Mii de sibieni, așteptați să ia Lumină. Polițiștii sibieni, la datorie în noaptea de Înviere

Acasa >

Articol

Mii de sibieni vor participa la slujbele de Înviere ce vor fi oficiate în bisericile din Municipiu, urmând să ducă acasă Lumina Sfântă. Pentru ca totul să decurgă fără probleme, aproximativ 130 de polițiști vor fi prezenți în zonele bisericilor, asigurând buna desfășurare a procesiunilor religioase.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În această seară, în care sărbătorim Învierea Domnului, polițiștii sibieni  vor acorda o atenție deosebită siguranței cetățenilor în zona lăcașurilor de cult, unde, împreună cu jandarmii sibieni, vor sprijini și îndruma credincioșii care vor participa la slujbele religioase.

Pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranța publica sunt prezenți la datorie peste 130 de polițiști, cu scopul menținerea ordinii şi liniştii publice.

Recomandăm ca deplasarea către biserici să se realizeze cu evitarea aglomerărilor și cu respectarea tuturor regulilor de circulație, astfel încât să se prevină producerea oricăror evenimente nedorite.

La nivelul municipiului Sibiu, o atenție deosebită va fi acordată zonei centrale, fluxului de persoane și auto spre/dinspre Catedrala Mitropolitană Sibiu. De asemenea, în zona Complexului Muzeal ASTRA Sibiu vor fi mobilizate echipaje rutiere pentru asigurarea fluenței traficului în Noaptea de Înviere. 

Măsuri similare de fluidizare a traficului rutier sunt dispuse la nivelul fiecărei unități de poliție municipală și orășenească.  

Pe toate drumurile publice, polițiștii rutieri vor acționa pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, dar și pentru fluidizarea traficului.

În caz de urgență sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Paște Fericit! Învierea Domnului să vă aducă în suflet liniște și pace!”

au transmis, sâmbătă reprezentanții IPJ Sibiu. 

04 mai 2024 la 18:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 26 minute
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 54 minute
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 3 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 15 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit