuită o poveste locală, nouă, originală, care va îmbina elemente din cele două culturi. 
Basmul rezultat, cu puternice influențe locale, va fi prezentat și diseminat în mediul online la începutul lunii iunie a anului curent.
În aceeași lună va fi consemnată încheierea oficială a proiectului printr-o reprezentație cu publicul larg a spectacolului POVEȘTI AFRICANE care va avea loc la Grădina Bis (un hub cultural pentru toate vârstele aflat în cartierul Trei Stejari).
Identitate în diversitate (povestea noastră) este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu (prin Agenda Educațională). 
Acțiunile din județ sunt cofinanțate de Consiliul Județean Sibiu (prin Agenda de Tineret).
Proiectul, implementat de ASOCIAȚIA BIS (Bis Teatru) este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cu Asociația Interakt Arts și cu Asociația Savori de Roze din Vurpăr.

Un alt proiect de substanță, ANTI-BULLYING, implementat de Asociația INTERAKT ARTS va debuta în 17 mai, printr-o serie de intervenții culturale în două licee din Sibiu:  Colegiul Național Pedagogic ,,Andrei Șaguna’’ și Colegiul Tehnic Cibinium Sibiu. 
Ca parte din proiect, în acceași zi, vineri 17 mai, cei mai tineri actori ai Sibiului, elevii Liceului Onisifor Ghibu vor juca spectacolul MANIFEST, care de curând a obținut Marele Premiu la Olimpiada Națională de Arta Actorului. Spectacolul coodonat de Alexandra Gavrilov este un exercițiu de sinceritate construit pe temele care îi preocupă pe adolescenți: o alegere excelentă pentru un eveniment de pe AGENDA DE TINERET a Sibiului. 
Reprezentația unică va avea loc la Grădina Bis de pe strada Ștefan cel Mare nr. 56, vineri, 17 mai, la ora 17:00. Intrarea este liberă pe bază de rezervare telefonică la numărul 0773736830.
Proiectul ANTI-BULLYING va continua însă și în luna iunie, cu o reprezentație a îndrăgitului spectacol ANAZ ȘI DRAGONUL. 
Avându-i în distribuție pe Alexandru Romescu și pe Diana Cătănescu, produsul cultural marca Bis Teatru ia publicul martor la o călătorie inițiatică, în care personajele descoperă un drum al acceptării și al prețuirii individualității și unicității.
ANTI-BULLYING este un proiect de pe Agenda de Tineret, fiind cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

Cascada de evenimente a lunii mai continuă cu performance-ul-atelier O ZI DIN VIAȚA LUI ION CREANGĂ, care va fi susținut de patru ori în aer liber, în 20 și 21 mai la Grădina Bis, un spațiu magic în care va fi redată atmosfera rustică din ograda marelui povestitor.
Aproximativ 300 de elevi de la mai multe unități de învățământ din Sibiu (Liceul C. Noica, Școala nr. 4, Școala Gimnazială Regele Ferdinand, Colegiul Octavian Goga) îl vor surprinde pe bădia Ion Creangă într-o zi obișnuită din viața lui, petrecută alături de consoarta Tinca Vartic (“un înger de zugrăvit pe icoană”). 
Ei vor fi martori ai procesului de creație a două povești cu tâlc din creația autorului, care vor fi inventate chiar sub ochii lor. Proiectul oferă o lecție de istorie vie, în care scriitorii din programa școlară sunt oameni cu o viață normală, iar elevii află “prin gaura cheii” detalii din procesul de creație al materiei școlare propriu-zise. Marele povestitor al literaturii noastre va fi întruchipat de actorul Dumitru Stegărescu, consoarta lui, Tinca Vartic, de către actrița Andrada Grosu iar Mihai Eminescu va fi interpretat de actorul Claudiu Fălămaș.
Acțiunea este cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu pe Agenda Educațională.

“Luna mai este pentru noi o sărbătoare a tinereții și a emoției de cea mai bună calitate. Proiectele noastre se adresează către copii de gimnaziu, dar și către adolescenți și tineri liceeni. Suntem conștenți de importanța demersului nostru în formarea lor într-o lume în care valorile sunt atât de fragile. Oferim experiențe prețioase celor mai onești spectatori, ce poate fi mai frumos? Eu am absolvit clasa de Teatru la Liceul Onisifor Ghibu în anul 2009, în memorabila promoție a regizorului Bogdan Sărătean. Ce bucurie mai mare decât să găzduim acum, 15 ani mai târziu, un spectacol premiat al elevilor de la Ghibu, în Grădina Bis, în cadrul unui proiect de Tineret? Sunt 4 ani de zile de când Primăria Sibiu a avut inspirata idee de a deschide aceste agende educaționale și de tineret, care, iată, dau roade. Mulțumiri și Consiliului Județean Sibiu – grație lor se bucură de acțiunile noastre și copiii din mediul rural și nu în ultimul rând Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, care este partenerul nostru cheie de la începutul călătoriei” 
ANDRADA GROSU (actriță Bis Teatru & co-manager de proiect Interakt Arts). 

Proiectele de pe Agendele Educaționale și de Tineret sunt implementate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Detalii pe pagina https://www.facebook.com/BisTeatru/

Bis Teatru
Interakt Arts
9 mai 2024, Sibiu

09 mai 2024 la 13:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.